.jpg)
sâmbătă, 30 iulie 2011
joi, 28 iulie 2011
Tübinger Hausbuch
Acest manuscris, cu titlul complet Tübinger Hausbuch: Iatromatematisches Kalenderbuch; die Kunst der Astronomie und Geomantie, ("Almanahul din Tübingen: calendarul iatromatematic; arta astronomiei şi geomanţiei") este o lucrare în limba germană frumos realizată şi bogat ilustrată, copiată (cel mai probabil) de un singur copist din regiunea Württemberg, în jurul anilor 1500.
Scopul manuscrisului era de a oferi sfaturi şi reguli referitoare la viaţa cotidiană. Aceste sfaturi şi reguli îşi au originea în principal în astrologie şi geomanţie, dar, în acelaşi timp, lucrarea se ocupă şi cu alte practici divinatorii precum prezicerea vremii sau onomanţia, conţinând de asemenea secţiuni de astronomie sau "computus" ("Pascalie" - calcularea datei Paştilor în calendarul creştin).
Manuscrisul nu reprezintă o lucrare originală, din punctul de vedere al modelului după care a fost compus. Autorul-copist a avut la dispoziţie un număr de surse de inspiraţie pe care le-a rearanjat şi compilat într-o manieră proprie, într-o lucrare de sine stătătoare. Această practică nu era, totusi, neobişnuită în epocă... În acest fel, cititorul nu era nevoit să posede cunoştinţe exacte într-un domeniu ştiinţific sau altul şi nici să consulte vreun astrolog sau specialist, toate metodele astrologice şi divinatorii fiind explicate pe înţelesul tuturor, iar instrumentele matematice fiind puse pe de-a-ntregul la dispoziţie; nu era nevoie decât ca cititorul să ştie să citească, să facă nişte calcule elementare şi să localizeze corect datele din tabele sau figuri.
Interesul pentru acest manuscris stă mai presus de toate în calitatea şi bogăţia ilustraţiilor, lucru care reprezintă o realizare artistică remarcabilă, recunoscută şi de istoricii de artă sau specialiştii în bibliologie.
Scopul manuscrisului era de a oferi sfaturi şi reguli referitoare la viaţa cotidiană. Aceste sfaturi şi reguli îşi au originea în principal în astrologie şi geomanţie, dar, în acelaşi timp, lucrarea se ocupă şi cu alte practici divinatorii precum prezicerea vremii sau onomanţia, conţinând de asemenea secţiuni de astronomie sau "computus" ("Pascalie" - calcularea datei Paştilor în calendarul creştin).
Manuscrisul nu reprezintă o lucrare originală, din punctul de vedere al modelului după care a fost compus. Autorul-copist a avut la dispoziţie un număr de surse de inspiraţie pe care le-a rearanjat şi compilat într-o manieră proprie, într-o lucrare de sine stătătoare. Această practică nu era, totusi, neobişnuită în epocă... În acest fel, cititorul nu era nevoit să posede cunoştinţe exacte într-un domeniu ştiinţific sau altul şi nici să consulte vreun astrolog sau specialist, toate metodele astrologice şi divinatorii fiind explicate pe înţelesul tuturor, iar instrumentele matematice fiind puse pe de-a-ntregul la dispoziţie; nu era nevoie decât ca cititorul să ştie să citească, să facă nişte calcule elementare şi să localizeze corect datele din tabele sau figuri.
Interesul pentru acest manuscris stă mai presus de toate în calitatea şi bogăţia ilustraţiilor, lucru care reprezintă o realizare artistică remarcabilă, recunoscută şi de istoricii de artă sau specialiştii în bibliologie.
Muncile specifice fiecărui anotimp
Părţile corpului şi zodiile care le "guvernează"
Zodiile
Părţile corpului şi zodiile care le "guvernează"
Zodiile
miercuri, 27 iulie 2011
Nikon RAW (NEF) de acum direct în Windows 7
Microsoft a lansat un nou Camera Codec Pack pentru Windows 7 care permite vizualizarea directă a fişierelor RAW de la Nikon - NEF - în Windows Explorer sau Photo Gallery, fără să mai fie nevoie de un soft dedicat (Nikon Capture NX2 sau Nikon View NX2, de exemplu) pentru acest lucru. Lista modelelor ce suportă acest codec este următoarea: D100, D1H, D200, D2H, D2Hs, D2X, D2Xs, D3, D3s, D300, D3000, D300s, D3X, D40, D40x, D50, D5000, D60, D70, D700, D70s, D80, D90, P6000.
marți, 26 iulie 2011
Castelul Stubenberg din Săcueni
De acest loc mă leagă nişte amintiri foarte plăcute, aşa că mi-a făcut deosebită plăcere şi chiar eram curios să revin aici. În urmă cu un an, castelul era la apogeul stării sale de degradare, dar chiar şi aşa (sau mai bine spus tocmai datorită acestui fapt) a servit perfect scopului fotografic pentru care ne-am dus acolo. Acum, am rămas plăcut surprins că, în sfârşit, după decenii de neglijare, au început lucrări de restaurare. Acoperişul a fost deja reînnoit, înlocuită în întregime ţigla şi refăcute ornamentele metalice din tablă. În interior nu am avut acces, dar prin ferestrele prăfuite se putea observa că se lucrează la renovare. În curte, pe lângă seră (odată acoperită şi ea în întregime cu sticlă, dar acum aflată într-un stadiu de degradare identic cu restul castelului) s-a făcut curăţenie, fiind înlăturate o parte din tufele luxuriante de Bignonia care dădeau un farmec exotic întregului ansamblu arhitectonic lăsat în paragină.
Din câte am înţeles, scopul lucrărilor de renovare este crearea unui aşezământ social pentru copii. În sfârşit, acest spaţiu va fi util unui scop lăudabil, în condiţiile în care renovările şi restaurările făcute aici vor ţine cont de considerentele istorice, arhitecturale şi de patrimoniu. S-a mai încercat şi în trecut transformarea acestui edificiu în aşezământ de sănătate, dar s-a renunţat din cauza incertitudinilor de ordin patrimonial, la data respectivă castelul nefiind retrocedat.
Săcueni, așa cum apare în hărțile ridicării topografice iozefine.
Cu puțin efort, se poate observa că am evidențiat locația printr-o zonă mai luminoasă.
Cu puțin efort, se poate observa că am evidențiat locația printr-o zonă mai luminoasă.
Săcueni
(Székelyhíd-maghiară, Zickelhid-germană)
Orașul Săcueni este aşezat în partea sudică a Văii Ierului. Așezarea geografic avatajoasă, la limita dealurilor și mlaştinilor au făcut posibile că încă din vremurile cele mai vechi si se formeze ca aşezare umană. Cercetările arheologice au scos la suprafață o aşezare cu ceramică pictată și morminte la ferma Horo, care atestă prezența culturilor neolitice a culturilor Crişurilor şi al culturii Tisza.
La sfârşitul neolticului în zona Săcuienului și a împrejurimilor au locuit populații de agricultori. În această perioadă s-au descoperit unelte de piatră șlefuită, unelte de cupru și fragmente de ceramică. Urmele epocii bronzului mai precis cultura Otomai au ieșit la iveală în mai multe puncte ale localității. În locul numit Cetatea Boilor, o insulă înconjurată de apele și mlaştinile Ierului, s-a descoperit o aşezare fortificată cu valuri de pământ. Din perioada 1400-1450 î.e.n. s-au descoperit morminte de incinerare, urme de case, diferite fragmente de ceramică și în anumite locuri bogate depozite de unelte de bronz. Izolat s-au descoperit și podoabe de aur. Epoca fierului este evidențiată în zonă printr-un mormânt celtic care este unul dintre cele mai vechi morminte de acset gen de pe teritoriul României. Descoperirile argheologice păstrează urmele popoarelor migratoare: a sarmațienilor, gepizilor, hunilor și slavilor. S-au descoperit morminte avare din sec. al VII-lea în mai multe puncte ale localității. Influența fiecărei culturi este prezentă în formarea localității și a vieții populației autohtone. Între secolele IX –X zona devine locul de așezare a triburilor maghiare în special a secuilor, încredințați cu apărarea hotarelor. Secuii așezați încă din vermea regelui Ștefan I au asigurat apărarea granițelor statului maghiar, prima atestare documentară fiind din 1217. Secuii aveau sarcina de a apăra drumul comercial nord-sud și totodată aveau drept de vamă.
La sfârșitul sec. al XIII-lea Săcueniul a intrat ca donație regală în proprietatea Gutchelezilor, totodată pierzând dreptul de vamă. Invazia tătarilor din 1241 a distrus localitatea. La sfârșitul secolului al XIII-lea domeniul a fost stăpânit de Gutchelezi dintre care probabil că Dorogi Peter a fost primul care a construit cel dintâi castel în locul actualului liceu. În anul 1399 regele Sigismund donează domeniul Săcuenului familiei Zolyomi din Albiș. Din această perioadă localitatea Săcuieni devine centrul economic al domeniului Zolyomi.
În 1460 familia obține dreptul de a construi cetate. Probabil că în acel loc se afla o altă clădire, deoarece în aprobarea obţinută era vorba de fortificarea unei cetăţi mai vechi. În secolele următoare fortificația ridicată pe o insulă a Ierului va juca un rol important în istoria principatului Transilvaniei. Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja din 1514 va afecta și orașul Săcueni: este distrusă biserica gotică construită în 1470, castelul nobiliar, sunt uciși mai mulți membri ai familiei Zolyomi. În secolul al XVI-lea rolul politic al familiei Zolyomi crește, principii Bethlen Gabor și Rakoczi Gyorgy întărind privilegiile familiei. În anul 1634 Zolyomi David cade în dizgrația principelui și Rakoczi Gyorgy confiscă domeniul de la Săcueni, incluzându-l în domeniile Principelui Transilvaniei. După căderea cetății Oradiei (1660) cetatea Săcueni devine bastionul vestic al principatului Transilvaniei. În timpul ostilităților împotriva turcilor cetatea suferă mai multe asedii, dar niciodată nu a fost cucerită. Împejurimile au fost devastate de nemunărate ori. Conform punctului 6 al tratatului de pace încheiat în 1664 între turci și austrieci, cetatea Săcueni trebuia distrusă, ceea ce se realizează la începutul anului 1665. Până în 1685, Săcuienul era sub administrație transilvană, după care a intrat sub administrație regală. În a doua jumătate a sec. al XVII-lea din cauza războaielor turco-austriece și a problemelor economico-sociale, populația locală participă la mai multe revolte sociale. Domeniul Săcueni a revenit principelui Rakoczi Ferenc al II-lea. În consecință, toată Valea Ierului s-a alăturat luptei de eliberare condusă de principe. După înfrângerea luptei de eliberare, stăpânii domeniului au devenit austrieci: J. Dietrichstein, consilier imperial, al cărui fiu, J. Dietrichstein Junior, a înălțat în stil baroc biserica romano-catolică și aripa sudică a castelului din localitate între anii 1750-1760. Din 1830 domeniul intră în posesia grofilor Stubenberg care dezvoltă în continuare viața economică a localității. În acele vremuri, castelul a găzdiut birourile ofiţerilor şi a instanţei de judecători. În timpul revoluției maghiare din 1848 orașul Săcueni joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor. Este de remarcat că în această perioadă a fost prezent în localitate și poetul revoluționar Petofi Sandor. În a doua jumătate a sec. al. XX-lea orașul Săcueni devine un important centrui economic al producției agricole, principalele produse fiind cerealele, animalele de tăiat, produsele lactate, vinurile și peștele. Totodată se intensifică și prezența capitalului industrial concretizat prin înființarea în anul 1872 a Băncii de Credit de pe Valea Ierului. Construirea căii ferate între 1855-1877, crearea sistemului de învățământ și a instituțiilor culturale locale au reprezentat realizări importante. Ca urmare a tratatelor de pace în urma Primului Război Mondial, granița de stat a fost trasată la vest de localitate, teritoriul orașului revenind României.
La sfârşitul neolticului în zona Săcuienului și a împrejurimilor au locuit populații de agricultori. În această perioadă s-au descoperit unelte de piatră șlefuită, unelte de cupru și fragmente de ceramică. Urmele epocii bronzului mai precis cultura Otomai au ieșit la iveală în mai multe puncte ale localității. În locul numit Cetatea Boilor, o insulă înconjurată de apele și mlaştinile Ierului, s-a descoperit o aşezare fortificată cu valuri de pământ. Din perioada 1400-1450 î.e.n. s-au descoperit morminte de incinerare, urme de case, diferite fragmente de ceramică și în anumite locuri bogate depozite de unelte de bronz. Izolat s-au descoperit și podoabe de aur. Epoca fierului este evidențiată în zonă printr-un mormânt celtic care este unul dintre cele mai vechi morminte de acset gen de pe teritoriul României. Descoperirile argheologice păstrează urmele popoarelor migratoare: a sarmațienilor, gepizilor, hunilor și slavilor. S-au descoperit morminte avare din sec. al VII-lea în mai multe puncte ale localității. Influența fiecărei culturi este prezentă în formarea localității și a vieții populației autohtone. Între secolele IX –X zona devine locul de așezare a triburilor maghiare în special a secuilor, încredințați cu apărarea hotarelor. Secuii așezați încă din vermea regelui Ștefan I au asigurat apărarea granițelor statului maghiar, prima atestare documentară fiind din 1217. Secuii aveau sarcina de a apăra drumul comercial nord-sud și totodată aveau drept de vamă.
La sfârșitul sec. al XIII-lea Săcueniul a intrat ca donație regală în proprietatea Gutchelezilor, totodată pierzând dreptul de vamă. Invazia tătarilor din 1241 a distrus localitatea. La sfârșitul secolului al XIII-lea domeniul a fost stăpânit de Gutchelezi dintre care probabil că Dorogi Peter a fost primul care a construit cel dintâi castel în locul actualului liceu. În anul 1399 regele Sigismund donează domeniul Săcuenului familiei Zolyomi din Albiș. Din această perioadă localitatea Săcuieni devine centrul economic al domeniului Zolyomi.
În 1460 familia obține dreptul de a construi cetate. Probabil că în acel loc se afla o altă clădire, deoarece în aprobarea obţinută era vorba de fortificarea unei cetăţi mai vechi. În secolele următoare fortificația ridicată pe o insulă a Ierului va juca un rol important în istoria principatului Transilvaniei. Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja din 1514 va afecta și orașul Săcueni: este distrusă biserica gotică construită în 1470, castelul nobiliar, sunt uciși mai mulți membri ai familiei Zolyomi. În secolul al XVI-lea rolul politic al familiei Zolyomi crește, principii Bethlen Gabor și Rakoczi Gyorgy întărind privilegiile familiei. În anul 1634 Zolyomi David cade în dizgrația principelui și Rakoczi Gyorgy confiscă domeniul de la Săcueni, incluzându-l în domeniile Principelui Transilvaniei. După căderea cetății Oradiei (1660) cetatea Săcueni devine bastionul vestic al principatului Transilvaniei. În timpul ostilităților împotriva turcilor cetatea suferă mai multe asedii, dar niciodată nu a fost cucerită. Împejurimile au fost devastate de nemunărate ori. Conform punctului 6 al tratatului de pace încheiat în 1664 între turci și austrieci, cetatea Săcueni trebuia distrusă, ceea ce se realizează la începutul anului 1665. Până în 1685, Săcuienul era sub administrație transilvană, după care a intrat sub administrație regală. În a doua jumătate a sec. al XVII-lea din cauza războaielor turco-austriece și a problemelor economico-sociale, populația locală participă la mai multe revolte sociale. Domeniul Săcueni a revenit principelui Rakoczi Ferenc al II-lea. În consecință, toată Valea Ierului s-a alăturat luptei de eliberare condusă de principe. După înfrângerea luptei de eliberare, stăpânii domeniului au devenit austrieci: J. Dietrichstein, consilier imperial, al cărui fiu, J. Dietrichstein Junior, a înălțat în stil baroc biserica romano-catolică și aripa sudică a castelului din localitate între anii 1750-1760. Din 1830 domeniul intră în posesia grofilor Stubenberg care dezvoltă în continuare viața economică a localității. În acele vremuri, castelul a găzdiut birourile ofiţerilor şi a instanţei de judecători. În timpul revoluției maghiare din 1848 orașul Săcueni joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor. Este de remarcat că în această perioadă a fost prezent în localitate și poetul revoluționar Petofi Sandor. În a doua jumătate a sec. al. XX-lea orașul Săcueni devine un important centrui economic al producției agricole, principalele produse fiind cerealele, animalele de tăiat, produsele lactate, vinurile și peștele. Totodată se intensifică și prezența capitalului industrial concretizat prin înființarea în anul 1872 a Băncii de Credit de pe Valea Ierului. Construirea căii ferate între 1855-1877, crearea sistemului de învățământ și a instituțiilor culturale locale au reprezentat realizări importante. Ca urmare a tratatelor de pace în urma Primului Război Mondial, granița de stat a fost trasată la vest de localitate, teritoriul orașului revenind României.
(sursa) - cu o adaptare și corectare a multiplelor greșeli gramaticale, ortografice sau semantice din textul-sursă...
O ilustrare a cetății de la Săcueni cuprinsă în lucrarea Theatrum Europaeum, un fel de revistă de istorie a teritoriilor vorbitoare de limbă germană editată de Matthäus Merian și publicată între 1633 și 1738, în 21 volume in quarto.
"Abbildung der Vöstung Seckelhit vor der Demolirung Anno 1665" (14 x 18 cm) und "... nach der Demolirung" (14 x 18 cm). Zwei Darstellungen auf einem Blatt. Kupferstich von Merian aus "Theatrum Europaeum", 1672, 28,5 x 18 cm
Revenind la Castelul Stubenberg (cu numărul de ordine în registrul monumentelor 353, BH-II-m-B-01195), la istoria și stăpânii acestuia, trebuie amintit că Dietrichstein Ferenc János a fost naturalizat în 1742. Fiul lui deja era la Săcueni unde întemeiase o agricultură dezvoltată. Între 1750 și 1760 a construit aripa sudică a castelului, în locul castelului Zolyomi. Între anii 1764 și 1768 a sprijinit construirea bisericii romano-catolice.
În 1830 domeniul de la Săcuieni a devenit proprietatea contelui Stubenberg Gusztáv. El a contruit un hambar în stil clasicist, după care, la cumpăna dintre secole a restaurant castelul, lucrările finalizându-se în 1906. Tot în acest timp a construit și aripa nord-estică.
Arhitectul vienez Victor Siedec s-a folosit într-un mod uimitor de oblicitatea dealului, deoarece fațada principală este fără etaj, dar privind de pe șoseaua principală, pare cu etaj.
După război, în castel a funcționat o școală, iar după 1989 și până în 2008 aici a fost Liceul „Petőfi Sándor”, mutat apoi într-o clădire nouă.
În vara anului 2010, primăria din Săcuieni a semnat un contract cu Fundația Sfântul Francisc, în care primăria concesionează castelul pentru fundație pe o perioadă de 49 ani, cu condiția ca acesta să renoveze și să întrețină clădirea. În clădire este planificat să funcționeze un cămin de copii.
Aripile castelului sunt în forma literei L. În mijlocul fațadei principale a aripii de vest are un hol deschis. Geamurile fațadei principale sunt cu închidere dreaptă. Clădirea are un singur nivel, în partea dinspre curte are un coridor boltit. Deasupra intrării principale se află blazonul familiei Dietrichstein. Cele două părți ale porticului sunt decorate cu câte o coloană ionică.
De la intrarea principală, în dreapta, se vede ce a mai rămas din grădina de iarnă din trecut. Fațada secundară din spate este etajată. În fața clădirii se află un parc dendrologic sălbatic, în care se pot vedea rămășițele unei fântâni decorate cu un vultur.
Ca o construcție secundară, grânarul se află lângă biserică, de-a lungul drumului care duce în centru. Contele Stubenberg Gusztáv l-a constrtuit în 1840 în stil clasic. Tot atunci, Fényes Elek a scris următoarele despre grânar: “... este un castel seniorial de modă veche care seamănă cu o mănăstire. Grânarele noi de pe piață diferă de acesta”. În anii '90, primăria a vândut această clădire. Acoperișul din grinzi de lemn a fost demontat și dus de acolo, așa că acum clădirea este deschisă și se degradează într-un ritm rapid.
(sursa) - cu aceleași mențiuni ca și mai sus...
În 1830 domeniul de la Săcuieni a devenit proprietatea contelui Stubenberg Gusztáv. El a contruit un hambar în stil clasicist, după care, la cumpăna dintre secole a restaurant castelul, lucrările finalizându-se în 1906. Tot în acest timp a construit și aripa nord-estică.
Arhitectul vienez Victor Siedec s-a folosit într-un mod uimitor de oblicitatea dealului, deoarece fațada principală este fără etaj, dar privind de pe șoseaua principală, pare cu etaj.
După război, în castel a funcționat o școală, iar după 1989 și până în 2008 aici a fost Liceul „Petőfi Sándor”, mutat apoi într-o clădire nouă.
În vara anului 2010, primăria din Săcuieni a semnat un contract cu Fundația Sfântul Francisc, în care primăria concesionează castelul pentru fundație pe o perioadă de 49 ani, cu condiția ca acesta să renoveze și să întrețină clădirea. În clădire este planificat să funcționeze un cămin de copii.
Aripile castelului sunt în forma literei L. În mijlocul fațadei principale a aripii de vest are un hol deschis. Geamurile fațadei principale sunt cu închidere dreaptă. Clădirea are un singur nivel, în partea dinspre curte are un coridor boltit. Deasupra intrării principale se află blazonul familiei Dietrichstein. Cele două părți ale porticului sunt decorate cu câte o coloană ionică.
De la intrarea principală, în dreapta, se vede ce a mai rămas din grădina de iarnă din trecut. Fațada secundară din spate este etajată. În fața clădirii se află un parc dendrologic sălbatic, în care se pot vedea rămășițele unei fântâni decorate cu un vultur.
Ca o construcție secundară, grânarul se află lângă biserică, de-a lungul drumului care duce în centru. Contele Stubenberg Gusztáv l-a constrtuit în 1840 în stil clasic. Tot atunci, Fényes Elek a scris următoarele despre grânar: “... este un castel seniorial de modă veche care seamănă cu o mănăstire. Grânarele noi de pe piață diferă de acesta”. În anii '90, primăria a vândut această clădire. Acoperișul din grinzi de lemn a fost demontat și dus de acolo, așa că acum clădirea este deschisă și se degradează într-un ritm rapid.
(sursa) - cu aceleași mențiuni ca și mai sus...
În această fotografie a uneia dintre aripile castelului, se poate vedea că deja acoperișul a fost reparat și restaurat. În planul îndepărtat este grădina de iarnă (sera).
... adică aceasta... sau mai bine spus, ce a mai rămas din ea...
Tufele luxuriante de Bignonia și alte plante agățătoare au cotropit (și) acest spațiu, dându-i un aer de junglă...
...nici metalul nu a scăpat neinvadat, pentru plante această simbioză nefirească nefiind nicidecum un impediment...
... cealaltă fațadă a corpului de clădire, cea cu parcul dendrologic și cu fântâna cu vultur în paragină totală...
... unul dintre "ochii" acestei clădiri...
ferestrele unui suflet chinuit și parcă rămas în Purgatoriu...
... în toată această stare generală de degradare, un asemenea detaliu, cu trompețicile astea îngerești (Amerikanische Klettertrompete - "Campsis radicans"), parcă te face să uiți unde te afli...
... la câțiva pași mai în spate, tot lângă grădina de iarnă, un tablou parcă scos din "Paradis în destrămare"
... dar apele din fântâni refuză gălețile lor...
... dar, cine știe, poate că gloria din vremuri de mult apuse va fi restaurată
la fel și acest blazon al familiei Stubenberg...
joi, 21 iulie 2011
"Artilleriebuch"
Am descoperit în colecţiile digitale ale Bibliotecii de Stat din Bavaria - Die Bayerische Staatsbibliothek - acest manuscris recent digitizat şi pus la dispoziţia celor interesaţi, intitulat Artilleriebuch, scris de Walther Litzelmann şi datat 1582.
Manuscrisul care se întinde pe aproape 500 pagini, cuprinde în marea sa parte schiţe referitoare la bombe, tunuri, rachete sau artificii.
Pagina - foarte elaborată - a titlului ne informează că manuscrisul a aparţinut armurăriei bavareze de la Ingolstadt şi că secretul salpetrului şi al producţiei prafului de puşcă sunt dezvăluite în cuprinsul său.
Manuscrisul care se întinde pe aproape 500 pagini, cuprinde în marea sa parte schiţe referitoare la bombe, tunuri, rachete sau artificii.
Pagina - foarte elaborată - a titlului ne informează că manuscrisul a aparţinut armurăriei bavareze de la Ingolstadt şi că secretul salpetrului şi al producţiei prafului de puşcă sunt dezvăluite în cuprinsul său.
marți, 19 iulie 2011
sâmbătă, 9 iulie 2011
Miss Univers 1929
Ce-mi veni să scriu despre celebrul concurs internațional de frumusețe? O fotografie găsită în arhiva digitală olandeză prin care bântui în ultimele zile, fotografie ce le înfățișează pe cele 7 finaliste ale concursului din anul 1929.
(de la stânga la dreapta, Miss România, Luxemburg, Olanda, Germania, Franța, Anglia, Austria)
Ce a avut mai special această a 10-a ediție a Miss Univers, din 1929, de la Galveston. A fost prima ediție la care a participat și a ajuns în finală (câștigând și locul 6) o româncă, Magda Demetrescu; această ediție a concursului a mai fost importantă prin prisma interesului pe care a reușit să-l trezească mass-media internaționale, în condițiile în care a fost primul an în care titlul a fost câștigat de o competitoare din afara SUA (Lisl Goldarbeiter - Austria), aceasta fiind pe deasupra și evreică, într-o perioadă în care antisemitismul își arăta deja colții în SUA și Europa.
Despre primul concurs național Miss România din 1929 care a fost câștigat de Magda Demetrescu, ea fiind desemnată reprezentanta țării noastre la ediția internațională din același an din SUA, puteți citi mai multe aici.
La Galveston, Magda Demetrescu a obținut locul 6, primind un premiu de 100 $ și un ceas-brățară.
Nu pot să nu amintesc cuvintele celei care a fost desemnată să ne reprezinte țara la concursul internațional din SUA: Mă înduioșează și mă stingherește această atenție deosebită. Cu ce am meritat-o și voiu putea oare, Doamne, Doamne, să înfățișez în America toată frumusețea țării mele? Asta chiar dacă la data respectivă, participarea țării noastre la așa un eveniment fusese încărcată cu un deloc neglijabil grad de propagandă. Dar chiar și așa, unde mai vedem azi o astfel de atitudine a celor care participă la concursuri de frumusețe?... Și uitați-vă mai bine în fotografia cu cele 7 finaliste... Stau așezate pe ziarele acelea fără fițele "divelor" din zilele noastre... Deh, alte vremuri... Și nici nu cred că s-au păruit în culise între ele, doar pentru că una sau alta a fost clasată mai sus pe podium...
Cât despre câștigătoarea locului 1 - Lisl Goldarbeiter - aleasă cu unanimitate de voturi la Galveston, nu se poate spune că de atunci încolo a călcat toată viața pe petale de trandafiri, chiar dacă locul 1 i-a adus un premiu de 2000 $ în aur (aproximativ 26000 $ la valoarea actuală) și o placă de argint, iar acest titlu i-a adus recunoașterea internațională, fiindu-i oferite contracte importante de la Hollywood (refuzate, deoarece ea a spus că și părinții trebuie să fie de acord, iar aceștia nu au fost); apoi, războiul și-a întins aripile peste Europa...
(Lisl și mama sa, la Galveston - 1929)
joi, 7 iulie 2011
Wilhelminaplein metrostation
Wilhelminaplein este o stație ce aparține magistralei D (și de anul acesta și magistralei E) a metroului din Rotterdam și a fost dată în folosință în 4 iunie 1997, ca parte integrantă a coridorului Nord-Sud (care fusese deja deschis circulației încă din 1968). Dată fiind poziționarea stației în panta dintre ruta de la suprafață (sud-est) și tunelul care trece pe sub Nieuwe Maas (nord-vest), peroanele ca și restul construcției nu sunt în totalitate orizontale, iar acest lucru este menționat în megafoanele stației. La suprafață, acest nod de transport este completat de încă 3 linii de tramvai și una de autobuz. Trotuarele mobile care transportă pasagerii dinspre peroane și ieșirea stației de la Teatrul Luxor au fost deschise publicului în iulie 2005, tocmai pentru a ușura circulația marilor mase de pasageri înspre și dinspre tot acest complex format de Noul Teatru Luxor, Wilhelminapier și faimosul Erasmusbrug (numit după forma sa și "Podul Lebădă").
Stația a fost proiectată de arhitecții Zwarts și Jasma care au găsit și o ingenioasă metodă de iluminare a stației și pasajului mobil, folosindu-se de un sistem computerizat care schimbă culoarea luminii ambientale din zona pasajului, iar în stația propriu-zisă sistemul detectează sosirea sau plecarea garniturilor de metrou și potrivește lumina în consecință.
În fotografia de mai jos, la ieșirea la suprafață dinspre pasajul "trotuarelor mobile", se poate observa Turnul de Sud (Toren op Zuid), o clădire de birouri care găzduiește sediul regional al companiei de telecomunicații KPN. Fațada clădirii înclinate (6 grade), care stă sprijinită în acel pilon, are montată o rețea computerizată de 896 becuri verzi care afișează animat tot felul de mesaje sau reclame. Turnul are o înălțime de 96,5 metri, numărând 23 de etaje, construcția sa începând în 1998 și durând 2 ani. Renzo Piano (cel care a proiectat și Centrul Georges Pompidou din Paris) este cel care s-a ocupat de realizarea clădirii.
Trotuarele mobile
New Luxor Theater
Și în încheiere, o fotografie (găsită aici) în care puteți vedea cam cum se lucra la construcția primei magistrale de metrou în Rotterdam, în 1967...
(mai era cazul să menționez că, oricum, Rotterdam e cam la 6 metri sub nivelul mării? :D... cu atât mai spectaculoase aceste realizări și construcții...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
