duminică, 21 septembrie 2008

Johann Pachelbel şi al său (celebru şi unic) Canon... episodul 2 - video

După cum am promis, voi adăuga aici o compilaţie de materiale video cu diferite versiuni interpretative ale Canonului. De data asta, colecţia nu e nici pe departe aşa de bogată precum cea audio pe care am încropit-o; am ales de pe saitul formaţiei U2b (aşa cum ne place nouă să glumim, colegii de serviciu) o duzină + 1 versiuni, nu neapărat cele mai reprezentative, cât cele pe care le-am considerat eu mai interesante sau inedite; desigur, şi în acest caz, nu am avut pretenţia să epuizez subiectul şi căutarea, alte şi alte variante mai pot fi încă găsite, scormonind în adâncurile colosului Iutub.
Le mulţumesc - în primul rând - celor ale căror reacţii m-au făcut să cred că mărunta muncă de compilare nu a fost chiar în van şi că mai există încă urechi şi suflete neplictisite şi iubitoare de frumos, armonie, relaxare, serenitate muzicală şi pace sufletească, cum bine spunea cineva... Aşadar, vă mulţumesc din suflet! M-am bucurat enorm ştiind că v-am bucurat şi pe voi, Bubu, Simona, Leo şi (nu în ultimul rând) Lumi şi pe toţi cei care şi-au rupt o fărâmă din timpul lor pentru a zăbovi aici. Poarta rămâne deschisă şi vă aştept şi de acum încolo, sper eu măcar cu aceeaşi inspiraţie (şi fotografică şi muzicală) de până acum, dacă nu cu şi mai multă, de acum încolo... (că tot mi-am amintit de leapşa care a ajuns la mine şi dată mai departe de Buburuza, pe tema fricii... ce mă fac dacă muza mai uită să treacă pe la mine...? Dacă mi se termină inspiraţia? asta, aşa, să exorcizez şi eu o fobie iraţională de-a mea...)

Să trecem, dară, la fapte!
Uitaţi de depresia de duminică după-amiaza, încărcaţi-vă bateriile necesare şi trageţi de resorturile interioare pentru a face faţă noii săptămâni care vine!
La o cât mai bună revedere! :)











































3 comentarii:

  1. sa stii ca nici tovarasul Armik nu e rau... :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. altfel cum crezi că îl puneam să ne (în)cânte... :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Am venit la tine sa ma inseninez, sa privesc si sa ma bucur de muzica.Blogul tau e o oaza de frumos, culoare, liniste picurata muzical... Multumesc, Dan !

    RăspundețiȘtergere