54/24

Nu, nu m-am apucat de pus la Loto, nu calculez lungimea de undă a flăcării violet...
Mi-a căzut în mâini, doar, cartea lui Bogdan Teodorescu - 54/24: 54 de locuri de vizitat din 24 de ţări - apărută la Tritonic în 2008.
Şi dacă nu ştiţi nimic despre autor, vă spun eu, e domnul acela mai bine făcut, cu barbă şi ochelari, care mai apare invitat la emisiuni TV şi unde are de fiecare dată nişte intervenţii pertinente şi cu substanţă; şi dacă devoratorii de TV şi circ politic îl ştiu doar dintr-un asemenea context, trebuie să se ştie că Bogdan Teodorescu este şi profesor în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, jurnalist şi nu în ultimul rând scriitor.

Revenind la cartea cu pricina, nu vreau să fac o recenzie... muza e plecată în tabără :D, dar nu pot să nu vă stârnesc interesul, povestindu-vă în câteva rânduri... autorul are un stil foarte lejer, nu lasă impresia nicio clipă de ghid turistic sau gastronomic; dar felul în care-şi povesteşte peregrinările te lasă pe tine ca cititor să pluteşti şi să te afunzi în lectură, pe muzica locurilor vizitate... ţi se garantează o lectură extrem de plăcută...
Din păcate, acum nu am răgazul necesar unei lecturi complete (promit să citesc cartea din scoarţă-n scoarţă cât de curând), dar am apucat să parcurg dintr-o suflare (sau mai bine spus inspirare) capitolul dedicat călătoriei la celebrul Taj Mahal - "30/24 Mirosul Agra, India" - iar gândul m-a dus inevitabil la secvenţele olfactive din "Slumdog Millionaire" (sau cele din "Parfumul")...
În toată contrapunerea aceea frapantă de maiestuozitate şi sărăcie lucie, de înălţare spirituală şi decădere materială, autorul ne relatează foarte expresiv cum orice orizont de aşteptare avut dinaintea vizitării acestui monument-obiectiv turistic păleşte brusc şi iremediabil în faţa... mirosului picioarelor din incintă... :)

Şocul trecerii de poartă nu mi-a fost dat nici de marmura translucidă pe care paznicii înarmaţi cu lanterne ţi-o dezvăluiau, plasând fasciculul de lumină în spatele peretelui subţire astfel încât să poţi vedea consistenţa materialului, nici de broderiile din piatră, nici de şi mai bogatele ansambluri florale sau de mozaicurile treptelor, ci de mirosul picioarelor din incintă. Am făcut armata la infanterie şi m-am descălţat împreună cu cei 59 de colegi ai mei după zece ore de marş prin praful dobrogean prin căldura lunii iunie, am făcut practica la porumb şi am dormit în nişte staule cu paie pe jos fără să ne întâlnim cu apa vreo trei zile, am curăţat latrine din motive disciplinare în aceeaşi minunată armată, toate aceste experienţe m-au făcut să cred că am găsit limita mirosului insuportabil. M-am înşelat. În acel moment, în splendoarea numită Taj Mahal, mausoleul iubirii şi al durerii pricinuite de aceasta, erau câteva sute bune de oameni desculţi şi acest lucru se simţea peste toată subtilitatea creaţiei omeneşti.

Îmi pare rău pentru cei care au nasul înfundat... :))