joi, 27 august 2009

Ginta - Purgatoriul unui sat...




Despre satul bihorean Ginta aţi mai avut ocazia să vedeţi (aici şi aici) câteva din buchiselile mele, eu promiţându-vă că voi reveni cu un material dedicat acestui sat.
Aşa că, iată-mă-s, gata să vă împărtăşesc şi vouă fotografiile făcute acolo şi puţină documentare care să însoţească imaginile...

Din păcate, o căutare pe Google după satul bihorean Ginta (comuna Căpâlna) nu dă rezultatele aşteptate, decât în mică măsură. Wikipedia ne oferă doar un ciot de informaţie referitoare la acest sat; mai multe date aflăm de pe saitul Primăriei Comunei Căpâlna. De acolo am şi folosit pentru această documentare unele date statistice. Am mai găsit câteva fotografii (cu valoare etnografică ce fac trimitere la Ginta şi realizate în 1948) pe un sait, fotografii pe care vi le prezint aici.







Din repertoriul arheologic pus la dispoziţie de CIMEC mai aflăm că la Ginta au fost descoperite fragmente de obsidian din perioada neolitică:



Aici se poate vizualiza şi harta zonei, realizată de CIMEC.

Ce mai puteţi afla de pe Internet despre Ginta sunt câteva date istorice din diferite documente referitoare la acest sat, în contextul celui de-al doilea război mondial şi al trecerii evreilor pestre graniţă, din Ungaria în România (în studiul lui Antonio Faur, „Original documentary contributions on the Bihor illegal „pathways” for crossing Jews over the border from Hungary to Romania – 1944”).

În rest, tot ce mai găsiţi referitor la Ginta sunt anunţurile de mică publicitate care vă îmbie să cumpăraţi una din multele case de vacanţă şi terenuri de acolo scoase la vânzare.



Căci aici este paradoxul acestui sat… în timp ce multe din casele de acolo sunt degradate sau chiar în ruină, izbitor de contrastant au apărut de ceva vreme încoace multe case de vacanţă construite şi utilate fiecare după buzunarul proprietarului. Aşa se întâmplă că, mergând la pas pe uliţele satului, întâlneşti aproape peste tot alăturate şi extrem de bine delimitate case în ruină şi case refăcute, foarte bine întreţinute…










Trecând pe una din uliţele satului arse de soarele amiezii, un soare care nu prea mă ajuta la fotografiat, am ajuns în faţa unei porţi deschise care lăsa să se întrevadă o curte invadată de vegetaţia care îşi cerea drepturile înapoi... altă casă părăsită... alt destin incert...



Câteva numere mai încolo, la fel...



Doar că, de data asta, mi-am luat inima-n dinţi şi oarecum pe ascuns şi conspirativ, în plină amiază, intru în curtea casei acestea intrigat de ce s-ar putea găsi după poarta întredeschisă, în curtea devenită o junglă depresivă...







Am păşit apoi atent în casa deschisă...



Amintiri, vieţi lăsate în urmă... o tristă dezertare...















Ici-colo, mai vezi pe la câte-o fereastră scorojită, pus în geam, un bilet cu citirea contorului de energie electrică...



Ce mai puteţi afla de pe Internet, printre picăţele, este că Ginta a avut la un moment dat onoarea de a-l găzdui timp de două zile (în casa de vacanţă a magnatului Alexander Mudura, de numele căruia se leagă complexul comercial Lotus) pe prim-ministrul ungar Péter Medgyessy şi pe soţia acestuia, aflaţi acolo într-o vizită particulară.



Trecând în alt registru, conform datelor recensământului din 2002, Ginta are 358 gospodării, cu 361 locuitori (159 bărbaţi şi 202 femei) şi 437 numere de casă.



Saitul Primăriei comunei Căpâlna, ne mai pune la dispoziţie aici o serie de date utile şi interesante referitoare la Ginta şi la celelalte sate din componenţa comunei.

În lucrarea lui Silvestru Moldovan – Dicţionarul numirilor de localităţi cu poporaţiune română din Ungaria – tipărită pentru prima dată în 1909 şi reeditată în 2008 la editura Scripta din Bucureşti, în dreptul localităţii Ginta găsim următoarele date:


Ginta-Rohani, Gyanta, cott. [comitatul] Bihor (Bihar vm. [vármegye] ), cerc. [ul] Tinca (tenkei j. [árás] ), loc. [uitori] 2146, rom. [âni] 455, clţi. ung. şi ovr. [ceilalţi unguri şi ovrei] 68, par. [ohie] gr. [eco] – or. [ientală] (Rohani, Ao. [Arad, districtul Orade] ), p. [oşta] Ginta (Gyanta)

Azi: Ginta, com. Căpâlna, jud. Bihor.


În primul volum al lucrării Beiuşul şi lumea lui, apărută la editura Primus din Oradea, în 2008 şi care-i are coordonatori pe Ioan Degău şi Nicolae Brânda, ni se reaminteşte faptul că în hotarul satului Ginta au fost descoperite obiecte neolitice, mai precis câteva piese şlefuite.

Tot din această sursă, aflăm că în literatura istorică, satele aşezate în partea superioară a teritoriului străbătut de Crişul Negru au purtat numele generic de „Districtul Beiuşului” (Pertinentia Belénes), cunoscând de-a lungul timpului şi alte subdiviziuni. În secolul al XVI-lea, ele s-au grupat în crăinicii, recunoscute de autorităţile administrative locale. La sfârşitul secolului al XVI-lea, în părţile sudice ale Bihorului sunt cunoscute pertinenţele româneşti Suplac, Cărăndeni, Cărăsău, Rogoz, Beliu, Dalom şi Beiuş, fiecare cu un anumit număr de sate.

Din secolul al XVII-lea, administraţia de limbă maghiară a numit acest teritoriu „Belényes Vidéke” (Ţinutul Beiuşului), românii spunându-i „vidicul Beiuşului”, iar locuitorii fiind numiţi „vidicani”, de unde şi numele propriu de familie, Vidican.

Atestările documentare referitoare la existenţa unor aşezări în districtul beiuşan, cu mici excepţii, sunt de la sfârşitul secolului al XII-lea, aceste atestări înmulţindu-se considerabil abia în secolele XV-XVI. Primul sat atestat este Şoimuş (villa Solumus) – 1213 – în registrul de la Oradea, cu ocazia unei pricini iscate între un locuitor de aici şi altul din Ginta, pricină care s-a judecat în faţa capitlului episcopiei orădene, cu „proba fierului roşu”.

Tăcerea izvoarelor scrise nu poate însemna inexistenţa anterioară a majorităţii satelor din district, atestate documentar mai târziu; ea este o dovadă că feudalismul oficial – care emitea acte – a pătruns relativ târziu în aceste părţi ale Bihorului. Explicaţia poate avea două variante: ori că nu a putut să o facă, deoarece nu dispunea de mijloacele necesare pentru a ajunge până aici ori că stăpânul feudal nu a fost interesat decât târziu de ocuparea efectivă a acestui teritoriu.

Când ducatul bihorean (sub Menumorut) s-a destrămat, la începutul secolului al X-lea, în urma cuceririi lui de către oştile reunite ale triburilor ungare stabilite în Câmpia Panoniei, teritoriul ducatului a fost împărţit între acestea. Axa a fost Crişul Repede, tăindu-l în două părţi aproximativ egale. Se pare că cea de nord a rămas, după constituirea statului feudal ungar, fieful casei regale, beneficiind de o intensă colonizare. Teritoriul de la sud de Crişul Repede, cu văile Crişului Negru şi Alb cu afluenţii lor, cu pădurile seculare şi mlaştinile de la câmpie, a fost cedat Episcopiei latine (catolice) de Oradea, întemeiată de regele Ladislau I al Ungariei (1077-1095), îndată după sanctificarea sa (1192). Se pare că această stăpânire nu a fost completă, căci între Uileacul de Beiuş şi Ginta, până la vărsarea Holodului în Criş, a stăpânit familia Borşa, la începutul secolului al XIV-lea.

Istoria continuă, bineînţeles, dar deocamdată, mă opresc aici cu documentarea, urmând ca restul datelor referitoare la acest sat bihorean, Ginta, să le adun şi într-un alt episod să vi le pun şi vouă la dispoziţie…

Între timp, construim viitorul...




10 comentarii:

  1. desi mi-ar fi placut sa vad cateva cadre mai largi in incaperile casei parasite nu pot spune decat ca este un articol-documentar excelent in care nu ma pierd in detalii neimportante si departe de a fi incomplet.

    sunt multe locatii extrem de interesante in care ajungem total intamplator cateodata, alteori nu avem timp sa aprofundam. prin intermediul articolelor de genul asta putem spune ca descoperim locuri unice din tara noastra incarcate cu istoria despre care nu am avut vreodata ocazia sau curiozitatea sa o invatam.

    la mai multe!

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţam, coane Papu :)
    de multă vreme tânjesc şi eu după un grand-angular fain...
    vor mai urma câteva episoade bihorene...

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant, bine scris,documentat, iar fotografiile sunt excelente si foarte graitoare .

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte fain articol!
    Amu doua saptamani am fost si io la un "spa" acolo.
    Ai fost deja, mai sus de Ginta, pe plaiurile familiei Borsa? daca inca nu, haida incoace!
    Am un 4x4 care mere pe oriunde numa pe drum nu :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Tulburator si foto-documentarul cu Jacul. Dar, asa cum aratai si prin ultima poza, si stelele pier, no. Eu asa am interpretat...

    RăspundețiȘtergere
  6. Am zambit vazand plicul "AZO". Candva numai de asta era...


    Imi place teribil cadrul (fara nume) cu sita ruginita in centru. Lumina perfecta, umbre lungi, praf. Sintetizeaza oarecum sentimentul de uitare: obiecte familire parasite.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma aflu la ginta si intamplarea face sa descopar documentarea ta tocmai in seara asta, cand am iesit pentru prima data din casa (... apare si in fotografiile tale...)sa explorez imprejurimile, curioasa de istoria caselor si locului. Deci articolul a picat la fix, fericita coincidenta! sa mai scrii de ginta, sau da-mi si mie niste surse de documentare, te rog.

    RăspundețiȘtergere