Vernisaj de suflet

Privind înapoi cu mai bine de 10 ani... da, atât a trecut de când l-am întâlnit ultima oară pe Lucian, în burgul nostru natal, Sighişoara; el făcând ceea ce face si acum, cu aceeaşi pasiune, eu doar visând la timpul când voi ajunge sa îmi concretizez pasiunea pentru fotografie. După întâlniri virtuale pe net, uite că s-a ivit si ocazia să ne revedem: vernisajul expoziţiei de fotografie "Tradiţii în tranziţie. Rogojel, Apuseni, România" sau mai poetic exprimat “Le mond selon Rogojel”.
Despre acest proiect român-francez s-a mai scris, atâta doar că la un asemenea demers artistic de suflet şi la o reîntâlnire mult aşteptată, aspecte precum locaţia, aranjarea exponatelor, suportul fotografic sau criticile mai mult sau mai putin subiective devin brusc irelevante.
Relevantă a fost revederea. Şi, ca totul să se încheie la fel de plăcut ca şi vernisajul expoziţiei în sine, prietenii francezi şi-au exprimat dorinţa de a reveni la un local despre care au spus că le-a plăcut foarte mult... deja mă şi gândeam la cine ştie ce restaurant sau bar de fiţe; dar... SURPRIZĂ:) Am ajuns la celebra "Vărzărie", un fel de cantina-local-restaurant, care se încăpăţânează să funcţioneze în exact aceeaşi atmosferă proletară dinainte de '89. Lumină incertă, faianţă albă specifică, mobilierul învechit şi bucătăresele vânjoase, interogative şi sigure de meseria lor... asta a fost atmosfera în care grupul franco-român a sărbătorit succesul vernisajului; iar la îndemnul "comandaţi ce doriţi", am refuzat cu toţii apetisantele oferte de somon fumee sau alte delicatese şi am optat neaoş pentru specificul localului, că doar de aceea ne aflam acolo... să mâncăm o porţie sănătoasă de varză a la Cluj. Şi aşa a fost... bestială varză într-o companie foarte plăcută, amintiri şi poveşti de împătimiţi ai fotografiei... dacă şi localul în sine s-ar ridica la nivelul mâncării, atunci se poate spune că seara am încheiat-o într-un restaurant de 5 stele.