vineri, 14 martie 2008

Razvratire

joi, 13 martie 2008

Cat...walk






Nu se ştie niciodată de unde sare... mâtza :) ... şi cum treceam eu agale în drum spre casă prin faţa reprezentanţei auto Dacia, ce să vezi? O pisică pozând cu nonşalanţă pe biroul de primire... Era doar "on duty"; păzea Loganurile ca nu cumva inamicul şoarece sau şobolan să se cuibărească pe la motor sau să roadă instalaţia electrică (cine a păţit-o, ştie :D )
Lumina AF Assistant a aparatului foto i-a stârnit pentru câteva clipe interesul, dar din păcate fişa postului ei nu îi permitea să părăsească obiectivul şi să apropie; şi apoi, într-un aer de aroganţă pisicească, mai face o tură pe birou şi dispare elegant şi sfidător în spatele acestuia. S-o fi dus oare să raporteze curiozitatea-mi fotografică şi să apese butonul de alarmă? Nu cred, dar eu am plecat de acolo cu un zâmbet larg. Mă bate gândul să repet şedinţă foto... Să aflu numai în ce tură lucrează "pisi":)

miercuri, 12 martie 2008

Clujul seara



Din faţa Casei Mathia Corvin

Vernisaj de suflet













Privind înapoi cu mai bine de 10 ani... da, atât a trecut de când l-am întâlnit ultima oară pe Lucian, în burgul nostru natal, Sighişoara; el făcând ceea ce face si acum, cu aceeaşi pasiune, eu doar visând la timpul când voi ajunge sa îmi concretizez pasiunea pentru fotografie. După întâlniri virtuale pe net, uite că s-a ivit si ocazia să ne revedem: vernisajul expoziţiei de fotografie "Tradiţii în tranziţie. Rogojel, Apuseni, România" sau mai poetic exprimat “Le mond selon Rogojel”.
Despre acest proiect român-francez s-a mai scris, atâta doar că la un asemenea demers artistic de suflet şi la o reîntâlnire mult aşteptată, aspecte precum locaţia, aranjarea exponatelor, suportul fotografic sau criticile mai mult sau mai putin subiective devin brusc irelevante.
Relevantă a fost revederea. Şi, ca totul să se încheie la fel de plăcut ca şi vernisajul expoziţiei în sine, prietenii francezi şi-au exprimat dorinţa de a reveni la un local despre care au spus că le-a plăcut foarte mult... deja mă şi gândeam la cine ştie ce restaurant sau bar de fiţe; dar... SURPRIZĂ:) Am ajuns la celebra "Vărzărie", un fel de cantina-local-restaurant, care se încăpăţânează să funcţioneze în exact aceeaşi atmosferă proletară dinainte de '89. Lumină incertă, faianţă albă specifică, mobilierul învechit şi bucătăresele vânjoase, interogative şi sigure de meseria lor... asta a fost atmosfera în care grupul franco-român a sărbătorit succesul vernisajului; iar la îndemnul "comandaţi ce doriţi", am refuzat cu toţii apetisantele oferte de somon fumee sau alte delicatese şi am optat neaoş pentru specificul localului, că doar de aceea ne aflam acolo... să mâncăm o porţie sănătoasă de varză a la Cluj. Şi aşa a fost... bestială varză într-o companie foarte plăcută, amintiri şi poveşti de împătimiţi ai fotografiei... dacă şi localul în sine s-ar ridica la nivelul mâncării, atunci se poate spune că seara am încheiat-o într-un restaurant de 5 stele.

marți, 11 martie 2008

O tempora...



Oare cum au arătat în plina lor splendoare aceste îndemnuri publicitare? Trecând peste nostalgie şi peste starea de nelămurire, nu are cum să nu te izbească frapant coexistenţa acestui tip de publicitate (cu câteva decenii vechime în spate) şi noul val de "advertising". E de ajuns să ridici capul şi să te scuturi puţin de rutina zilnică cu care umbli pe stradă... (prea) vechiul şi noul sunt printre noi...