miercuri, 31 decembrie 2008

Lumina bună a Noului An fie cu voi!





Most things in life are moments of pleasure and a lifetime of embarrassment; photography is a moment of embarrassment and a lifetime of pleasure. (Tony Benn)

...şi, uite, cum clepsidra timpului a mai cernut un an din nisipul vieţii... un an pe parcursul căruia am buchisit bune şi mai puţin bune, am legat amiciţii şi prietenii frumoase cu oameni deosebiţi, am trăit clipe de bucurie şi plăcere fotografică şi umană... un an de-a lungul căruia câştigul cel mai important a fost faptul că am reuşit să împărtăşesc şi celor din jurul meu - prin buchiselile fotografice sau muzicale - acele mici amănunte insignifiante ale vieţii cotidiene care ne fac să găsim motivele pentru a ne trezi în fiecare dimineaţă şi a mai aştepta şi ziua de mâine...

Vă doresc tuturor să fiţi şi de acum încolo tot aşa cum aţi fost şi până acum, iar cine tânjeşte spre perfecţiune, are dezlegare să se folosească de intervalul deschis către + infinit...

Vă doresc aceeaşi lumină bună care ne face să vedem şi dincolo de ceaţa şi obscurul fad şi rutinant al cotidianului...

Nu vă doresc un An Nou Fericit, ci SĂ FIŢI VOI FERICIŢI! (aşa cum ştiţi voi mai bine)










duminică, 28 decembrie 2008

Luna... tic





chiar dacă i se vede mereu aceeaşi faţă,
cine poate spune că se plictiseşte privind-o?



...şi am rugat păianjenii din preajmă să mă ajute să leg Luna...








sâmbătă, 27 decembrie 2008

Curcubeu... make it double :)





ştiu că nu pare, (am fost întrebat de când ţin fotografia asta la ciorap şi am scos-o acum la lumină?)... dar din cauza landscape-ului snowless... fotografia nu trădează datele EXIF: 2008/12/06 16:33:51
Da, 6 decemvre 2008, margine de Beiuş...

vineri, 26 decembrie 2008

joi, 25 decembrie 2008

Reminiscenţe autumnale 2

reflexie tomnatică



larix & quercus



frunză verde de albastru...


miercuri, 24 decembrie 2008

E Ajunul Crăciunului... bradul e împodobit

















Şi dacă tot sunt la serviciu, am dat o tură pe net şi am găsit nişte brazi interesanţi...
Astea fiind spuse, vă doresc tuturor Sărbători Fericite! Şi sper că Moşu' să vă aducă tot ce v-aţi dorit.













luni, 22 decembrie 2008

Reminiscenţe autumnale 1


Perle în derivă



Dacă am încerca să învăţăm peştele că apa este alcătuită fizic din două părţi de hidrogen şi una de oxigen, peştele s-ar prăpădi de râs...

duminică, 21 decembrie 2008

Priveghi aniversar - iluzoria fericire la... meniu












Forgive me, Father, for I have sinned :D da' am intrat într-una din zilele astea într-un Mc; cu 2,5 litri de apă de ploaie în pantofi, la preţul de 2 litri, cu frigul şi umezeala aferente şi cu o foame care îmi dădea târcoale încă de dimineaţa... aşa că mi-am călcat pe principiile anti-corporatitste şi capitaliste...
Şi dacă tot am început, măcar să fac reclama până la capăt... este vorba de Mc-ul de la Crişul. De când nu am mai călcat pe acolo, văd că au şi redecorat şi recompartimentat interiorul... parcă e mai interesant aşa cum e acum... Staţi liniştiţi, nu am avut aparatul foto la mine, deşi mi-ar fi folosit foarte bine la ilustrarea poveştii pe care vă voi spune-o mintenaş...
Aşadar, am comandat şi eu un Cicăn Premier şi un suc, trecând peste insistenţele celei care îmi lua comanda şi care mă îmbia cu nu ştiu ce meniu care m-ar fi satisfăcut şi la preţ şi la stomac...
Şi cum stăteam cuminte, aşteptându-mi comanda, zâmbeam discret şi mă gândeam la diferenţa dintre atmosfera de la Mc din Bucureşti cu cea de aici... La Bucureşti, mă apropiam doar atât şi ţineam distanţa cât să pot citi de la depărtare meniurile şi să îmi aleg mâncarea şi băutura în linişte, asta până să ajung în faţa tejghelei, unde era dezlănţuit Iadul... în primele 2 milisecunde erai repezit şi întrebat ce vrei să comanzi, îţi turuiau toate combinaţiile posibile şi imposibile de meniuri şi opţiuni... şi după 3 secunde nici tu nu mai ştiai pentru ce eşti acolo şi ce vrei să comanzi...
În după-amiaza aceea ploioasă în care am ajuns eu la Mc-ul de la Crişul, totul se petrecea mai molcom, aşa ca ploaia de afară... nici nu era nu ştiu cât de multă lume, aşa că nu era nebunie...
Cu tava-n mână, m-am dus şi am ales să stau într-un loc ce îmi oferea vedere către locul de joacă pentru copii...
Aici începe povestea la care face referire şi titlul... Acum, locul de joacă al copiilor a fost închis cu termopane, pentru a mai reduce din poluarea fonică a micuţilor care, între o muşcătură din Mc ce-o fi şi o gură de suc, se zbenguie nebuneşte pe acolo...
Într-unul din compartimentele închise, este amenajat un spaţiu în care se organizează mici petreceri de zile de naştere... O măsuţă şi scăunele, cât să încapă o duzină de copii, un ecran şi o combină muzicală pentru filmele şi muzica aferente şi un angajat al Mc-ului care să supravegheze şi să întreţină atmosfera...
Şi poate nu mi-ar fi atras aşa de mult atenţia tot ce se petrecea în spatele îngrăditurii fonice, dacă atmosfera de acolo ar fi fost una adecvată locului şi scopului pentru care a fost creat locul... adică organizarea de mici petreceri, veselie şi fericire copilărească...
Numai că în spatele geamurilor, la masă, erau vreo 10 copii care - stupoare - puteai crede că participă la un priveghi; stătea fiecare pe locul său, nemişcat, molfăind din cartofii prăjiţi şi din sandvişul său, fără să întoarcă măcar capul şi privirea către copilul de alături, fără să schimbe o vorbă, cu atât mai mult să se joace împreună...
Doar animatoarea angajată a Mc-ului, se străduia să înveselească atmosfera, făcând poze copiilor, cu un Canon 350D (al unuia din părinţii copilului sărbătorit); cel mai haios mi se părea modul cum domnişoara ţinea aparatul la ochi şi în mâini... un fel atât de stingher şi de ciudat în a ţine un aparat foto m-a dus cu gândul (păcătos) la a-l compara cu o virgină care pune pentru prima oară mâna pe un... vibrator :D
Copiii scoteau câte o grimasă de fiecare dată când li se băga în ochi bliţul şi nici măcar nu se chinuiau să mimeze un zâmbet, o umbră timidă de fericiere... unul din copii a considerat că e mai bine să se ascundă de camera foto sub masă... dar nici acolo nu a avut sorţi de izbândă... animatoarea avea scris în fişa postului să îi binedispună pe copii... fără succes...
În tot acest timp, părinţii copiilor care se adunaseră la priveghi stăteau la poveşti şi se întreţineau voioşi dincolo de geamurile care îi despărţeau de copiii lor... fericiţi nevoie mare şi mândri de starea lor materială, de realizările profesionale şi personale, de gradul de fericire la care au reuşit să ajungă... Ce iluzie... Era de ajuns să îi vezi pe părinţi cum se gratulează între ei pentru bunăstarea şi starea de bine a copiilor lor şi în paralel să observi cum se simţeau, de fapt, copiii adunaţi la acel priveghi aniversar...
Sau poate că părinţii aceia se bucurau doar de faptul că au reuşit să scape un timp de copiii lor (supravegheaţi acum de altcineva) şi să se bucure de momentul de libertate...
La un moment dat, un alt copil, care nu era invitat la sindrofia de după termopane, îi strigă mamei: "Uite-l pe colegul meu! Nu ştiam că îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere! Mă duc să îl salut!" zis şi făcut; merge, deschide uşa şi încearcă să închege un dialog cu sărbătoritul zilei, care, din păcate nu îl (re)cunoştea pe micuţ... destul de dezamăgit, acesta iese, închide uşa şi îi spune mamei sale... "Da' ăsta nu mă mai cunoaşte... se vede că a rămas tot copil..." :))
Aaaaaa... înăuntru parcă au început să se înregistreze progrese notabile... copiii au descoperit că pe lângă ei se mai află şi alţi tovarăşi de petrecere... aşa că au început să-şi îndrepte privirile şi altundeva decât în direcţia Happy Meal-urilor proprii...
Asta până când a apărut un alt invitat, mai întârziat, o fetiţă cu mămica ei... "Cei mari" au făcut rapid schimb de amabilităţi şi acum se pregăteau să o integreze pe fetiţă în gaşca "celor mici"; să vedeţi voi reacţie a celor dinăuntru în momentul în care uşa se deschise şi animatoarea, într-un exces de veselie se grăbi să le facă cunoştinţă celor dinăuntru cu noua venită pe care o aştepta un loc şi un meniu fericit la măsuţă... aceleaşi grimase, aceeaşi indiferenţă... şi dorinţa fetiţei (se vedea pe chipul ei) de a pleca cât mai repede de acolo, undeva unde măcar să se simtă bine, în compăania altor copii cu care se înţelege şi care o acceptă...
Alte poze, alte bliţuri, alte chipuri "fericite" vânate cu aparatul foto, aşa ca amintire pentru părinţi a unei aniversări fericite a copilului lor...
Între timp, eu aproape terminasem de mâncat, iar înăuntru, o altă animatoare începu să picteze copiii pe faţă cu tot felul de desene haioase... parcă-parcă atmosfera începu să devină mai... fericită...
Printre ultimele sorbituri din suc, mă gândeam ce copilărie fericită am avut... chiar mi-am adus aminte de o situaţie oarecum similară celei din Mc: eram în sat, vara, împreună cu o cohortă de alţi copii veniţi la bunici... în nu ştiu cât august, era ziua de naştere a unuia din prietenii de acolo; şi cum era normal, au venit părinţii de la oraş, special pentru ocazie, cu tort, cu suc, cu toate cele pregătiţi de aniversare... Noi, ne-am adunat în preziua aniversării la prietenul nostru şi ne-am apucat să pregătim curtea de chef: măturat şi curăţat lună şi bec ograda, să fie totul pregătit pentru ziua următoare... ne bucuram împreună de evenimentul ce urma să se întâmple şi nu ne deranja deloc, ba dimpotrivă, eram foarte fericiţi să ajutăm la organizare; aşa că după o zi în care am amenajat locul aniversării, duminica ne-am prezentat frumos îmbrăcaţi şi cu nişte flori furate dintr-o grădină, la fericita aniversare...
Şi nu ştiam noi de Mc... nici de Happy Meal, nici de animatoare, de părinţi bogaţi, de face-painting sau de Canon 350 D... ştiam doar că aia e lumea noastră...

miercuri, 17 decembrie 2008

Cine n-a pus tramvaiu şi autobuzu-n drum...





2 zile, la Oradea, staţiile de autobuz au fost goale... s-a putut circula şi pe liniile de tramvai... nici măcar sinucigaşii care ar fi optat pentru pusul capului pe linie sau aruncatul în faţa autobuzului nu ar fi avut o şansă... săracii boschetari strângători de fier vechi (zicea cineva ceva de bilet?) pe care-l transportau cu autobuzul... au fost siliţi să găsească altă modalitate de cărăuşie urbană... sau cei care mai scrijelesc scaunele şi geamurile mijloacelor de transport în comun, acum a trebuit să îşi schimbe obiectul activităţii cu băncile de prin parcuri...
Ce ţi-e şi cu grevele astea spontane... a zis cineva că legea prevede asigurarea a 30% din capacitatea de transport pe perioada grevei? HUUUUOOOOOOO!!! NIMIC!!! OTL-u' a otrăvit staţiile, a pârjolit traseele şi s-a retras în depouri... Cine să mai anunţe, aşadar, ."..oameni buni, nu mai staţi în staţii! Jucaţi degeaba în "Aşteptându-l pe Godot" în stagiunea OTL..."

Pe plan local, se invită opinia publică şi suflarea municipiului la un boicot general împotriva OTL...
Tare aş vrea şi eu să văd aşa ceva... din partea mea, i-aş boicota non-stop...
Mersul pe jos sau bicicleta din dotare mă servesc muult mai bine şi fără toată înghesuiala şi miresmele specifice unei călătorii cu OTL-u'. Plus plăcerea unei conversaţii elevate cu băieţii controlori...
Măcar taximetriştii au avut de lucru serios în astea 2 zile...
Nu mai ştiu în care gazetă locală scria azi că lumea poate să meagră cu bonurile de taxi la OTL la decont... :))
Asta se va întâmpla când va deveni Iadul staţiune montană :)
Şi dacă nu îmi place să fiu batjocorit pe banii mei, asta nu înseamnă că o să se întâmple un boicot municipal general... săptămâna viitoare o să uite toţi de faptul că două zile am mers pe jos, pe toate rutele, cu abonament, pe banii noştri... Boicotul şi trasul de urechi ar trebui să vină de la Primărie, sub umbrela căreia se află OTL-ul... dar Primăria nu prea merge cu tramvaiul sau autobuzul... cu atât mai mult pe jos sau cu bicicleta...

Scrisori pentru Moş Crăciun

Nici nu ştiu ce aş putea să scriu despre miezul acestui fotoreportaj al lui Luci...
Asemenea scrisori şi cuvinte (şi în general starea sufletească şi mentală) ale copiilor aflaţi în secţiile de Oncologie mă blochează pur şi simplu; la ei nu ai să întâlneşti niciodată acel self-disillusionment, acea stare de automistificare... din contră... rar întâlneşti asemenea maturitate, seninătate şi realism în gând şi suflet... şi sunt până la urmă copii... de fapt nişte oameni mult prea maturi pentru nişte trupuri mult prea tinere...
Când citeşti rânduri în care dorinţele cele mai arzătoare sunt sănătatea şi petrecerea Sărbătorilor împreună cu familia, parcă restul nu mai are nici o relevanţă...
Scrisorile acestea pentru Moş Crăciun nu cer falsă milă şi compasiune... expeditorii acestor scrisori nu au nevoie de aşa ceva... ba din contră, noi, ceilalţi avem de învăţat de la ei lucruri precum maturitatea, seninătatea, tenacitatea, speranţa şi credinţa, voinţa şi găsirea resorturilor interioare pentru a trăi viaţa doar după lucrurile cu adevărat esenţiale...

luni, 15 decembrie 2008

Clipiri răzleţe












Eram la Buzău... după o zi de cutreierat prin oraş... M-am aşezat în faţa hotelului pe o bancă de piatră şi cu aparatul plantat pe rucsac, m-am apucat de declanşat...
Şi seria asta puerilă de fotograme, odată ajuns acasă si văzându-le în succesiunea lor, mi-a dat ideea (nu foarte strălucită) de a le trece prin moviemaker... ce-a ieşit din prima mea experienţă cu editorul ăsta video... e o joacă... şi nimic mai mult.
Aşa sunt eu acum... mai lud (ic) :)) (bihorenii ştiu ce e aia)

duminică, 14 decembrie 2008

De civitatis...

arhitectură pământeană...



arhitectură pământeană şi celestă...


sâmbătă, 13 decembrie 2008

vineri, 12 decembrie 2008

luni, 8 decembrie 2008

6 666...

Nu fug deloc după clasamente, ratinguri si rankinguri... dar uite că în seara asta am observat că ceasul ascuns în subsolul paginii arată o cifră tare interesantă... 6 666...
O fi mult... o fi puţin... nu mă-ntere...
Atâta doar mai doresc şi de acum încolo... ca buchiselile mele - şi cele fotografice şi cele muzicale - să găsească ochi şi urechi pe care să le încânte, să le destindă... nu traficul este elementul esenţial, din punctul meu de vedere... ci punţile întinse către alţi şi alţi oameni care rezonează împreună cu mine la aceleaşi vibraţii...
Nu ratingul şi rankingul mă fac pe mine să merg mai departe, să buchisesc aşa cum ştiu eu mai bine sau mai puţin bine... morbul buchiselilor cu lumină şi cu sunete mă determină să continuu... (mă gândesc cu mâhnire la o perioadă recentă, când am aflat că traficul (prea mare) al unui blog îţi poate aduce ameninţări serioase cu moartea... aşa că, din punctul ăsta de vedere, chiar nu îmi doresc trafic intens... ştiu bine că am reuşit să adun în jurul meu, ca o oglindă convergentă, câţiva oameni buni, pasionaţi şi talentaţi, aşa că prefer calitatea în locul cantităţii...
Le mulţumesc tuturor celor care au venit şi revenit în vizită pe aici!
Vă mai aştept şi de acum încolo, sper, cu buchiseli cel puţin la fel de bune ca până acum... dacă nu şi mai şi...

Că tot vorbeam de Miculaş...

I used to be schizophrenic, but WE are OK now :))

A(m) apărut (în) "ZODII ÎN CUMPĂNĂ"

Am marea plăcere de a fi văzut, scoţând ochii la lumina tiparului, numărul hibernal al publicaţiei ZODII ÎN CUMPĂNĂ .
A fost ca un dar de Miculaş pentru copilul din mine (care buchiseşte scrisul cu lumină), deoarece am avut foarte plăcuta (şi sper nu singulara) ocazie de a colabora cu Tavi Blaga la ilustrarea acestui număr al publicaţiei.
Aşadar, dacă o să vă sară pe retină - frunzărind numărul electronic al publicaţiei - fotografii pe care le-aţi mai văzut pe la mine, nu vă neliniştiţi... ele au ajuns acolo să ilustreze textele, având dezlegarea mea.
Sper să vă facă plăcere cum au fost buchisite hibernalele zodii cumpănitoare...

miercuri, 3 decembrie 2008

... de o umbră...










triptic umbrit

marți, 2 decembrie 2008

Aleşii noştri... through the lens

De câte ori am avut ocazia, am tot spus cât sunt de scârbit de doamna asta bine, politica...
Veţi spune că am luat-o pe arătură, venind acum cu aşa un titlu...
E titlul dat de Luci fotoreportajului său... oricum, mi-a plăcut că e făcut cu simţul umorului, cum spune el acolo, pamflet compus din momente şi schiţe.

"Fata cu pianul"... şi cu aparatul foto :)

Cine a trecut în vizită pe la blogul meu cu sunete, (na, că iar îmi fac publicitate... dacă nu eu, atunci când? :) a citit şi auzit-o pe fata cu pianul, alias Andreea Coşeru; cât de curând, o s-o auziţi şi cântând...
Dar, uite că se întâmplă că atunci când nu poate lua pianul cu ea sau când nu cântă în studio, mai pune mânuţele şi pe aparatul foto... o puteţi găsi pe BadOrGood, iar aici, de exemplu, a fost în excursie cu orasul.ro.
Şi ca să îl parafrazez pe Blaga... daţi-mi un trup, voi munţilor, mărilor... aşa spunea şi Deea: dă-mi un aparat foto şi fac eu fotografii...
Sper că după ce va deveni mare pianistă şi va câştiga bine (sau de ce nu, şi mai repede), să îşi îndeplinească visul de a-şi lua un dslr Canon (după propriile-i spuse).
Eu sper că vom mai auzi de Andreea.. din punct de vedere fotografic...
Că din punct de vedere muzical... eu am certitudinea că vom mai auzi...

luni, 1 decembrie 2008

1 Decembrie... o splendidă amiază autumnală...


... şi dacă ieri, paşii m-au dus pe cărări hibernale de munte...


... astăzi, de Ziua Naţională, vremea (spre deosebire de vremuri) a fost excelentă...




... numai bună pentru plimbări lungi... am profitat ca şopârlele de soarele cald şi tomnatic...


... pe aşa o vreme, parcă şi maşinile plutesc...

Eu am votat cu... iarna


în constelaţia zăpezii...


monahism hibernal


diptic... singular


avalanşa de pe acoperiş


drops of... time


... pe catafalc...


sub acoperire


top hat


biruinţă


hibernală


où sont les... d’antan?


via solis...
via crucis...


oglindire (in)fidelă...


streaşina plângătoare


portret glacial :D


cam aşa e când te cobori la nivelul copiilor... :)


neumblatele scări...


rocks


transport militar de...
zăpadă pacifistă