Mă duc şi eu ca tot omu' la să plătesc o rată... că deh...Fericire (şi viaţă) în rate...
La un moment dat vine un domn care avea ceva hârtii completate la o altă s(u)cursală a băncii în care toţi gândesc la fel şi voia să afle informaţii despre cum să găsească o altă agenţie a BCR dintr-un alt cartier. Tânărul care e agent de pază sare amabil şi îl informează pe domn că agenţia pe care vrea să o găsească se află lângă o alta, a .
Nu era prea sigur pe el de indicaţie şi o întreabă pentru confirmare pe doamna care se ocupa de încasatul ratei mele: "Nu-i aşa că mai avem o agenţie lângă Bancpostul ăla de pe colţ?"
Maaare greşeală a comis tânărul agent de pază...
Ei, în momentul acela, a explodat toată mămăliga corporatistă îngurgitată pe nemestecate de doamna funcţionară bancară la nenumăratele treininguri şi timbildinguri la care a luat parte cu însufleţită dăruire pentru firma-mamă angajatoare... Şi sare doamna ca arsă: "De un' să ştiu eu unde e Bancpostul ăla? NU MĂ INTERESEAZĂ DE NICI UN BANCPOST!!! uitând de fapt esenţa întrebării care îi fusese adresată...
După ce mi-am revenit din şoc, chiar mă gândeam amuzat, dar cu un gust amar cât de eficiente au fost sesiunile de îndoctrinare corporatistă, cât de subliminală psihologia de resurse (in)umane inoculată angajaţilor băncii ca să reacţioneze în aşa hal la auzul denumirii unei alte bănci concurente...

nu te mai poti mira de nimica, toti badarani si pilosi sunt sefi, lucrez la institutie bugetara si pot sa zic ca suntem condusi de prosti si badarani, niste tarani ajuti prin relatii la functii de conducere ... this is romania ..
RăspundețiȘtergere