Decizii, decizii şi iar decizii... Uneori parcă ţi-ai dori ca liberul arbitru să nu-ţi fi fost dat... sau să te reîntorci la iresponsabilitatea senină a copilăriei, spunând că nu mai vrei să fii mare... La tot pasul dai de răspântii, benzi de preselecţie pentru traficul destinului personal; ajungi la un moment dat că şi să vrei, nu mai poţi da înapoi sau nici măcar în lături... te mai minţi uneori - selfdelusionment - aşa ca în Menajeria de sticlă a lui Tennesee Williams că poţi recalcula traseul ca la GPS atunci când ai iluzia că eludezi calea pe care o ai...
Alteori, din prea multă plictiseală vrem să schimbăm macazul şi să deraiem de la traseu, alegând ceva nou, un alt drum, care - de fapt - nu e deloc altul...
Gata, ştiu! O să mă culc în pat cu capul în direcţia cealaltă... poate, dimineaţă, prin puterea obişnuinţei, mă voi da jos din pat urcându-mă pe peretele răsărit peste noapte acolo şi mă voi mira cum de m-am trezit într-o altă lume :)
Alteori, din prea multă plictiseală vrem să schimbăm macazul şi să deraiem de la traseu, alegând ceva nou, un alt drum, care - de fapt - nu e deloc altul...
Gata, ştiu! O să mă culc în pat cu capul în direcţia cealaltă... poate, dimineaţă, prin puterea obişnuinţei, mă voi da jos din pat urcându-mă pe peretele răsărit peste noapte acolo şi mă voi mira cum de m-am trezit într-o altă lume :)
Dacă nimereşti macazul către fericire, înainte să schimbi linia, pune un semn. Poate aşa îţi vom regăsi şi noi paşii. Ah, şi dacă te sună liberul arbitru, spune-i că mi-am schimbat numărul de telefon. Prea insista în miez de noapte...
RăspundețiȘtergerefain ii siru canonicilor
RăspundețiȘtergere