Fotoreporter, soţ, tată... om

Azi mi-am început interesant ziua, dând click pe un link, cel mai recent post de pe blogul insomniac al lui Alin Neamţu, căruia ţin să-i mulţumesc, ca de fiecare dată, pentru extraordinarele materiale pe care ni le împărtăşeşte...
Am urmărit, trecând prin tot felul de stări, extraordinarul rezumat autobiografic al lui Jim Lo Scalzo, Evidence of My Existance.
Frumos! Greu de privit... şi poate le fel de dificil de înţeles, de empatizat... şi totuşi... extraordinar redată "chemarea"; cea iniţială, când profesia l-a făcut să fie departe de familie (când aceasta avea cel mai mult nevoie de el...), având totuşi o soţie cu o patologică... toleranţă şi cea de la final, ca o reîntoarcere (după 17 ani) către esenţa primordială, către familie, către sine...
It's all about the going...
După toată această perioadă, la întrebarea "cum să te poţi opri?"... vine şi răspunsul, unul personal... prin acceptarea unui adevăr simplu: "în lumea foto-jurnalismului, voi fi întotdeauna omul realizărilor minore... dar în universul patern, am şansa de a deveni o legendă..." Astfel, toate drumurile au reînceput să ducă înapoi acasă, la familie...
Aici nu e vorba de foto-jurnalistul Jim Lo Scalzo, ci de OMUL Jim Lo Scalzo, ca sine unic, care-l face să fie ceea ce este el ca foto-jurnalist, prin toate călătoriile şi locurile pe unde a fost şi legendă în propriul univers familial...