.jpg)
O impresionantă desfăşurare... peste 1000 de fotografi profesionişti care au luat cu asalt arenele olimpice. Cu atât mai mult cu cât condiţiile de lucru nu au fost deloc uşoare... deh, meserie grea...
Cam aşa a fost văzută Olimpiada, având ca subiect colegii de breaslă, prin obiectivul unui fotoreporter sportiv spaniol.
duminică, 31 august 2008
joi, 28 august 2008
"Cealaltă Africă" prin ochii lui Nick Brandt
O lume (sau cel puţin o părticică de lume) încă nedistrusă de cel mai evoluat dintre animale, omul, o contrapunere paradisiacă la mult prea mediatizata imagine negativă a continentului negru... asta ne este revelat de americanul de origine britanică Nick Brandt, prin lucrările sale fotografice care storc până la ultimul micron de granulaţie a filmului foto o atmosferă a savanei africane de o tulburătoare serenitate, naturaleţe şi vivacitate; o viziune unică asupra celeilalte Africi...
După cum spunea chiar el... Fotografiile mele îşi asumă în mod conştient o Africă idilică, poate romanţioasă, imaginea unui continent fermecat. Ele reprezintă modul meu de a consemna elegiac dispariţia iervocabilă a unei lumi.
Vă invit, deci, să îl (re)descoperiţi cealaltă Africă, prin ochii şi obiectivul fotografic al lui Nick Brandt. (dacă nu cumva aţi avut această ocazie, prin intermediul Internetului sau citind articolul apărut în nr.1 - 2004 al revistei Photomagazine.)
Şi chiar dacă (cel puţin în 2004) atunci când a fost întrebat "Ştiţi ceva despre România? Despre artiştii fotografi din această ţară sau despre natura noastră?" Nick Brandt răspundea foarte deschis: "Absolut nimic! Îmi pare rău.", i se poate ierta totuşi acest lucru, doar admirându-i fotografiile.
Câteva fotografii... aşa, să vă deschidă "diafragma" :D
După cum spunea chiar el... Fotografiile mele îşi asumă în mod conştient o Africă idilică, poate romanţioasă, imaginea unui continent fermecat. Ele reprezintă modul meu de a consemna elegiac dispariţia iervocabilă a unei lumi.
Vă invit, deci, să îl (re)descoperiţi cealaltă Africă, prin ochii şi obiectivul fotografic al lui Nick Brandt. (dacă nu cumva aţi avut această ocazie, prin intermediul Internetului sau citind articolul apărut în nr.1 - 2004 al revistei Photomagazine.)
Şi chiar dacă (cel puţin în 2004) atunci când a fost întrebat "Ştiţi ceva despre România? Despre artiştii fotografi din această ţară sau despre natura noastră?" Nick Brandt răspundea foarte deschis: "Absolut nimic! Îmi pare rău.", i se poate ierta totuşi acest lucru, doar admirându-i fotografiile.
Câteva fotografii... aşa, să vă deschidă "diafragma" :D
Elephant with exploding dust, Amboseli 2004
Windswept Lion, Serengeti 2002
Cheetah in tree, Massai Mara 2003
Cheetah in tree, Massai Mara 2003
miercuri, 27 august 2008
luni, 25 august 2008
joi, 21 august 2008
Mocăniţa Sighişoara-Agnita-Sibiu... sau cu istoria la (coşul de gunoi al ) Mall (ului)
(toată lumea-n vagoanee!)
Ţugu'
- Letzte Fahrt - 10 IV 1969 -
Ultima cursă Agnita-Sighişoara
La sfârşitul secolului XIX, două societăţi particulare au fost angajate de oficialităţile locale să construiască o cale ferată care să lege cele două oraşe cu rădăcini medievale, Sibiul şi Sighişoara, pentru a crea condiţii de transport al bogăţiilor zonei, dar şi al localnicilor, până atunci existând numai câteva drumuri locale, deseori impracticabile. Construcţia drumului de fier de ecartament îngust, din cauza reliefului şi a costurilor, urma să plece din cele două capete, din Sibiu şi din Sighişoara, şi să se întâlnească în Agnita, centru economic principal al zonei, specializat îndeosebi pe prelucrarea pieilor de animale. Construcţia a început în anul 1896 şi s-a terminat în septembrie 1910, incluzând şi ramificaţia către Vurpar (13 km). Linia a rămas în funcţiune şi a fost exploatată pe întreaga distanţă, Sighişoara-Sibiu, până la 1 iunie 1965, când porţiunea de la Sighişoara la Agnita a fost închisă şi apoi desfiinţată. Din anul 1965, porţiunea Agnita-Sibiu a rămas în exploatare, la Agnita construindu-se şi o nouă clădire pentru staţia de cale ferată. Remorcarea trenurilor s-a făcut de la început şi până în anul 1970 numai cu locomotive cu abur, iniţial din seriile 389.000 şi 388.000 (de fabricaţie austriacă), ulterior, din anul 1923, şi cu locomotive din seria 764.100 (de fabricaţie germană), aşa cum este aceasta din faţa gării din Sighişoara (care avea iuţeala maximă de 30 km/h) sau, din 1955, cu locomotive fabricate în România, seria 764.200. După anul 1970, remorcarea trenurilor a trecut pe locomotive Diesel-hidraulice, tip L 45 H, locomotivele cu abur fiind utilizate în continuare numai în sezonul rece, ca generatoare de abur pentru încălzirea vagoanelor, sau ocazional, în remorcarea a€œtrenurilor nostalgice”, pentru turiştii dornici să retrăiască momente din istoria căii ferate.
În presa anului 2007, apăreau articole în care se spunea că mocăniţa Sighişoara-Agnita (inaugurată în 1898 şi în funcţiune până în 10.04.1969) s-ar putea să redevină realitate, cu ajutorul unei fundaţii din Agnita şi al Printului Charles.
Declarată monument istoric, linia ferată îngustă Sibiu-Sighişoara va încurca într-o oarecare măsură planurile constructorilor autostrăzii Bechtel. Aceştia vor fi nevoiţi să ridice un viaduct pentru ca şoseaua să treacă peste calea ferata fără să îi modifice în vreun fel traseul. Administraţiile locale de pe traseul mocăniţei lucrează deja la strategii de dezvoltare a turismului şi speră că planurile prinţului Charles se vor concretiza cât mai curând.
Deocamdată calea ferată îngustă dintre Sighişoara şi Sibiu este în proprietatea SAF, unde statul deţine 80 %, iar acţionarii privaţi 20 %, ceea ce împiedică accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea mocaniţei şi a infrastructurii.
Distanţa Sibiu - Sighişoara, de 109 km, ar putea fi străbătută cu trenul de epocă, pe calea ferată îngustă cu ecartament de doar 760 mm. Trenul de odinioară ar putea circula din nou, cu o viteză maximă de 10 km pe oră, ceea ce ar însemna că drumul dintre cele două cetăţi ar putea fi făcut în cel puţin 10 ore de mers cu trenul, prin aproape toate localităţile cu cetăţi fortificate ale acestei părţi din Transilvania. La început, trenul se oprea la ultima staţie, situată chiar în centrul cetăţii Sighişoara, la o altitudine de aproape 350 de metri.
Inedit pentru drumeţia cu trenul de epocă pe ruta Sibiu - Sighişoara, cu ramificaţia Cornăţel - Vurpar, este tocmai acest ultim tronson, care a fost construit drept "Linia Vânătorilor", pentru că pe o lungime de 13 km se organizau partide de vânătoare regale.
Acum, în 2008, aflăm că mocăniţa de la Sibiu va fi înlocuită la cap de linie de un mall.
Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi lider al filialei PNL Sibiu, spune doar că va vorbi cu autorităţile locale, dar a refuzat să spună clar dacă va ataca hotărârea consilierilor locali în instanţă, aşa cum îşi declară neputinţa şi prefectul din Sibiu, care "mai aşteaptă nişte acte", dezvăluie "Gardianul" în ediţia electronică.
Între timp, linia mocăniţei Sibiu-Agnita a fost concesionată pe 25 de ani, tocmai pentru a fi reabilitată.
Deşi este clasată ca monument istoric, mocanita din Sibiu va dispărea definitiv de pe hartă. Consiliul local din Sibiu a aprobat recent un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care ultimele sute de metri de şină ai mocăniţei vor fi înghiţite de un mall şi un bloc de 20 de etaje.
Firma care a reuşit să obţină PUZ-ul pentru mall a beneficiat de ajutorul benevol al directorului Direcţiei de Cultură Sibiu, Vasile Crişan. Proiectul repunerii pe şine a mocăniţei a fost susţinut intens de prinţul Charles.
Prin Fundaţia "Mihai Eminescu Trust" prinţul chiar a achitat anul trecut 10.000 USD pentru studiul de fezabilitate, studiu donat ulterior Consiliului Local din Agnita . Toate speranţele au luat sfârşit în data de 26 iunie 2008, atunci când Consiliul Local Sibiu a aprobat PUZ-ul propus de societatea Simerom S.A.
Exact pe sina mocăniţei, PUZ-ul prevede să apară o stradă cu patru benzi, strada Şocului, care să deserveasca, bineînţeles, accesul spre mall.
"Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să anunţăm că ministerul a clasat ca monument istoric linia ferată îngustă Sibiu-Agnita-Sighişoara, cu ramificaţia Cornăţel-Vurpar, aceasta fiind prima linie ferată din judeţul Sibiu declarată monument istoric", declara, în urmă cu un an, directorul Vasile Crişan.
Acelaşi director Crişan semnează, anul acesta, un act cu antetul ministerului prin care dădea drum liber proiectului Simerom, dar omora proiectul de reabilitare a mocăniţei.
Prin intermediul secretarei, Ilie Mitea, prefectul (fost liberal şi el), a declarat că "mai aşteaptă nişte acte". Nici prefectul nu a spus răspicat dacă instituţia pe care o conduce va ataca în instanţă hotărârea Consiliului Local prin care în 26 iunie s-a aprobat planul urbanistic buclucaş.
Only time will tell...
Tot legat de Sighişoara, am mai găsit şi două fotografii cu mocăniţa (numită şi ţug sau ghezăş) care făcea legătura dintre burgul de pe Târnava Mare şi Agnita-Sibiu.
Cu ghezăşu' prin Sighişoara
Ţugu'
- Letzte Fahrt - 10 IV 1969 -
Ultima cursă Agnita-Sighişoara
mai multe fotografii legate de mocăniţă, găsiţi aici
La sfârşitul secolului XIX, două societăţi particulare au fost angajate de oficialităţile locale să construiască o cale ferată care să lege cele două oraşe cu rădăcini medievale, Sibiul şi Sighişoara, pentru a crea condiţii de transport al bogăţiilor zonei, dar şi al localnicilor, până atunci existând numai câteva drumuri locale, deseori impracticabile. Construcţia drumului de fier de ecartament îngust, din cauza reliefului şi a costurilor, urma să plece din cele două capete, din Sibiu şi din Sighişoara, şi să se întâlnească în Agnita, centru economic principal al zonei, specializat îndeosebi pe prelucrarea pieilor de animale. Construcţia a început în anul 1896 şi s-a terminat în septembrie 1910, incluzând şi ramificaţia către Vurpar (13 km). Linia a rămas în funcţiune şi a fost exploatată pe întreaga distanţă, Sighişoara-Sibiu, până la 1 iunie 1965, când porţiunea de la Sighişoara la Agnita a fost închisă şi apoi desfiinţată. Din anul 1965, porţiunea Agnita-Sibiu a rămas în exploatare, la Agnita construindu-se şi o nouă clădire pentru staţia de cale ferată. Remorcarea trenurilor s-a făcut de la început şi până în anul 1970 numai cu locomotive cu abur, iniţial din seriile 389.000 şi 388.000 (de fabricaţie austriacă), ulterior, din anul 1923, şi cu locomotive din seria 764.100 (de fabricaţie germană), aşa cum este aceasta din faţa gării din Sighişoara (care avea iuţeala maximă de 30 km/h) sau, din 1955, cu locomotive fabricate în România, seria 764.200. După anul 1970, remorcarea trenurilor a trecut pe locomotive Diesel-hidraulice, tip L 45 H, locomotivele cu abur fiind utilizate în continuare numai în sezonul rece, ca generatoare de abur pentru încălzirea vagoanelor, sau ocazional, în remorcarea a€œtrenurilor nostalgice”, pentru turiştii dornici să retrăiască momente din istoria căii ferate.
În presa anului 2007, apăreau articole în care se spunea că mocăniţa Sighişoara-Agnita (inaugurată în 1898 şi în funcţiune până în 10.04.1969) s-ar putea să redevină realitate, cu ajutorul unei fundaţii din Agnita şi al Printului Charles.
Declarată monument istoric, linia ferată îngustă Sibiu-Sighişoara va încurca într-o oarecare măsură planurile constructorilor autostrăzii Bechtel. Aceştia vor fi nevoiţi să ridice un viaduct pentru ca şoseaua să treacă peste calea ferata fără să îi modifice în vreun fel traseul. Administraţiile locale de pe traseul mocăniţei lucrează deja la strategii de dezvoltare a turismului şi speră că planurile prinţului Charles se vor concretiza cât mai curând.
Deocamdată calea ferată îngustă dintre Sighişoara şi Sibiu este în proprietatea SAF, unde statul deţine 80 %, iar acţionarii privaţi 20 %, ceea ce împiedică accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea mocaniţei şi a infrastructurii.
Distanţa Sibiu - Sighişoara, de 109 km, ar putea fi străbătută cu trenul de epocă, pe calea ferată îngustă cu ecartament de doar 760 mm. Trenul de odinioară ar putea circula din nou, cu o viteză maximă de 10 km pe oră, ceea ce ar însemna că drumul dintre cele două cetăţi ar putea fi făcut în cel puţin 10 ore de mers cu trenul, prin aproape toate localităţile cu cetăţi fortificate ale acestei părţi din Transilvania. La început, trenul se oprea la ultima staţie, situată chiar în centrul cetăţii Sighişoara, la o altitudine de aproape 350 de metri.
Inedit pentru drumeţia cu trenul de epocă pe ruta Sibiu - Sighişoara, cu ramificaţia Cornăţel - Vurpar, este tocmai acest ultim tronson, care a fost construit drept "Linia Vânătorilor", pentru că pe o lungime de 13 km se organizau partide de vânătoare regale.
Acum, în 2008, aflăm că mocăniţa de la Sibiu va fi înlocuită la cap de linie de un mall.
Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi lider al filialei PNL Sibiu, spune doar că va vorbi cu autorităţile locale, dar a refuzat să spună clar dacă va ataca hotărârea consilierilor locali în instanţă, aşa cum îşi declară neputinţa şi prefectul din Sibiu, care "mai aşteaptă nişte acte", dezvăluie "Gardianul" în ediţia electronică.
Între timp, linia mocăniţei Sibiu-Agnita a fost concesionată pe 25 de ani, tocmai pentru a fi reabilitată.
Deşi este clasată ca monument istoric, mocanita din Sibiu va dispărea definitiv de pe hartă. Consiliul local din Sibiu a aprobat recent un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care ultimele sute de metri de şină ai mocăniţei vor fi înghiţite de un mall şi un bloc de 20 de etaje.
Firma care a reuşit să obţină PUZ-ul pentru mall a beneficiat de ajutorul benevol al directorului Direcţiei de Cultură Sibiu, Vasile Crişan. Proiectul repunerii pe şine a mocăniţei a fost susţinut intens de prinţul Charles.
Prin Fundaţia "Mihai Eminescu Trust" prinţul chiar a achitat anul trecut 10.000 USD pentru studiul de fezabilitate, studiu donat ulterior Consiliului Local din Agnita . Toate speranţele au luat sfârşit în data de 26 iunie 2008, atunci când Consiliul Local Sibiu a aprobat PUZ-ul propus de societatea Simerom S.A.
Exact pe sina mocăniţei, PUZ-ul prevede să apară o stradă cu patru benzi, strada Şocului, care să deserveasca, bineînţeles, accesul spre mall.
"Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să anunţăm că ministerul a clasat ca monument istoric linia ferată îngustă Sibiu-Agnita-Sighişoara, cu ramificaţia Cornăţel-Vurpar, aceasta fiind prima linie ferată din judeţul Sibiu declarată monument istoric", declara, în urmă cu un an, directorul Vasile Crişan.
Acelaşi director Crişan semnează, anul acesta, un act cu antetul ministerului prin care dădea drum liber proiectului Simerom, dar omora proiectul de reabilitare a mocăniţei.
Prin intermediul secretarei, Ilie Mitea, prefectul (fost liberal şi el), a declarat că "mai aşteaptă nişte acte". Nici prefectul nu a spus răspicat dacă instituţia pe care o conduce va ataca în instanţă hotărârea Consiliului Local prin care în 26 iunie s-a aprobat planul urbanistic buclucaş.
Only time will tell...
Sighişoara - reconstituiri istorice şi (foto)grafice
Se pare că astăzi mă bântuie insistent burgul natal...
Prin peregrinările internautico-blogger-istice am dat peste câteva referiri istorico-(foto) grafice care mi-au plăcut foarte mult şi am decis să le amintesc aici.
Primele trei imagini aparţin graficianului pasionat de istorie, Radu Oltean. Sursa acestor imagini este aici.
Prin peregrinările internautico-blogger-istice am dat peste câteva referiri istorico-(foto) grafice care mi-au plăcut foarte mult şi am decis să le amintesc aici.
Primele trei imagini aparţin graficianului pasionat de istorie, Radu Oltean. Sursa acestor imagini este aici.
Reconstituirea cetăţii Sighişoarei,
aşa cum arăta la mijlocul secolului al XVIII-lea
aşa cum arăta la mijlocul secolului al XVIII-lea
Cele mai frumoase biserici-cetăţi săseşti de pe Valea Târnavei Mari
Zona cu cele mai frumoase şi mai bine conservate biserici fortificate medievale ale saşi.lor Valea Viilor, Moşna, Biertan sunt monumente intrate deja în patrimoniul UNESCO. Alături de acestea, se poate descoperi că aproape fiecare sat situat pe văile laterale ale Târnavei Mari are un monument medieval demn de a fi vizitat.
Ein' feste Burg ist unser Gott stă scris pe frontispiciul acestei hărţi; e primul vers al celui mai celebru imn al lui Martin Luther, Cetate tare-i Dumnezeul nostru, supranumit şi "imnul de război al Reformei".
Alte lucrări (foto) grafice interesante descoperite azi şi legate de Sighişoara (dar şi de Oradea, Sibiu sau Transilvania în general) sunt cele ale lui Adrian Samoilă, adunate într-o colecţie de ilustrate foto, sub numele de Născut în Transilvania.
Cat-walk... photography
Şi aici era vorba de o mâţă, una paznic...
Azi am dat peste una şi mai şi... o mâţă fotograf, scuze... motan - Fritz; e neamţ şi locuieşte pe o stradă cu nume predestinat, Katzenstrasse.
Iar un motan fotograf neamţ care se respectă are şi sait unde putem să îi admirăm fotografiile făcute prin peregrinările sale pisiceşti.
Aşa că... admiraţi lumea prin perspectiva felină a lui Fritz!
Alles gute :)
Azi am dat peste una şi mai şi... o mâţă fotograf, scuze... motan - Fritz; e neamţ şi locuieşte pe o stradă cu nume predestinat, Katzenstrasse.
Iar un motan fotograf neamţ care se respectă are şi sait unde putem să îi admirăm fotografiile făcute prin peregrinările sale pisiceşti.
Aşa că... admiraţi lumea prin perspectiva felină a lui Fritz!
Alles gute :)
luni, 18 august 2008
Later edit la un articol mai vechi (click me)
A ajuns Fivefingers şi la noi, se pot cumpăra on-line de aici, de exemplu.
Treaba cu "arsul" rămâne... se mută doar de la tălpi şi călcâie la... portofele, buzunare şi carduri :D preţurile variază între 350 şi 460 lei. La preţurile acestea, capătă un alt sens vorbele personajelor din piesa Take, Ianke şi Cadîr care spuneau ... uite ce econom calcă... să nu strice trotuarul...
Să mai spună cineva că mersul desculţ pe jos e ieftin... :)
Treaba cu "arsul" rămâne... se mută doar de la tălpi şi călcâie la... portofele, buzunare şi carduri :D preţurile variază între 350 şi 460 lei. La preţurile acestea, capătă un alt sens vorbele personajelor din piesa Take, Ianke şi Cadîr care spuneau ... uite ce econom calcă... să nu strice trotuarul...
Să mai spună cineva că mersul desculţ pe jos e ieftin... :)
vineri, 15 august 2008
REUTERS - Fotografiile lunii iulie şi ale anului 2008
Nu ştiu ce am azi, mi s-au lipit degetele de paginile (virtuale ale) agenţiei REUTERS.
Şi mi-am clătit retina cu fotografiile lunii iulie 2008 şi cele ale anului 2008.
Merită văzute, aşa că vă invit şi pe voi :)
Şi mi-am clătit retina cu fotografiile lunii iulie 2008 şi cele ale anului 2008.
Merită văzute, aşa că vă invit şi pe voi :)
REUTERS - use of Photoshop
Am găsit aici pe blogul REUTERS un material în legătură cu normele de folosire a softului de editare foto, cu ce e permis şi ce nu. (e vorba de fotojurnalism)
luni, 11 august 2008
Vânare de vânt... şi de cer
O zi de sfârşit de uichend...
O după-amiază ce făcea duet cu un coleric vânt al schimbării (vremii... poate şi a vremurilor...)
O seară care se anunţa lipsită de orice muză a scrisului cu lumină...
După ce toată ziua am admirat în sec (aveam ceva de lucru şi ieşitul la fotografiat era exclus) minunăţia de cer şi cohortele de nori grăbiţi şi pufoşi, a venit şi seara... Când în sfârşit aveam dezlegare la rucsacul foto şi am ieşit din nou, am avut surpriza neplăcută să constat că natura se apucă de plâns... începuse să picure timid.
Ce era să fac, acuma? Stăteam lângă maşină, cu sculili foto în mâini şi priveam a disperare în sus; dintr-un imbold fatalist şi sub ameninţarea ploii, m-am încăpăţânat să mă urc în maşină şi să ies la un loc mai deschis ca între blocuri, să văd mai pe larg cum arată cerul.
De la nord venea neinvitată şi sălbatică o cortină imensă şi neagră de ploaie care începea să mănânce cu nesaţ din peticul de cer cu nori pufoşi, pe care îl admirasem toată ziua şi pe care tânjeam să îl fac prizonierul aparatului meu foto.
Dinspre apus, rămăşiţele (minunate ale) zilei încercau din răsputeri să nu se lase înghiţite de ameninţarea neagră. Aşa că nu mi-a mai rămas decât să trag de volan cap compas Vest şi să urmăresc la propriu partea de cer care rămăsese intactă. Prima tentativă şi rută aleasă a eşuat într-un drum înfundat şi o perspectivă neprielnică fotografiatului; la fel şi a doua... am lăsat în urmă haite de câini vagabonzi gălăgioşi şi paznici narcoleptici şi nedumeriţi de apariţia şi dispariţia noastră din cadru.
După aproximativ o jumătate de oră de căutări zadarnice de locaţie bună de pus trepiedul şi aparatul foto la lucru, m-am trezit mergând pe un drum (judeţean) pe care nu mai fusesem niciodată, drum care putea duce undeva la fel de bine cum ar fi putut să nu ducă nicăieri... Pe mine mă interesa mai puţin asta, atâta vreme cât eram cu ochii mai mult pe cer şi pe ameninţarea ploii care urma să ne înghită, decât pe gropile din drumul necunoscut pe care goneam.
Am intrat şi ieşit printr-o comună şi un sat, cu gâtul strâmb către apus, căutând un loc bun de fotografiat; case, o grămadă de alte clădiri, stâlpi, foarte mulţi stâlpi şi la fel de multe fire... se făcuse deja aproape întuneric şi eu eram încă în căutarea locaţiei.
Şi totuşi, până la urmă, în toată goana asta printr-o întunecată terra incognita, ca-ntr-o vânare de vânt şi de cer, am dat din întâmplare de o intrare laterală drumului, străjuită de o barieră mare metalică şi ruginită... de care am trecut fără să stau prea mult pe gânduri.
O după-amiază ce făcea duet cu un coleric vânt al schimbării (vremii... poate şi a vremurilor...)
O seară care se anunţa lipsită de orice muză a scrisului cu lumină...
După ce toată ziua am admirat în sec (aveam ceva de lucru şi ieşitul la fotografiat era exclus) minunăţia de cer şi cohortele de nori grăbiţi şi pufoşi, a venit şi seara... Când în sfârşit aveam dezlegare la rucsacul foto şi am ieşit din nou, am avut surpriza neplăcută să constat că natura se apucă de plâns... începuse să picure timid.
Ce era să fac, acuma? Stăteam lângă maşină, cu sculili foto în mâini şi priveam a disperare în sus; dintr-un imbold fatalist şi sub ameninţarea ploii, m-am încăpăţânat să mă urc în maşină şi să ies la un loc mai deschis ca între blocuri, să văd mai pe larg cum arată cerul.
De la nord venea neinvitată şi sălbatică o cortină imensă şi neagră de ploaie care începea să mănânce cu nesaţ din peticul de cer cu nori pufoşi, pe care îl admirasem toată ziua şi pe care tânjeam să îl fac prizonierul aparatului meu foto.
Dinspre apus, rămăşiţele (minunate ale) zilei încercau din răsputeri să nu se lase înghiţite de ameninţarea neagră. Aşa că nu mi-a mai rămas decât să trag de volan cap compas Vest şi să urmăresc la propriu partea de cer care rămăsese intactă. Prima tentativă şi rută aleasă a eşuat într-un drum înfundat şi o perspectivă neprielnică fotografiatului; la fel şi a doua... am lăsat în urmă haite de câini vagabonzi gălăgioşi şi paznici narcoleptici şi nedumeriţi de apariţia şi dispariţia noastră din cadru.
După aproximativ o jumătate de oră de căutări zadarnice de locaţie bună de pus trepiedul şi aparatul foto la lucru, m-am trezit mergând pe un drum (judeţean) pe care nu mai fusesem niciodată, drum care putea duce undeva la fel de bine cum ar fi putut să nu ducă nicăieri... Pe mine mă interesa mai puţin asta, atâta vreme cât eram cu ochii mai mult pe cer şi pe ameninţarea ploii care urma să ne înghită, decât pe gropile din drumul necunoscut pe care goneam.
Am intrat şi ieşit printr-o comună şi un sat, cu gâtul strâmb către apus, căutând un loc bun de fotografiat; case, o grămadă de alte clădiri, stâlpi, foarte mulţi stâlpi şi la fel de multe fire... se făcuse deja aproape întuneric şi eu eram încă în căutarea locaţiei.
Şi totuşi, până la urmă, în toată goana asta printr-o întunecată terra incognita, ca-ntr-o vânare de vânt şi de cer, am dat din întâmplare de o intrare laterală drumului, străjuită de o barieră mare metalică şi ruginită... de care am trecut fără să stau prea mult pe gânduri.
Şi am ajuns în locul unde am sechestrat părticica de cer şi pământ din fotografiile de mai jos...
Acum, să vedem dacă aceste (1 000 de) cuvinte fac mai mult sau mai puţin decât buchiseala cu lumină...
Acum, să vedem dacă aceste (1 000 de) cuvinte fac mai mult sau mai puţin decât buchiseala cu lumină...
joi, 7 august 2008
Aveţi grijă ce faceţi cu telecomanda!
De câte ori nu nu s-a întâmplat să facem febră musculară la degetul mare de la mână, tot zappând TV-ul la infinit, în căutare de "altceva mai bun"...
Şi în căutarea asta frenetică uităm să mai zappăm, de exemplu, din copertă în copertă filele unei cărţi bune... sau să mai ieşim afară din casă, la o tură (fotografică sau pur şi simplu).
Şi în căutarea asta frenetică uităm să mai zappăm, de exemplu, din copertă în copertă filele unei cărţi bune... sau să mai ieşim afară din casă, la o tură (fotografică sau pur şi simplu).
marți, 5 august 2008
sâmbătă, 2 august 2008
Gazeta de perete... varianta auto :)
Vă prezentăm cel mai nou model de parasolar auto, sezonul estival 2008.
Ce vrei, bă? N-ai cu cine... Nişte ziar-işti :D
Sau poate o fi Vectra lui Iocan...
Bine că au fost bani de Vectra... restul nu mai contează...
vineri, 1 august 2008
Betfia
Cer şi pământ... cât cuprinde
Cerul face... carieră (de piatră)
Marcajul de inox ne spune că acolo este Rezervaţia Naturală Dealul Şomleu.
Unii din cei care au trecut pe acolo au înţeles asta aşa cum au putut...
şi totuşi, natura nu se dă bătută...
Observatorul de pe vârful dealului - detaliu.
Comunicare... celestă
Ground zero
Contre-soir... soft
Contre-soir... sharp
Avenul
... şi liliecii rezidenţi
Şi puţină documentare...
Rezervaţia naturală paleontologică, Dealul Şomleului se află situată în apropierea satului Betfia (comuna Sânmartin). Primele puncte fosiliere de pe Dealul Şomleului au fost descoperite de dr. Mihály Tóth, la începutul secolului XX. Prima listă a faunei fosile a fost publicată de Tivadar Kormos în anul 1904, autor care descoperă în următorii 15 ani în total şase puncte fosiliere. Colectările de materiale fosile au fost conduse apoi de M. Kretzoi (1941), T. Jurcsak (1950-1974) şi M. Venczel (1991-2003), fiind descoperite şi descrise în total 13 puncte fosilifiere.Cea mai importantă fauna de vertebrate fosile a fost descoperită la punctul fosilier nr. 2 cu peste 80 de specii de amfibieni, reptile, păsări şi mamifere, care este un stratotip al faunelor bihariene (pleistocen inferior). La celelalte puncte s-a descoperit microfaună foarte diversificată: amfibieni, reptile, păsări, mamifere (Leo gombaszoegensis ), insectivore.
Dealul Şomleului, Betfia (comuna Sânmartin) are o recunoaştere internaţională în primul rând datorită faptului că reprezintă stratotipul faunelor bihariene (Kretzoi, 1941, 1953; Jánossy, 1979, 1986), o fază caracteristică pleistocenului inferior (cu o vârstă aproximativă cuprinsă între 1,4 – 1,6 milioane ani).
Situl este cel mai cunoscut dintre toate punctele descoperite de pe Dealul Şomleului, în apropierea avenului Betfia (galerie verticală a unei fostei peşteri). Din punct de vedere biostratigafic situl se încadrează în biozona cu Mimomys pusillus – Mimomys savini (FEIFAR et al. 1998).
În prezent obiectivul turistic cel mai atractiv din zonă este Avenul Betfia sau Hudra Bradii (cum este numit de localnici), parte integrantă a unui sistem subteran mai vast, în sălile căruia îşi găsesc adăpost mai multe specii de lilieci (Rhinolophus ferrumequinum şi Myotis bechsteini), specii protejate la nivel naţional şi european. Avenul se deschide sub o arcadă şi are o adâncime de 86 m. Puţul are o cădere aproape verticală de 54 m. Avenul are o intrare superioară cu diametrul de 1 m care debuşează la o cotă inferioară de 13 m în puţul principal.
În versantul sudic se poate vizita o carieră de calcar, unde se poate observa dezvoltarea straturilor calcaroase care s-au format în perioada cretacică şi au un conţinut bogat în animale nevertebrate.
Versantul nordic şi cel estic al Dealului Şomleului sunt acoperite de păduri de stejar în amestec cu carpen, tei şi cireş sălbatic. În păduri pot fi observate numeroase specii de ciuperci şi plante erbacee: brânduşe, ghiocei, măseaua ciutei, ceapa ciorii, oiţe, untişor, clopoţei. Printre plantele ocrotite se numără şi ghimpele iar pe marginea pădurii poate fi întâlnit şarpele lui Esculap (specie ocrotită), vipera, guşter. In zonǎ habiteazǎ mai multe specii de păsări: vânturel roşu, şoricar, sfrâncioc, ciocănitoare, piţigoi, pietrarul de munte iar dintre mamifere pot fi întâlnite: veveriţa, nevăstuica, diferite rozătoare, cerbi, pârşi, viezure şi mistreţi, dintre nevertebrate călugăriţa şi alte specii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
