"Suntem cu toţii bolnavi..." varianta "bolnav de fotografie"

de la Borg citire... Resistance is futile!
Eu zic... Denial is futile!
Dacă tot suntem aici, nu mai putem spune că suntem normali şi sănătoşi... Am fost infectaţi irecuperabil, indubitabil şi irefutabil... Morbul scrisului cu lumină has entered our system... for good!
O să ziceţi: "da' ce-i veni şi ăstuia?". Am dat aici peste un post care conţine o impresionantă simptomatologie în care imposibil să nu te regăseşti (măcar pe ici pe colo, prin punctele esenţiale); cu câte rubrici bifate mai mult, cu atât mai mare e şi gravitatea stadiului bolii :D zâmbetele autoironice din colţul gurii sunt semn bun, de autoimunizare :)
Dacă nici acum, nu v-aţi dat seama, sunteţi, suntem nebuni după fotografie. Da' nu vă faceţi probleme... (încă) nu am fost instituţionalizaţi, din fericire nu s-au creat centre şi secţii de recuperare pentru boala aceasta... suntem în libertate! (nu că majoritatea nebunilor cu acte în regulă nu ar fi în libertate, afară din spitale...)
Partea şi mai bună e că o tulpină a virusului care ne-a îmbolnăvit (de frumos, imaginaţie, bun gust, pasiune... şamd) ne dă comportamente sociale (şi nu numai...) mai ciudate: o privire scurtă e de ajuns să observi alţi ochi care licăresc cu pupilele dilatate la vederea unui alt bolnav de fotografie (ieri, de ex., în câteva clipe, m-am împrietenit cu un arhitect-constructor şi cu un artist-meşter de cruci (din alea mari de pus pe turlele bisericilor); boala ce o aveam toţi trei: fotografia. Aşa că am pus ad-hoc de o terapie de grup :))