Let there be light! And there was light...

Privitor din primul rând la spectacolul ce se derula dincolo de geamul vagonului...

Happiness travels by train

I couldn't help myself... I've stolen and captured 3 happy souls... guilty for making me an extremely pleasant journey :)

Tripticul zilei - Can I do this to my in-laws?

Tripticul zilei - Art Attack

fără poezie, viaţa e pustiu... nu mai pot trăi în lipsul tău...
aşa că m-am gândit să aduc (mare om o fo' ăla care-o inventat COPY/PASTE) un câte un strop (adică trei) de umor (de specialitate), bună dispoziţie şi antren, în fiecare zi, aşa ca un tratament cu antidepresive... administrarea pe perioade lungi de timp poate cauza efecte secundare :))

Jacul Românesc (III) Fragments

There are my memories

Ron


Ursu









Familiar encounter







Towards the light




(requested by ogarafgan)



Dad... oven supervisor
sau (la inspiraţia Foii virtuale a folkului românesc)

Timp de tata








Rostopasca a fost la înălţime



Detail



Sacrifice

Sighişoara (III) - Glimpses

Eyes



... to the Clock Tower



Sighişoara's Euro-Railway Station












Un plin de nisip (fără plumb), vă rog! :)

Sighişoara (II) - Biserica din Deal şi Cimitirul evanghelic

Biserica din Deal... o binemeritată răsplată pentru cei care fac efortul să urce până la cota cea mai înaltă a Cetăţii sighişorene; răsplată spirituală, deoarece (indiferent de religia pe care ai avea-o) aici, o dată intrat în goticul lăcaş de cult, nu ai cum să nu te simţi în comuniune cu Divinitatea; răsplata fizică e dată de răcoarea şi liniştea (mormântală pentru unii), numai potrivite după un urcuş destul de solicitant, ce te înconjoară de la intrarea în biserică şi până în adâncurile catacombei de dedesubt.
Nu e cazul să ţin aici lecţii de istorie legate nici de biserică nici de cimitirul evanghelic din apropierea sa... oricum, cine vrea să găsească informaţii despre Biserica din Deal, are de unde alege.
Vizitez locurile acestea ori de câte ori am prilejul; de data asta, m-a cam nemulţumit opţiunea de a astupa şi zidi nişele ce străjuiesc de o parte şi de alta catacomba şi care în trecut găzduiau rămăşiţe pământeşti; păcat că nişele nu mai sunt vizibile...
Cimitirul, poate părea ciudat, dar a fost un loc extraordinar de petrecut timpul când mai chiuleam de la şcoală cu colegii de liceu; vara, să scăpăm de arşiţă, umbra, răcoarea şi liniştea de acolo erau de neuitat (să nu vă gândiţi că făceam cine ştie ce pe acolo... eram copii cuminţi şi bine educaţi). În cimitir se găseşte un număr mare de pietre de mormânt vechi de sute de ani, ale saşilor mai mult sau mai puţin importanţi, de la primari, doctori, oameni de ştiinţă şi până la oameni de rând... ordinea şi democraţia săsească îşi găsesc aici o foarte bună aplicare; ba mai mult, o dată cu trecerea timpului şi cu regresul comunităţii săseşti, cimitirul a început să găzduiască pe veci şi români.

O ultimă privire către Cetate, de pe peronul gării

Biserica din Deal - detaliu



Lumina vine (totuşi) de la Răsărit, chiar şi în catacombă...



Zid împotriva trecerii timpului şi uitării





Requiescat in pace

Jacul Românesc (II) - Rural dusk seen by a philosopher on the field.

Am deschis mai demult o discuţie împreună cu Alex şi cu alţi bloggeri, pe marginea unei fotografii cu o bătrână tristă care stătea pe iarba din păşune (cel mai probabil păzind nişte animale domestice). Unii se întrebau cum de e posibil ca o persoană aflată într-un cadru natural atât de feeric să fie aşa de tristă şi îngândurată, într-o aparentă incapacitate de a se bucura de natură sau de a sta în băţ şi a pune lumea la cale.
Aici ilustrez oarecum exact opusul celor spuse de mine atunci; filozofarea stând în băţ, păzind vacile în păşunat,e mai degrabă apanajul celor care încă mai văd în viaţa la ţară doar aspectele romantice, idilice şi campestre; cei de la ţară care încasează lovituri de la viaţă în fiecare zi nu mai văd în a sta pe câmp şi a se gândi la mersul lumii o ocupaţie înălţătoare... au ei alte priorităţi... dar nu e exclus ca şi ei să se mai ridice câteodată de la nivelul gliei ai cărei sclavi sunt...
Oricum, i-am promis lui Alex că o să revin cu nişte fotografii care să ilustreze starea mea de filozof care stă şi păzeşte vacile pe păşune şi mai are şi timp de foto-filozofie.

O parte din obiectul muncii mele din seara cu pricina
3320... doesn't ring any bell...? :)




Ipostaze ale unui sfârşit de zi