.jpg)
...să nu poată exista la noi ce? Yubitsume... sună interesant, nu? Aduce a desene animate nipone...? Poate, dar ceea ce înseamnă de fapt nu e deloc copilăresc sau drăgălaş... traducându-se prin scurtarea degetului, este vorba de un ritual japonez care are reprezintă un fel de ispăşire pentru ofensa adusă cuiva, o modalitate de (auto)pedepsire sau de exprimare a unei sincere păreri de rău, a cere iertare cuiva... şi asta, făcându-se nu oricum, ci numai cum japonezii ar putea-o face, în tradiţia samurailor de altădată, tăindu-şi la propriu o porţiune, o falangă a degetului mic de la mână... “You cut off a single digit of your own finger in a ceremonial way, while facing your boss, and then you present the severed finger on a folded napkin to him. It reinforces the power of your apology. It shows that you’re serious about what you’re saying.”
Nu vă gândiţi că toţi niponii practică aşa ceva... acesta este un gest aproape exclusiv al membrilor Yakuza...Unde bat câmpii cu atâta graţie, cu iertăciuni, păreri sincere de rău, scuze şi... tăieri ritualice de degete? La un material apărut în burn magazine... Eye of the beholder ... un proiect foarte îndrăzneţ al lui Anton Kusters de documentare, în interiorul unei familii din Yakuza, având şi două episoade anterioare, meet Soichiro şi as light shines on thy thigh.
Foarte subţire gheaţa pe care calcă Anton Kusters pentru a realiza acest proiect... oricum, fotografiile sunt excepţionale, iar povestea care le însoţeşte nu face decât să potenţeze atmosfera aceea absconsă şi ermetică a Yakuzei, cu figuri impasibile, tatuaje, degete tăiate ritualic, sincere păreri de rău, scuze şi seriozitate materializată în falanga secţionată a degetului mic şi înmânată celui căruia i-ai greşit...
Oare cum ar fi pe la noi dacă lucrurile ar sta în felul acesta? Din păcate (sau din fericire) pentru unii, nu ai la dispoziţie decât două degete mici... ar avea de lucru şi chirurgii plasticieni...
Noi, deocamdată, ne mulţumim cu Fane Trotil & Asociaţii...
Oare cum ar fi pe la noi dacă lucrurile ar sta în felul acesta? Din păcate (sau din fericire) pentru unii, nu ai la dispoziţie decât două degete mici... ar avea de lucru şi chirurgii plasticieni...
Noi, deocamdată, ne mulţumim cu Fane Trotil & Asociaţii...
o addenda tardivă: tot legat de acest subiect, v-aş recomanda să citiţi cartea Yakuza Moon: memoriile unei fiice de de şef din Yakuza, scrisă de Shoko Tendo.
Arata superb tipa!
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergereAi grijă ce spui, că nu te văd bine, cerându-ţi iertare de la tatăl ei, cu un deget mic învelit într-un şerveţel imaculat...
Oricum, ai dreptate :) Şi abia aştept să citesc cartea...
spor, tine-ne la curent :)
RăspundețiȘtergereAs vrea doar sa spun ca povestea ei e de-a dreptul incredibila :) Am citit cartea cu lacrimi in ochii doar incercand sa ma pun in locul si situatia ei. Sincer nu cred ca as reusi sa fiu atat de puternica. A trait si traieste cu un mare regret in suflet si cu o durere mare pt ceea ce a fost si pt cate momente si persoane pretioase a putut pierde. Este o femeie curajoasa si nu ma refer doar la faptul k a reusit sa treaca prin atatea, ci si la faptul ca a trebuit sa-si retraiasca viata pe acele pagini pt a fi citite de o intreaga omenire. Pot spune doar ca, cartea merita citita si cred ca este o lectie majora pentru multe persoane care se afla in pragul unei astfel de vieti sau care au inceput-o deja... Intr-un final ma bucur ca Shoko a continuat sa priveasca inainte, sa incerce sa gaseasca un loc potrivit pentru ea, alaturi de o persoana potrivita si ca a continuat sa caute "O Noua Shoko" care in prezent sunt sigura ca a gasit-o. Si Bravo ei, pot spune ca o sustin pe ea si curajul ei de a spune tuturor povestea vietii sale. A si imi cer scuze pentru lungul comentariu ^.^
RăspundețiȘtergereavem multe de invatat de la niponi!
RăspundețiȘtergerenu am citit cartea dar cu siguranta o voi citi!