luni, 21 septembrie 2009

Scrisul cu lumină... totul se reduce la lumină...



Jack Johnson - F-Stop Blues




Din ciclul nicio zi fără a da peste un fotograf/fotografă nou(ă), astăzi am dat aici peste Veronique da Silva... şi mi-a plăcut ce am văzut... Reîntoarcerea la simplitatea şi la esenţa fotografiatului... asta după ce a avut ocazia să lucreze cu cele mai tari echipamente de lumini şi flash-uri din lume; doar aşa, această revenire la matca originară a scrisului cu lumina îşi găseşte manifestarea cea mai potrivită... iar rezultatele vorbesc de la sine...
Veronique da Silva a pus deoparte luminile de studio şi flash-urile pentru a fotografia doar cu lumina pe care o are la îndemână... dificilă treabă, ar zice unii, o chestie cât se poate de firească şi de naturală, ar fi de părere alţii... Cert este că o asemenea simplitate şi bogăţie a mesajului, venite tocmai din această filozofie de lucru multum in parvo, sunt atuurile acestei fotografe.
Cu toţii am spus la un moment dat despre câte o fotografie proprie mai slabă (tehnic şi ca ideatic) că "lumina a fost de vină", că "am prins o zi cu lumină proastă"... Fugim cât putem de chestii precum lens flare, dar uite că Da Silva ne demonstrează cât de interesante pot fi aceste reflexii solare şi aberaţii cromatice surprinse în cadru...
Da, este adevărat, dar având cunoştinţele necesare şi acea capacitate unică de a simţi lumina şi efectele pe care le are asupra fotografiatului, doar atunci cred că putem să folosim la maxim potenţialul ambientului pe care îl avem la îndemână şi să mai şi iasă nişte fotografii excelente...
După cum ne arată şi Veronique da Silva, lumina ambientală, câteva blende reflectoare şi multă inspiraţie sunt de ajuns pentru a face din portretistica naturală, cât mai lipsită de interferenţele tehnice specifice, o artă în sine...
Tot aici găsiţi câteva sfaturi pe care le dă fotografa, dar şi alte chestii interesante legate de fotografiile sale... Enjoy! :)

Un comentariu: