.jpg)
Mă mai întreabă unii câteodată... "Da tu nu fumezi?" În glumă, le spun că nu mă pot abţine câteodată şi mai trag în silă şi eu câte un fum pasiv; serios vorbind, am trecut şi eu prin vârsta aceea a adolescentului (băiat) rebel, care crede că dacă fumează, devine brusc mai bărbat, mai "mare", mai matur şi mai copt; dar faza asta m-a ţinut cam cât durează "ţigara de după" :)
Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, am în spate o istorie de familie care m-ar fi îndreptăţit să calc pe urmele bunicului meu (din partea mamei) care fuma "Carpaţi fără" şi câteodată chiar "cu"... cu sănătatea şi nesaţul unuia care a trecut cu adevărat prin viaţă şi chair printr-un Război Mondial (al doilea).
Curios sau nu, amintirile mele cuprind şi episoade dinaintea vârstei de 4 ani, când încă mai trăia "moşu Niăluţă Bărăbaş"; faza destul de traumatizantă (pentru un copil de vârsta aceea) a dormitului de amiază mă face să îmi amintesc cum mă trezeam, după ce toţi credeau că eu dorm bine-mersi, şi mergeam în balcon, unde bunicul meu stătea pe o canapea înfierbântată şi decolorată de soare şi îşi savura Carpaţiul. Continuarea nu mi-o mai amintesc personal, dar mi s-a spus că replica mea celebră în momentul în care-l descopeream în flagrant era: "Ahaaa! Iar ai fumat fără mine! :)"
Cam adâncă plonjarea în amnitiri personale, cam extinsă digresiunea asta proustiană declanşată de faza cu fumatul... Dar nu m-am putut abţine :) (cam cum ar spune şi un fumător înrăit)
Poate e şi asta un fel de "ţigară de după", un punct terminus egoist şi egocentrist... dar nu mă pot lăsa de asta :)
Ideea de la care am pornit înainte să bat câmpii cu o asemenea graţie a fost povestea (mai bine spus schiţa) care stă în spatele fotografiilor cu cei doi îndrăgostiţi adolescenţi fumători; tocmai fotografiasem "Walk of life" şi verificam histograma; când ea mă întreabă daca nu am un foc cumva (de parcă toată lumea fumează, gândii eu maliţios). Le-am spus că nu fumez (decât forţat-pasiv rareori), dar că am totuşi o brichetă (aşa se întâmplă... 70% din cazuri, fumătorii nu au brichetă la ei când le trebuie); aşa cum, în rucsacul foto, într-un buzunar, alături de brichetă mai am un briceag sănătos... ca şi cum posesia acestuia m-ar face killer (poate tot aşa.. unu forţat-pasiv :))
Apoi, preţ de o secundă-două, am avut o eterică mustrare de conştiinţă, că le-am alimentat celor doi viciul... Ioai... bine că nu mi-au cerut briceagul :)) Da nu arătau cum că ar fi Emo :D I wish my lawn were emo, to cut itself :))
Şi dacă tot am aberat pe marginea fumatului, aici şi aici se mai găsesc două creaţii personale la subiect.
Enjoy! (fotografiile, nu altceva)
Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, am în spate o istorie de familie care m-ar fi îndreptăţit să calc pe urmele bunicului meu (din partea mamei) care fuma "Carpaţi fără" şi câteodată chiar "cu"... cu sănătatea şi nesaţul unuia care a trecut cu adevărat prin viaţă şi chair printr-un Război Mondial (al doilea).
Curios sau nu, amintirile mele cuprind şi episoade dinaintea vârstei de 4 ani, când încă mai trăia "moşu Niăluţă Bărăbaş"; faza destul de traumatizantă (pentru un copil de vârsta aceea) a dormitului de amiază mă face să îmi amintesc cum mă trezeam, după ce toţi credeau că eu dorm bine-mersi, şi mergeam în balcon, unde bunicul meu stătea pe o canapea înfierbântată şi decolorată de soare şi îşi savura Carpaţiul. Continuarea nu mi-o mai amintesc personal, dar mi s-a spus că replica mea celebră în momentul în care-l descopeream în flagrant era: "Ahaaa! Iar ai fumat fără mine! :)"
Cam adâncă plonjarea în amnitiri personale, cam extinsă digresiunea asta proustiană declanşată de faza cu fumatul... Dar nu m-am putut abţine :) (cam cum ar spune şi un fumător înrăit)
Poate e şi asta un fel de "ţigară de după", un punct terminus egoist şi egocentrist... dar nu mă pot lăsa de asta :)
Ideea de la care am pornit înainte să bat câmpii cu o asemenea graţie a fost povestea (mai bine spus schiţa) care stă în spatele fotografiilor cu cei doi îndrăgostiţi adolescenţi fumători; tocmai fotografiasem "Walk of life" şi verificam histograma; când ea mă întreabă daca nu am un foc cumva (de parcă toată lumea fumează, gândii eu maliţios). Le-am spus că nu fumez (decât forţat-pasiv rareori), dar că am totuşi o brichetă (aşa se întâmplă... 70% din cazuri, fumătorii nu au brichetă la ei când le trebuie); aşa cum, în rucsacul foto, într-un buzunar, alături de brichetă mai am un briceag sănătos... ca şi cum posesia acestuia m-ar face killer (poate tot aşa.. unu forţat-pasiv :))
Apoi, preţ de o secundă-două, am avut o eterică mustrare de conştiinţă, că le-am alimentat celor doi viciul... Ioai... bine că nu mi-au cerut briceagul :)) Da nu arătau cum că ar fi Emo :D I wish my lawn were emo, to cut itself :))
Şi dacă tot am aberat pe marginea fumatului, aici şi aici se mai găsesc două creaţii personale la subiect.
Enjoy! (fotografiile, nu altceva)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu