All content of this blog (signed as Dan Oprea) is protected by the law of copyright. Information, images or videos from this blog could not be used on other blogs, sites, radio, tv, newspapers or other media channels without written consent from Dan Oprea exclusively.
Wilhelminaplein este o stație ce aparține magistralei D (și de anul acesta și magistralei E) a metroului din Rotterdam și a fost dată în folosință în 4 iunie 1997, ca parte integrantă a coridorului Nord-Sud (care fusese deja deschis circulației încă din 1968). Dată fiind poziționarea stației în panta dintre ruta de la suprafață (sud-est) și tunelul care trece pe sub Nieuwe Maas (nord-vest), peroanele ca și restul construcției nu sunt în totalitate orizontale, iar acest lucru este menționat în megafoanele stației. La suprafață, acest nod de transport este completat de încă 3 linii de tramvai și una de autobuz. Trotuarele mobile care transportă pasagerii dinspre peroane și ieșirea stației de la Teatrul Luxor au fost deschise publicului în iulie 2005, tocmai pentru a ușura circulația marilor mase de pasageri înspre și dinspre tot acest complex format de Noul Teatru Luxor, Wilhelminapier și faimosul Erasmusbrug (numit după forma sa și "Podul Lebădă").
Stația a fost proiectată de arhitecții Zwarts și Jasma care au găsit și o ingenioasă metodă de iluminare a stației și pasajului mobil, folosindu-se de un sistem computerizat care schimbă culoarea luminii ambientale din zona pasajului, iar în stația propriu-zisă sistemul detectează sosirea sau plecarea garniturilor de metrou și potrivește lumina în consecință.
În fotografia de mai jos, la ieșirea la suprafață dinspre pasajul "trotuarelor mobile", se poate observa Turnul de Sud (Toren op Zuid), o clădire de birouri care găzduiește sediul regional al companiei de telecomunicații KPN. Fațada clădirii înclinate (6 grade), care stă sprijinită în acel pilon, are montată o rețea computerizată de 896 becuri verzi care afișează animat tot felul de mesaje sau reclame. Turnul are o înălțime de 96,5 metri, numărând 23 de etaje, construcția sa începând în 1998 și durând 2 ani. Renzo Piano (cel care a proiectat și Centrul Georges Pompidou din Paris) este cel care s-a ocupat de realizarea clădirii.
Trotuarele mobile
New Luxor Theater
Și în încheiere, o fotografie (găsită aici) în care puteți vedea cam cum se lucra la construcția primei magistrale de metrou în Rotterdam, în 1967...
(mai era cazul să menționez că, oricum, Rotterdam e cam la 6 metri sub nivelul mării? :D... cu atât mai spectaculoase aceste realizări și construcții...)
... cum s-ar spune într-un limbaj mai neacademic, "parcă ceva nu puşcă aici"... E clar... "Resistance is futile"...
Şi totuşi, OZN-ul "plantat" pe cea mai mare clădire olandeză construită din cărămidă constituie un punct de atracţie important al oraşului Utrecht. Clădirea care găzduieşte farfuria zburătoare (parte a unui proiect artistic) este acum sediul unei agenţii guvernamentale (ProRail) care se ocupă de infrastructura feroviară olandeză.
O vizită scurtă şi pe fugă la Coburg... din păcate, săracă în fotografii. Voi reveni aici, cu siguranţă, deoarece e un orăşel ce merită luat serios la pas şi explorat.
Stadthaus am Marktplatz
La pas, pe pietonală...
Detaliu arhitectural aflat pe arcada unei porţi...
It's over... Gata cu spiritul sărbătorilor... Azi a fost despodobit (ca să nu zic "pus la pământ") bradul care nu până demult lumina aşa de fain noaptea camera... Zăpadă, după cum se poate vedea, nu mai este cine ştie câtă, deoarece plouă (cel puţin pe aici) neîntrerupt de aproape o săptămână; să nu scoţi din casă nici măcar nasul obiectivului foto... O mocănească din aia care îţi intră până-n suflet şi nu mai iese decât după o baie fierbinte şi prelungită şi o sticlă de bere afumată de Bamberg. Aaaa... şi dacă mai încălzeşte pe cineva, din 24 ianuarie şi până în 7 februarie e nebunia reducerilor de sezon, Winterschlussverkauf. De aia nu prea e lume multă pe stradă... stau toţi şi numără pe ploaia asta banii de la saltea, să vadă cât să spargă. Şi dacă tot veni vorba de saltele, citeam deunăzi că în topul vânzărilor de carte de pe aici se află cartea unei menajere poloneze - Unter deutschen Betten - (Pe sub paturile nemţeşti) în care povesteşte dedesubturile (şi la propriu şi la figurat) vieţii de menajeră în Germania. Cartea a cam zgândărit niscaiva orgolii naţional(ist)e, printr-o oarecare demitizare a curăţeniei, ordinii şi corectitudinii proverbiale germane, dar, până la urmă, nu au nemţii acum timp de aşa ceva... mai mari bătăi de cap le dau inundaţiile... (şi preţul prea ridicat al carburanţilor auto... da, au şi ei treabă cu asta... 1,33 euro cel mai ieftin litru de motorina pe care l-am văzut cât am umblat pe aici). Hai, vă pup, că mi se termină rezervoru de la leptop. Tschüssi de la Gyusi :)
Altes Rathaus - vechea primărie din Sonneberg - aici suntem găzduiţi, la nişte prieteni. Seara, când am ajuns, nu am apucat să (re)văd cine ştie ce din orăşel, mai ales că eram dornic să duc cât mai repede bagajele înăuntru, după ce m-am chinuit vreun sfert de oră să nu rămân blocat în troienele din parcare. După sute de kilometri şi autostrăzi ca în palmă de curate, acum mă vedeam împotmolit în zăpădocul din parcare. Noroc cu lopata infanteristică din dotare... Am reuşit până la urmă şi am pus ADN-ul la locul lui, să ningă bine peste el. Ajunşi înăuntru, m-am bucurat că am scăpat de bagaje şi ne-am instalat în cameră; o cameră înaltă(ca toată casa, de altfel), poate prea înaltă (nu e foarte cald înăuntru, din cauza asta), dar priveliştea oferită prin ferestrele cu arcade gotice este una cu totul şi cu totul specială... Îmi cer scuze pentru calitatea fotografiilor, dar trepiedul rămăsese în portbagaj, aşa că am fost nevoit să improvizez ceva pentru a-l înlocui.
În faţa vechii primării este un brad înalt cât două etaje, cu beculeţe care dau seara şi noaptea o lumină foarte faină; aşa s-a rezolvat şi lumina ambientală din cameră...
Pe balcon e zăpada până aproape de genunchi, aşa că nu am prea putut să stau pe acolo şi să salut electoratul local, deşi e foarte fain să te trezeşti dimineaţa şi să ieşi pe balconul vechii primării, cu vedere la piaţeta din apropiere şi la dealurile împădurite şi înzăpezite care stau să cadă peste orăşel...
Şi cam aşa arată clădirea, la lumina zilei... Altes Rathaus este unul din simbolurile Sonneberg-ului, fiind construită între anii 1840 şi 1846 de arhitectul Karl Alexander von Heideloff, încadrându-se într-o tradiţie mult mai veche, printre cele 4 sau 5 primării locale, cu rădăcini în secolul al XV-lea.
SoundLift - Railway Station (Daniel Loubscher Remix)
Dupa plimbarea prin Utrecht, m-am reintors la gara, pentru a lua trenul inapoi catre Rotterdam. Forfota mare in gara, foarte multa lume circula cu trenul, nu ca la noi... Bine, aici trenurile chiar circula, nu se tarasc; conditiile de calatorie sunt civilizate, iar despre intarzieri... (ce-s alea?)
In sine, Centraal Station (ca orice alta gara cat de cat mai mare) este un fel de orasel... Gasesti tot ce vrei, de la magazine, florarii, restaurante si tot ce ai putea avea nevoie cat esti in tranzit. Si calatorii grabiti si flamanzi se inghesuiau la tot felul de localuri de unde isi luau rapid merindea si plecau mai departe... Si daca nu era Mc D sau Burger King, atunci lumea se inghesuia intr-un fel de magazin de unde isi putea cumpara tot felul de sandvisuri proaspete, salate, iaurturi sau chestii din astea mai sanatoase; altii faceau coada la un local cu specific italienesc (Let's Pasta) care vindea la galetuse din alea de carton paste de tot felu. Oricum, cel mai fain mi s-a parut a fi Swirl's, unde puteai gasi tot felu de fructe proaspete taiate cubulete si pe care le puteai combina oricum, intr-un fel de cocktail baubil/mancabil. Lekker!
In tren, la orele de varf e inghesuiala destul de mare; pe peron, inainte sa apara trenul, fiecare infuleca ultimele imbucaturi de mancare, citeste ce mai poate din ziar sau cartea avuta la indemana (acum m-am obisnuit, dar la inceput eram socat de olandezii astia... daca nu se dau cu bicicleta sau daca nu alearga, citesc... si citesc la greu... in librarii cu greu te poti strecura, nu ca la noi ca bate vantul...).
Faza tare: dupa sosirea unui tren in gara si dupa ce peronul se golise cat de cat, pe mijlocul acestuia aparuse de cine stie unde (poate de la vreunul din calatorii care tocmai se dadusera jos din tren) o sticla de Heineken; zacea acolo pur si simplu, fara a primi vreun sut de la careva si se parea ca nimeni nu o baga in seama; pana m-am hotarat eu sa o trag in chip, asa cum statea ea si astepta o noua hoarda de calatori grabiti, un nene pe la 60 de ani s-a ridicat de pe banca, s-a dus de a ridicat-o de acolo si a aruncat-o la cosul de gunoi.
Apoi, exact la timp a aparut si trenul de Rotterdam; ne-am cam inghesuit putin la urcare, printre toti tinerii iesiti de la scoala, oamenii de afaceri imbracati mai acatarii si umblatorii pe 2 roti, cu Bromptoanele lor pliate si luate la mana... Pe parcursul calatoriei, fiecare isi gaseste ceva de facut... unii (cei mai multi) asculta muzica (la nenumaratele playere, I Poade, I Phoane), altii vorbesc la telefon in dulcele grai horcait olandez (acuma, limba germana mi se pare ca suna ca o limba de salon :D), iar altii citesc foarte absorbiti in text sau fac sudoku de parca ar fi la Olimpiada. Doar vocea conductorului se mai aude, anuntand urmatoarea statie. Aaaa... era sa-l uit pe Nasu' :)) Pai se poate? Un tip uscativ, cu parul blond si carliontat, albinos, dar foarte jovial (atat de jovial incat a reusit, printre zambete, sa-i spuna unui calator mai tanar care nu stiu ce facuse, ca il paste o amenda de 50 euro); si in loc de capsator avea in mana un fel de POS, un cititor de carduri cu care verifica daca circuli licit sau ilicit.
Si ca sa nu zica carcotasii ca pe acilea nu chiar totul e neprihanit, da, am dat si peste calatori mai... ciudati (nu le poti zice boschetari, ca fara card de acces nu ai ce cauta in gari sau statii de metrou): era unu' cu klompen in picioare (sabotii aia de lemn) si cara dupa el un sac de gunoi in care avea cine stie ce; intra bocanind in vagon si se pune zgomotos si cam neinvitat langa o domnisoara care asculta muzica la casti; se uita lumea un pic lung la el, dar atat; el scoate apoi nonsalant din sac o revista si o doza de bere si o soarbe asa incat toata lumea din vagon sa ia act de alcoolemia lui; cred totusi ca tipului imbracat business de langa el nu i-a prea convenit compania, dar deh... erau toti platitori de belet :D Aaaa... si am mai intalnit intr-o alta zi, in metrou, in Rotterdam, un negru care injura la greu sistemul capitalist occidental intr-o franceza combinata cu olandeza de toata frumusetea, ca iti venea sa te apuci rapid de invatat esperanto :D
Astea au fost chestiile mai ciudate, dar mai stii? Poate la fel de ciudat am aparut si eu (si calatorilor de la metrou si celor de la camerele de supraveghere) cand am mers la statia de metrou Wilhelminaplein, in Rotterdam, ca sa fotografiez, cu aparatul de gat, cu rucsacul foto in spinare si cu trepiedul in brate... :D (pozele de acolo si cele cu zona Podului Erasmus, altadata;)
Urmeaza sa mutam teatrul de operatiuni, mai catre Belgia.
Cateva ore petrecute la Utrecht, plimbandu-ma pe stradutele pietruite, printre sutele de biciclisti si stropii de ploaie care m-au obligat sa tin aparatul foto mai mult sub geaca...
Chiar daca vremea nu a fost optima, mi-a facut mare placere sa vad chiar si o mica parte din Utrecht... in fotografie, Domul din Utrecht.
... sau cum să nu fii luat prin surprindere de inundaţii...
Oricum ai lua-o, această imensă minune inginerească reprezintă doar un angrenaj minuscul din întreg sistemul olandez de apărare împotriva inundaţiilor. Iar dacă ar fi să înveţi de undeva cum stă treaba cu apele şi inundaţiile, atunci Olanda ar fi primul loc din lume ce ar trebui luat în considerare... Vizitând Maeslantkering şi ştiind că funcţionează precum un ceas elveţian, parcă uiţi şi mai mult că pe pământ olandez eşti practic cu apa deasupra capului, tot timpul (-6,76 m sub nivelul mării, cea mai scăzută cotă, în condiţiile în care cel mai înalt punct al ţării măsoară... 322,7 m). Aceste porţi se numără printre cele mai mari structuri mobile din lume, închizându-se automat atunci când nivelul apelor depăşeşte o limită maximă de 3 m. De la construcţia lor, din 1991, porţile s-au închis numai o singură dată, în 2007, dar şi atunci ca urmare a unei simulări pe timp de furtună (fiind coborâtă limita maximă de 3 m, la 2,6 m). În afară de acest eveniment, se obişnuieşte ca în fiecare an, în septembrie sau octombrie să se facă un test şi să se închidă barierele, pentru a le verifica buna funcţionare. Cu ceva noroc, poate anul acesta ajung şi eu să dau la manivelă când se face testul :D Groetjes! :)
Alt apus duminical... La o margine de Oradie, silueta (sau mai bine zis reminiscenţa) post-industrială şi decadentă a ceea ce a fost odată CET 2... În rest, doar norii şi soarele ce era pregătit de culcare...
Revin cu încă un episod dedicat arhitecturii olandeze din Cartierul de pe apă, "Waterwijk", situat în Nesselande, suburbia Rotterdamului. De data asta, am scos capul deasupra apei şi am dat cu ochii de Periscope Houses.
Acest proiect a fost organizat de municipalitatea din Rotterdam, cu concursul a 3 dezvoltatori imobiliari, care au avut sarcina să proiecteze cele 12 case. Acestea trebuiau să fie atât expresive cât şi atrăgătoare, să ofere o maximă interacţiune cu apa din jur, dar care să ofere în acelaşi timp şi un standard înalt de viaţă. Şi cum de la planşetă la construcţia finală nu e o cale atât de simplă şi uşoară, proiectul rezidenţial a fost adus la viaţă şi finalizat în 2006, după 3 ani de muncă. Sper că v-am stârnit curiozitatea, aşa că vă invit să citiţi şi aici un material complet despre Casele Periscop. Pasionaţii de arhitectură (şi nu numai) vor găsi acolo toate informaţiile necesare. Astea fiind scrise, eu vă salut şi mă grăbesc să iau adâncimea de periscop şi să torpilez săptămâna în care tocmai am intrat. To hope or not to hope?... Please, give me my periscope!
Da, recunosc, sufăr de o obsesie (fotografică) legată de apusuri, de crepuscul, de finaluri diurne cromatice fascinante... Am mai stat într-o seară, de la ora 19 până pe la 23 lângă lacul din Nesselande, fotografiind natura la apus şi apoi la căderea nopţii... (dar asta, într-un episod viitor)
Cam aşa arăta orizontul la apus, în Nesselande, în seara zilei de 15 aprilie, în condiţiile în care mult-mediatizatul nor de cenuşă a fost adus de curenţii atmosferici direct peste Olanda. Un spectacol vizual care nu putea fi trecut cu vederea; plăcut pentru toţi fotografii amatori adunaţi pe plaja lacului pentru a imortaliza cromatica deosebita, dar nu la fel de plăcut pentru cei care aveau să rămână la sol din cauza sistării zborurilor... Oricum, in acea seară, am ieşit pe terasă, atras fiind de o lumină stranie ce pătrundea prin feerstrele imense ale casei... Şi când am văzut culorile apusului, am fugit imediat să iau aparatul foto... după câteva cadre trase de pe terasă şi de la geam, am luat rucsacul în spate şi am dat buzna în mica magazie de unelte, de unde am scos bicicleta şi, ca un adevărat olandez, am pedalat cu viteză până pe plaja lacului, unde am avut ocazia să întâlnesc şi alţi pasionaţi de fotografie care ieşiseră să fotografieze cerul... Ce a urmat după aceea, ştiţi cu toţii, din mass-media...
O zi splendidă, încheiată într-o feerie cromatică deosebită... Am plonjat, apoi, într-o stare inexplicabilă de bine şi linişte interioară, în patul acvatic; am adormit peste valurile călduţe ale saltelei, cu gândul şi cu capul în nori... şi nu erau de cenuşă vulcanică...
Acest cartier sau mai bine spus zona de dezvoltare este parte integranta din districtul rezidential Nesselande. In Waterwijk locuiesc olandezii mai bogati din Nesselande (iar cei foarte bogati locuiesc in zone destul de retrase, departe de galagie); oricum, la ce preturi au terenurile de locuinta si casele in Waterwijk... (nu ca in zonele mai putin selecte din Nesselande ar fi cu mult mai prejos); pe de alta parte, se construieste destul de mult in zona asta, deci, pe undeva cerere exista.
Waterwijk - zona in alb-negru
Captura aceasta din Google Earth a fost facuta cu ceva ani in urma si nu reflecta chiar corect situatia de pe teren. Acum, chiar si lacul nu mai este divizat in doua parti de fasia aceea de uscat; o sa va povestesc cu alta ocazie ce e cu lacul acesta artificial creat, "Zevenhuizen" ("Sapte Case"), cu scopul de a furniza nisipul necesar constructiilor si amenajarilor din zona.
Data fiind zona destul de selecta, proprietarilor li s-a dat mana libera in ceea ce priveste proiectarea si constructia locuintelor. Asta nu inseamna ca s-au apucat ca nebunii sa isi faca palate asa cum le stim de pe la noi, ci au incercat (si chiar au reusit) sa integreze constructiile in ansamblul rezidential zonal si chiar sa dea o pata de culoare cartierului. Si in acest fel s-au pus foarte bine in valoare conceptele de expresivitate individuala versus identitate colectiva.
... de la case cu aspect ce duce catre traditional, cu acoperis din stuf...
... orice idee si-a gasit expresia arhitecturala... chiar si acest UFO minimalist...
... si putina culoare si atmosfera suedeza...
... va mai spuneam eu ca pe locuitorii acestor case nu ii deranjeaza deloc deschiderea totala catre exterior si transparenta...
pe alocuri, au mai ramas si loturi de teren neconstruite... deh, criza...
au fost doar infipti in pamant pilonii de sustinere ai viitoarei constructii...
loturile de teren pentru constructii rezidentiale nu sunt mari, ba dimpotriva... media este undeva pe la 160 mp... si ne mai plangem noi ca nu ne ajung 500 mp. pentru viloaca din dotare... pe aici, intr-un ha. de teren incap de la 7 la 15 case...
... o nava triunghiulara "esuata" pe insula transformata in teren de casa...
.jpg)
