Jacul Românesc şi "Josephinische Landaufnahme"

Şi dacă în ultima vreme tot am avut tangenţe fotografico-vilegiaturisto-documentare cu domeniul istoric, (cetăţi, locuri încărcate de istorie), azi am hoinărit virtual (şi) prin Deutsche Fotothek, de unde am ajuns să caut date despre plaiurile natale... Practica de documentare (chiar şi virtuală, pe net) mi-a demonstrat că în multe cazuri izvoarele străine sunt mult mai bogate în informaţii decât cele autohtone; istoriceşte vorbind, este de înţeles, deoarece în veacurile trecute nu românii erau principalii creatori de surse de informare, ci străinii (maghiarii, saşii, etc.) ale căror imperii înglobau şi spaţiul românesc. În foarte puţină măsură izvoarele istorice au surse româneşti, asta deoarece din punct de vedere istoric, administrativ, educativ şi chiar lingvistic, jocurile erau făcute de alţii...

În orice caz, este plăcut să descoperi informaţii despre istoria locală în arhivele străine, are au păstrat cu grijă (de multe ori, cu mult mai multă grijă decât cele autohtone) informaţiile referitoare la noi şi la istoria noastră.

Navigând prin noianul informaţional virtual şi căutând date (şi) despre Jacul Românesc, am dat peste Josephinische Landesaufnahme - ridicarea topografică iozefină - primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic.

Cele 3589 planşe iniţiale, desenate şi colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secţiuni. Au fost denumite după Iosif al II-lea. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război (Kriegsarchiv) a Arhivelor de Stat ale Austriei.

Realizarea hărţilor a avut o motivaţie militară. În timpul "Războiului de şapte ani" dus între 1756 şi 1763, trupele austriece au simţit acut lipsa unor hărţi precise. Ca urmare, feldmareşalul Daun i-a propus suveranei Maria Theresia, în 1764, să ordone ofiţerilor din Statul Major General să cartografieze unitar toate ţările componente ale Imperiului. Până la această dată, realizarea hărţilor era atribuţia proprietarilor funciari, care comandau hărţi ale proprietăţilor proprii. În data de 13 mai 1764, după ce a primit încuviiţarea suveranei, Consiliul de război (Hofkriegsrat) a dat ordinele de începere a primei ridicări topografice generale. Lucrările au început în Boemia şi Moravia.

Ridicarea topografică iozefină, începută sub domnia Mariei Theresia, a fost terminată sub cea a lui Iosif al II-lea. Hărţile erau desenate de mână şi erau făcute la scara de 1 ţol vienez : 400 klafteri vienezi (ceea ce corespunde aproximativ cu scara de 1:28.800). Variaţiile de altitudine erau redate prin haşuri şi nu prin curbe de nivel.

Având la bază aceste ridicări topografice, s-au confecţionat hărţi la scara de aproximativ 1:115.200. Şi acest set este considerat ca fiind parte din Josephinische Landesaufnahme.

Nu s-a făcut ridicarea topografică în Tirol, deoarece exista deja lucrarea cartografică Atlas Tyrolensis, realizată de cartografii Anich şi Blasius Hueber în anul 1774, la scara de 1:103.800.

În final, ridicarea topografică iozefină a avut ca rezultat peste 4000 de planşe, realizate în perioada 1764 - 1785. O parte din ele reprezintă Transilvania. Ulterior, până în 1806, s-au realizat şi alte planşe cu teritoriile din sud-vestul Germaniei, porţiuni mici din Elveţia, Franţa şi Veneţia.

Iniţial, setul de hărţi a existat în numai două exemplare, unul pentru împărat şi celălalt pentru conducerea militară. Ambele au fost ţinute secrete.

În funcţie de talentul celor care le-au realizat, planşele diferă calitativ, atât grafic cât şi tehnic. Neavând o bază de măsurare comună (triangulaţie), planşele nu pot fi asamblate într-o hartă mare.

În 1807, au fost înlocuite prin ridicarea topografică realizată în timpul lui Francisc I al Austriei , denumită "Ridicarea topografică franciscană" (Franziszeische Landesaufnahme).

Şi după atâta documentare, să revin totuşi la subiectul căutării mele: Jacul...

În aceste hărţi, Jacu (Walachisch Sacken, Zschak / Oláhzsákod) apare notat cu toponimul maghiar Oláh Sákod, aparţinând administrativ de Comitatul Târnava (Küküllõ megye / Komitat Kokelburg). Fotografia de mai sus este un crop din fotografia originală (8,407 × 5,587 pixeli, 24.68 MB). Chiar dacă aici nu am ilustrat decât o mică parte din planşa originală, materialul cartografic este foarte inteersant, mai ales pentru cei care cunosc cât de cât topografia zonei, putând identifica uşor elementele din teren.

Se vede foarte bine drumul dinspre Jacodu către Jacu, pădurea şi dealul dintre cele două sate; interesant e ilustrată şi plasarea caselor în cadrul satului, fiind desenată chiar şi biserica, în mijlocul satului sau dealul pe care s-au cultivat şi încă se mai cultivă viile; foarte vizibile sunt şi drumurile către aşezările vecine: Pipea, Hetiur sau Boiu. Interesantă este şi fâşia (de la est de sat) ce apare în hartă de culoare mai roşiatică şi care este punctată de o linie cu copaci... Din spusele auzite de pe la bătrânii satului, acea fâşie se pare că e identificată cu o graniţă a zonei (mai rămâne să cercetez acest lucru).

În orice caz, mă bucur nespus că am avut ocazia să mai aflu câte ceva despre satul natal şi să pot împărtăşi aceste informaţii şi cu alţi căutători de izvoare istorice şi date referitoare la zonă...

later edit...

Nu! Jacul Românesc nu a ajuns un sat dezrădăcinat şi uitat!

Asta, ca să răspund unui titlu (interogativ-retoric) de articol, descoperit recent...

Dovadă stau pasiunea şi dorinţa oamenilor care, prin mijloacele avute la îndemână (în cazul meu şi al altor prieteni, fotografia şi cuvântul), fac cunoscut lumii acest colţişor de Rai... Cu atât mai mult cu cât, din mâna aia de oameni care mai (supra)vieţuiesc acolo, se află şi părinţii mei...