Lumi (şi garduri) concentrice... Unreasonable freedom... Libertatea văzută de pe o bancă din parc

A-nceput de ieri s-apară... câte-un gard... Partea mai nasoală e că nu se mai termină; şi uite aşa, stând în parc pe o bancă precum asta, nu ai cum să nu devii filozof nihilist, aşa ca un nepot de-al lui Nietzsche, întrebându-te... "Pân' la urma urmei... cât de liber sunt?" Şi cum vedem zilnic pe stradă o sumedenie de bolnavi psihici şi ne spunem în sinea noastră că spitalu' de nebuni e "afară", aşa o fi şi cu altă instituţie la fel de.. liberă: puşcăria. Se pare că te poţi simţi la fel de liber sau de închis şi "înăuntru" şi "afară"... Până la urmă... ajungem tot la ceea ce făcea Iona din piesa lui Sorescu... despicăm disperaţi o infinitate de burţi de peşti din care ieşim doar pentru a intra în altele... gata cu filozofia.