miercuri, 26 noiembrie 2008

Târgul de Carte GAUDEAMUS 2008


...că nu ieste alta
şi mai frumoasă şi mai de folos
în toată viiaţa omului
zăbavă decâtu cetitul cărţilor...

Cum spune şi buchea latinească... să ne bucurăm, dară...
Şi cum să nu te bucuri când vezi atâta amar de popor cotropind, pe o vreme cu totul neprielnică (mai ales pe ultima parte a târgului), spaţiul expoziţional al Târgului de la Romexpo...
Cu atât mai mult cu cât - vorba aceea - am fost acolo, în epicentrul cultural al evenimentului, luând parte la şarjele şi asalturile celor 100 000 de oameni însetaţi de cultură, de carte, de lectură... (să nu credeţi că oi fi vreun purist din acela care crede cu ardoare că doar mari oameni de cultură, intelectuali şi literaţi s-au perindat pe la Târg... nu... ai putut vedea pe acolo şi altceva... adică unii au schimbat mall-ul sau alte locuri din alea to be seen cu imensa librărie de la Romexpo; faza bună e că nu am de ce condamna asta, atâta timp cât, chiar şi cu geanta de fiţe agăţată paralitic la braţ, cu vestimentaţia şi fumurile de rigoare, s-a pus mâna pe carte şi s-a citit... chiar şi aşa, să dea bine că ai fost văzut(ă) zappând intelectual peste coperţile 1 şi 4 şi câteva pagini din cine ştie ce carte...)
Gata cu maliţiozităţile... :D
Cât despre târg, (la care am participat în enteres de serviciu, dar am îmbinat utilul cu plăcutul, politicile de achiziţie cu fotografia) joi şi vineri a fost cum a fost, te mai puteai mişca în voie... sâmbăta a adus dezlănţuirea potopului... şi de oameni vizitatori la târg şi de ploaie, vânt şi vreme cum nu se putea mai neprielnică... Şi dacă în primele zile, când a fost frumos, eu am umblat blindat cu haine şi încălţăminte, tocmai sâmbătă mă puse ăl' mic negru cu corniţe şi cu furcă să mă fac lejer... şi lejer am fost fleaşcă, în doi timpi şi trei mişcări, până la autobuzul ce m-a dus la Romexpo şi de la staţie la imensa coadă la bilete pentru târg...
O coadă care se întindea până aproape de gheretele de la intrare, mulţime de oameni plouaţi, zgribuliţi şi înfriguraţi, dar însetaţi de cultură... Mai că îmi venea să mă duc acasă; dar ce să vezi? În mulţimea ce stătea la coadă, văd o figură impasibilă, tăioasă, o privire ce străpungea prin ploaie, vânt, frig şi prin toţi cei aflaţi în faţa sa... Fără umbrelă, pălărie sau altceva, îmbrăcat într-o geacă sport, Cristian Tudor Popescu... şi dacă el a stat cuminte la coadă, am stat şi eu. Nici măcar umbrela lui Radu Coşarcă, scăpată parcă de la Hiroşima, nu m-ar fi ajutat...
Da' parcă tot eram invidios pe papucii uscaţi şi calzi, pe costumul bine pus la punct al lui Mircea Badea, pe care l-am zărit venind dinăuntru spre zona de intrare. Şi nu, eu nu l-am întrebat pe Badea de ce nu are nici un bodyguard cu el la târg, la lansarea cărţii lui Carmen Brumă... ce bodyguard? îl avea lângă el pe Mihai Morar (sper că am văzut eu bine), aşa că să îl fi aruncat pe colegul antenist la înaintare, în cine ştie ce eventualitate :D... asta dacă nu făcea faţă nici Ilie Năstase; oricum, atât de în spate stătea, că nici zoom-urile camerelor de filmat prezente la lansare nu l-ar fi ajuns lesne... La WC-ul din apropiere, Mircea era întâmpinat cu zâmbete de consideraţie, cu uşa deschisă şi ţinută de câte un cetăţean care se afla pe acolo...
De prea mult ajutor nu am putut fi atunci când Fane Jeg m-a întrebat unde este standul 115 sau când câţiva membri ai oraşului mi-au cerut indicaţii despre locul unde se află expoziţia foto "Bucureştiul meu drag" (imagini găsiţi pe saitul amintit mai devreme, la secţiunea expoziţii foto)...
Aaa.. să nu uit... în cazul în care e pe fază cineva implicat direct... dacă se întâmplă ca fotografia în care am apărut eu (într-un moment de maximă concentrare foto, şi eu furând fotografic la rândul meu un alt suflet...), făcută de unul din membrii grupării, să câştige mari premii naţionale, internaţionale, planetare sau interplanetare... merit şi eu o bere :D
Hai că am aberat suficient... vă prezint spre citire un material scris de Cristina Modreanu, în ziarul Gândul, pe tema Târgului de Carte Gaudeamus 2008.

Şi ce era cel mai important... fotografiile (făcute între o vânare de cataloage editoriale şi prospectarea intereselor de lectură... am mai vânat şi eu ce am putut, am mai furat şi eu câte un suflet şi l-am transformat într-un portret-instantaneu...)

Luuumeee, luuumeee!

O carte bună nu strică niciodată dinţii!


... pentru a mai potoli puţin setea de cultură...


Dinamica lecturii


...ca pe o carte deschisă...


şi dacă e târg... târguială să fie...


Dacă nu aici... atunci când?


lectura la cm3





+ = cartea de după





asediul...




filozoful cetăţii...


cititul la... cutie



...că nu ieste alta
şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtu cetitul cărţilor...




Vladimir Tismăneanu
- lansarea Colecţiei Zeitgeist -


Gabriel Liiceanu
- sesiune de autografe după lansarea volumului
Scrisori către fiul meu -


Mircea Cărtărescu


Dan C. Mihăilescu
- meditativ -



11 comentarii:

  1. deci care este tu te ocupi cu furaciunea sufletelor de mari carturari
    bine...

    RăspundețiȘtergere
  2. am vrut sa ma duc acolo, am renuntat stiindu-ma incapabila sa nu cheltui nebuneste pe carti...frumoase fotografii

    RăspundețiȘtergere
  3. Dane, un articol foarte bun, mi-a placut sa citesc punctul tau de vedere dar si mai mult mi-au placut pozele, esti efectiv un fotograf care ar trebui luat in seama, esti un fotograf pe care eu personal l-as angaja sa faca astfel de poze pentru posteritate, posteritatea oamenilor de cultura prezenti, excelente pozele cu Dan C. Mihailescu, foarte bun instantaneul cu Cartarescu, le cam "furi" sufletele celor pe care ii fotografiezi :)
    Ar trebui instiintati !

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelente pozele cu carti, cele doua care prezinta cate un sir de patru carti, excelente ! Si foarte utile pentru mine, pe langa ca sunt frumoase, pozele cu interiorul expozitiei ! Merci bine ! Continua, faci foarte bine ce faci, vad ca nu iti mai e teama sa faci "portrete" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Simona: păcat că nu ai fost... şi dacă tot îţi era frică de cheltuielile livreşti nesăbuite, leacul ar fi fost să îţi fi pus doar o anumită sumă de bani pe care să o spargi pe cărţi; iar acolo ai fi făcut tu alegerea titlurilor pe care le doreai cel mai mult să le cumperi...
    @ Luminiţa: articolul, de fapt textul introductiv, punctul de vedere din care am scris a fost voit unul cu tentă neacademică, livrescă, culturală... nu se prea potriveşte cu atmosfera fotografiilor, mai ales a acelor portrete-instantanee... eu am încercat să surprind prin cuvinte tocmai acea latură de interferenţă dintre cultura livrescă, academică şi cultura consumatoristă...
    Cât despre "teama" de portrete, să ştii că înghesuiala şi viermuiala de acolo a fost un bun prilej pentru a fura suflete şi a le întemniţa în fotografii...

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate suna ciudat, dar pana acum nu stiam cum arata Mircea Cartarescu. Nu am vrut sa stiu cum arata chipul sau. Am preferat sa mi-l imaginez dupa felul in care scrie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lili... in cazul acesta, se pare ca ti-am readus orizontul de asteptare cu picioarele pe pamant, demitizand oarecum si aducand in lumina scriitorul din spatele operei si omul din spatelele scriitorului si al operei...

    RăspundețiȘtergere