"Going Candid... un unorthodox approach to street photography"

(sursa)

Acesta este titlul unei cărţi electronice scrise de fotograful elveţian Thomas Leuthard şi care este oferită gratuit tuturor doritorilor. Aşa că, fuguţa, descărcaţi cartea, citiţi-o şi - cel mai important - puneţi mâna pe aparatul foto şi luaţi străzile la picior (şi la ochi). Vorba lui Forrest Gump (parafrazată de autor)... Niciodată nu ştii peste ce-o să dai...

Miss Univers 1929

Ce-mi veni să scriu despre celebrul concurs internațional de frumusețe? O fotografie găsită în arhiva digitală olandeză prin care bântui în ultimele zile, fotografie ce le înfățișează pe cele 7 finaliste ale concursului din anul 1929.

(de la stânga la dreapta, Miss România, Luxemburg, Olanda, Germania, Franța, Anglia, Austria)

Ce a avut mai special această a 10-a ediție a Miss Univers, din 1929, de la Galveston. A fost prima ediție la care a participat și a ajuns în finală (câștigând și locul 6) o româncă, Magda Demetrescu; această ediție a concursului a mai fost importantă prin prisma interesului pe care a reușit să-l trezească mass-media internaționale, în condițiile în care a fost primul an în care titlul a fost câștigat de o competitoare din afara SUA (Lisl Goldarbeiter - Austria), aceasta fiind pe deasupra și evreică, într-o perioadă în care antisemitismul își arăta deja colții în SUA și Europa.

Despre primul concurs național Miss România din 1929 care a fost câștigat de Magda Demetrescu, ea fiind desemnată reprezentanta țării noastre la ediția internațională din același an din SUA, puteți citi mai multe aici.

La Galveston, Magda Demetrescu a obținut locul 6, primind un premiu de 100 $ și un ceas-brățară.

Nu pot să nu amintesc cuvintele celei care a fost desemnată să ne reprezinte țara la concursul internațional din SUA: Mă înduioșează și mă stingherește această atenție deosebită. Cu ce am meritat-o și voiu putea oare, Doamne, Doamne, să înfățișez în America toată frumusețea țării mele? Asta chiar dacă la data respectivă, participarea țării noastre la așa un eveniment fusese încărcată cu un deloc neglijabil grad de propagandă. Dar chiar și așa, unde mai vedem azi o astfel de atitudine a celor care participă la concursuri de frumusețe?... Și uitați-vă mai bine în fotografia cu cele 7 finaliste... Stau așezate pe ziarele acelea fără fițele "divelor" din zilele noastre... Deh, alte vremuri... Și nici nu cred că s-au păruit în culise între ele, doar pentru că una sau alta a fost clasată mai sus pe podium...

Cât despre câștigătoarea locului 1 - Lisl Goldarbeiter - aleasă cu unanimitate de voturi la Galveston, nu se poate spune că de atunci încolo a călcat toată viața pe petale de trandafiri, chiar dacă locul 1 i-a adus un premiu de 2000 $ în aur (aproximativ 26000 $ la valoarea actuală) și o placă de argint, iar acest titlu i-a adus recunoașterea internațională, fiindu-i oferite contracte importante de la Hollywood (refuzate, deoarece ea a spus că și părinții trebuie să fie de acord, iar aceștia nu au fost); apoi, războiul și-a întins aripile peste Europa...

(Lisl și mama sa, la Galveston - 1929)

Domeniul Coroanei Segarcea - 1917

Nu știu cum se face, dar văd că iar mi s-a făcut dor de hoinărit prin arhive (fie ele și digitale), așadar documentările mele cele mai recente m-au condus către o arhivă impresionantă, Geheugen van Nederland, coordonată de Biblioteca Națională a Olandei.

Ceea ce vă propun azi, este o bucățică de istorie (redată printr-o serie de fotografii) referitoare la Domeniul Coroanei de la Segarcea.

Știu, a fost mare vânzoleală cu președintele și monarhia, dar asta nu are nicio legătură; vreau doar să mai pun la dispoziția potențialilor curioși câteva fotografii interesante, zic eu, ilustrând aspecte din viața celor care munceau acolo, cu atât mai mult cu cât au fost realizate în 1917 de un fotograf străin (W. Meissner).

Și dacă tot vorbim despre Domeniile Coroanei, e bine să se știe că sub această denumire nu se ascunde numai un celebru brand de vinuri, ci o întreagă pagină de istorie.

(gâștele erau destinate exportului în Germania)

Domeniile Coroanei Române a fost un fond de proprietăţi care asigurau susţinerea economică a curţii regale. Au fost înfiinţate prin legea din 9 iunie 1884 la iniţiativa lui Ion Brătianu. Domeniile erau ale statului şi nu puteau fi vândute decât prin lege. Administrarea şi uzufructul lor reveneau Coroanei. Moşiile însumau 129.989 hectare, împărţite astfel:

• în judeţul Suceava: Mălini 27.405 ha; Borca 17.871; Sabasa şi Farcaşa 3.955 ha;
• în judeţul Neamţ: Bicaz 13.224 ha;
• în judeţul Vaslui: Dobrovăţ 6.300 ha;
• în judeţul Râmnicu-Sărat: Domniţa 5.487 ha;
• în judeţul Brăila 6.367 ha;
• în judeţul Prahova: Gherghiţa 2.900 ha; Clăbucetul cu Caraimanul 1.953 ha;
• în judeţul Dolj: Sadova 19.353 ha; Segarcea 11.800;
• în judeţul Ilfov: Cociocul 3674 ha.

Domeniile Coroanei nu plăteau impozite statului, ci numai comunelor şi judeţelor. Administratorul lor era numit de rege şi a fost pentru mult timp Ioan Kalinderu.

Încă din 1918 au fost date în exploatare şi în final în împroprietărirea ţăranilor din partea regelui Ferdinand.

Povestea Domeniilor Coroanei, pe scurt

În anul 1884, la propunerea lui Ion Bratianu, a fost creat un patrimoniu regal constând din douasprezece mosii, în diverse zone ale tarii, însumând 132.000 de hectare. Dorinta lui Bratianu a fost ca aceste mosii sa devina modele demne de urmat pentru întreg statul român. Ele au luat denumirea de „Domeniile Coroanei“, au ramas proprietate de stat si au finantat o mare parte a cheltuielilor pentru exercitarea functiunii de sef al statului. Prin extraordinara modernitate a conceptului, aceasta institutia domeniilor coroanei a facut pionierat în domeniu. Iar ineditul ei se mentine si astazi caci, dupa stiinta noastra, nu exista alta institutie a sefului statului, în lume, care sa se finanteze altfel decât de la bugetul de stat.

Daca ne gândim la vremea in care a fost creat acest extraordinar instrument economic pentru finantat mersul Institutiei Sefului Statului, ne dam lesne seama de modernitatea, generozitatea, spiritul de raspundere si curajul unui asemenea gest public. România era o tara saraca, iar Regele Carol a considerat ca bugetul de stat era prea fragil pentru a putea sustine institutia regala.

Din spusele Regelui Mihai, Domeniile Coroanei nu erau doar o sursa de venit pentru Institutia Sefului Statului, ci si o intreprindere care dadea de lucru, unui numar de sute de angajati, oferea familiilor lor asistenta medicala, scoala copiilor, cadouri de Craciun si Paste, precum si asistenta religioasa.

Regele Carol I nu si-a concentrat atentia numai asupra agriculturii românesti, ci si asupra activitatilor care deriva din ea. Au aparut “institutii model, în primul rând pe tarâmul agriculturii, în scopul folosirii cât mai rationale a pamântului, apoi si pe tarâmul industriei, încurajând aparitia de fabrici si de intreprinderi menite sa valorifice avantajos pentru populatie produsele speciale ale anumitor mosii”.

Domeniile Coroanei au produs, asadar, teracote excelente, articole din lâna, produse din lemn, mobila, trasuri, ustensile de bucatarie, lazi, cutii de rezonanta pentru piane, „(…) broderii si tesaturi, (…) împletituri de cosuri si frânghii si asa mai departe, avându-se tot timpul în vedere utilitatea acestora pentru straturile nevoiase ale populatiei“.

Au aparut fabrici de cherestea, s-au îmbunatatit caile navigabile si drumurile. S-a acordat atentie fondului cinegetic si piscicol. Populatia era instruita sa îngrijeasca pamântul, erau distribuite seminte pentru gradini si legumicultura. Cladirile de pe domenii respectau traditia arhitecturala a locului si erau construite cel mai adesea din lemn. Ordinea si curatenia erau elementele de care se tinea seama permanent. Se acorda importanta atât activitatilor de asistenta sociala si medicala, cât si învatamântului public, construindu-se numeroase scoli-model, plus biblioteci cu fond de carte variat.

Sistemul Periodic al fotografiei

Şi dacă tot ne lovesc în creştetul capului fotonii ăştia estivali şi cohortele nemiloase de (Ultra)Violete-A şi B, poate că ar fi mai indicat ca în afara răsăritului şi apusului să nu ne scoatem în arşiţă negricioasele cuituţe de furat suflete şi clipe... Nu de alta, da insolaţiile creative pot duce apoi la inflamări acute în spaţiul virtual, unde uităm de toţi şi de toate şi ne etalăm perfectul bronz profesional (sau mai bine zis profesionist) cu iz de guru (ca vorba aia, gura bate guru) pentru amatorii care o dată cu sezonul (f)estival şi-au scos megapixelii la prăjit, în perpendicularitatea luminii de la Zenit (a nu se confunda cu obiectul acela rusesc de muzeu pe care il mai foloseam unii dintre noi cu decenii în urmă...).
Mai bine e cu aerul condiţionat în ceafă, la umbra monitorului, într-o baie de mulţime virtuală, pe forumurile de specialitate...
Că vorba aia,

Love and Photography is all about chemistry (and soul...)


(sursa)

"It's all about the shadows of sound..."

Fotograful orb... cât de paradoxal (dar în acelaşi timp intrigant, extraordinar, revelator) pot părea aceste două cuvinte puse alături...
Şi totuşi nu e o figură de stil... Pete Eckert este orb de-a binelea, dar cu toate acestea fotografiază şi este un artist vizual. El face ca "scrisul cu lumina" să capete nişte valenţe cu totul şi cu totul nemaiîntâlnite, mai ales dacă ne gândim că mulţi dintre cei care au încă intactă lumina ochilor şi au la gât un aparat foto nu se pot numi nici pe departe fotografi (ca să nu vorbesc de "artişti"); şi atunci răsare întrebarea (retorică) "oare nu este mai importantă lumina minţii, a spiritului sau a cunoaşterii decât orice altceva (tehnică, aparatură, statut social, etc.) atunci când vine vorba de creaţie (cea fotografică, în speţă)?"

O invitaţie în camera obscură a universului lui Pete Eckert...

.

Ia Nikonu', neamule!

Super sozial reduziert!

Nikon a lansat o ofertă specială limitată, constând în 3 obiective Nikkor f/1,4 (AF-S 24 mm, 35 mm şi 85 mm). S-au produs doar 100 seturi care se pot găsi doar în câteva ţări europene (pentru moment, în Belgia şi Suedia).
Păi, ori facem ofertă, ori nu mai facem :) Preţul unui asemenea pachet (în Belgia) este de 4.899 euro, mai puţin decât dacă s-ar cumpăra aceste obiective separat.

(via Nikon Rumors)

Ce se naşte din Fotoşop, pixeli mănâncă :D

Infographic: The Darwinian Evolution of Photoshop by Tech King

Efemeridele fotografului

Ştim cu toţii că a fotografia înseamnă a scrie cu lumină... Şi că lumina, de orice fel ar fi ea (numai bună să fie), este condiţia sine qua non pentru ca noi, ăştia cu aparatele foto la ochi, să putem umple cu avânt artistic şi tehnic nenumăraţi GB de carduri sau role de film...
Şi dacă până acum efemeridele nu suscitau cine ştie ce interes pentru marea majoritate a potenţialilor utilizatori (ele fiind practic nişte tabele destul de anoste pentru neiniţiaţi), acum a fost posibilă traducerea tuturor acelor date în informaţie vizuală, mai "digerabilă" şi de către fotografi, fiinţe vizuale prin excelenţă...
Aşadar, The Photographer's Ephemeris ne pune pe tavă, pentru a vedea mai bine care e treaba cu răsăritul şi apusul soarelui, traseul şi fazele lunii, toate aceste informaţii, într-o manieră cât se poate de vizuală, tocmai pentru a ne ajuta să ne planificăm mai bine turele fotografice şi să putem beneficia la maxim de lumina diurnă sau nocturnă...
Buuun... Şi dacă ne-a amorţit gâtul de la atâta stat cu ochii-n soare şi am răguşit din cauza urlatului la lună, trebuie să ştiţi că pentru a descărca aplicaţia de aici, aveţi nevoie mai întâi de Adobe Air. După instalare, dacă mai aveţi nevoie de ajutor suplimentar pentru a vă prinde cu se mănâncă efemeridele astea, mai puteţi găsi aici nişte tutoriale.
Gata cu vorbele, mă duc să mă dau cu 2 litri de soluţie anti-ţânţari şi să ies în noapte, cu aparatul foto îndreptat spre cer...

Vă doresc tuturor lumină bună!

Petarde? Nu-i bai... Se rezolvă cu softu'

Ce se întâmplă dacă eşti fotograf jalnic şi tragi petarde după petarde? Una din variante este să te faci matematician şi să concepi un soft bazat pe tot felul de algoritmi care să facă din petardele tale fotografii profi...
La asta s-or fi gândit şi Daniel Cohen-Or şi Lior Wolf de la Universitatea din Tel-Aviv şi alţi colegi de la Universitatea Zhejiang din Hangzhou... Softul identifică punctele-forte ale unei fotografii, pe baza culorilor şi formelor şi face corecţiile necesare (crop, mutări şi redimensionări). Şi dacă e aşa cum spun ei, că viitoarele versiuni de Photoshop vor include - mai mult ca sigur - asemenea softuri, atunci... Vivat fotatu'!
Noa, m-am luat cu vorba şi era să uit şi docomentu de la care am pornit... Articolul din New Scientist pe care l-am găsit on-line aici.
Şi ca treaba supeeerbă să nu se termine aici, un membru din respectiva echipă de matematicieni-fotografi a mai conceput o chestie, la fel de apetisantă din punct de vedere fotografic, The Beauty Machine... Eu îl suspectez pe creatorul maşinii de frumuseţe că a avut nevoie pentru uz personal de aşa ceva şi a zis dacă tot i-a reuşit, să dea şi la alţii...

Jumpology :D

Nu m-am putut abţine să nu fac o paralelă mentală între celebra Jump Book a lui Phillipe Halsman şi nu mai puţin haioasele cadre ale colegului Papuaş, cu personagii (e drept, nu la fel de celebre ca ale lui Halsman) surprinse în procesul ţopăirii...
E de ajuns să hoinăriţi prin bârlogul papuaşian şi, începând cu frontispiciul sau continuând printre portrete sau note de călătorie, veţi găsi o colecţie întreagă de fotografii săltăreţe :)
Curat pasiune, monşer!
Aşadar... când zice el "Sari!!!"... răspunsul nu poate fi decât unul singur: "Cât de sus?" :D

Suzanne Bird - un nume parcă predestinat fotografiei de animale...

Recent, am descoperit portofoliul acestei fotografe canadiene - Suzanne Bird - cunoscută şi sub titulatura "Ottawa's Urban Dog Photog" şi am fost instantaneu şi irecuperabil cucerit de feeria fotografiilor sale, mai ales cele cu animăluţe (nu că celelalte nu ar fi la fel de faine...).

(sursa)

Având în spate un deceniu de muncă serioasă în fotojurnalism, Suzanne Bird este dedicată atât domeniului animal lifestyle photography - D(bl)OG - cât şi vieţii cotidiene. Şi reuşeşte să surprindă excelent sentimentele şi emoţiile (animale sau umane) în fotografii de o sensibilitate şi de o atmosferă cu totul aparte...

(sursa)


(sursa)

Arca Suzannei Bird are mult mai multe animăluţe, dar vă las pe voi să vizitaţi linkurile. Sper să vă placă :)

Abscisa şi ordonata fotografului...

Ca bloghist, se pare că vine un moment, în viaţa fiecăruia, în care ne întrebăm şi rememorăm momentul ce a dus la înfiinţarea unui blog, la primul articol scris, la ce ne-a determinat să începem şi apoi la ce ne-a motivat să continuăm...
Nu că astea toate ar avea vreo legătură cu motivul pentru care aberez io aici... Dar pur şi simplu, primul meu post din acest blog se leagă oarecum de graficul următor.

(sursa)

Aţi şi început să vă căutaţi poziţia în grafic? :))

Din ciclul "el major şi ea... minoră"...

Vă prezentez - via Papuaş & Miţă - o frumoasă poveste de amor corporatist-fotografic...

Dar nu înainte de poezia lui Topârceanu:

Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...

Nu că ar suporta comparaţie cu ceea ce urmează, dar la astă poezie m-a dus gândul în prima secundă...

... astea-s versurile...

This is a story from not long ago
about a boy and a girl who fell in love like whoa
but there was a problem I didn't count on
the fact I was a Canon and she was a Nikon

The photo community was too far gone
they couldnt appreciate what we had goin' on
we had similar features, made similar pictures
we really weren't that different but they still couldn't see

I auto focused on her sexy body
buttons to push didn't know where to get started
I never thought I'd fall for a D200
but she was so hot, she was all that I wanted

[Chorus]
My 1DS mark III
felt more complete
when we were together she said my shots were so unique

But soon you'll see
we could never be
like Romeo and Juliette
our families disagreed

Ohh Ahh Polish my lens girl
oooahh polish my lens girl
ohh-ahh polish my lens girl
dont leave a thumb print on that lense girl

The two sides always at war
all across the message boards
Dpchallenge what the fuck yo
they could never let go
of the hate no thats for 'sho
the Nikon gang whooped my ass and made me go

The 70-200 in my pants wouldnt fit inside her Nikon body
made me wear a UV-filter, which I'm against, but shes my shawtay
Mount her on my tripod and screw her on and off and on again
make her take my picture and say I'm the best thats ever been

[Chorus]

Cause I'm a Canon gangsta and your a Nikon shawtay
I wanna take a picture of that rockin bootay

We couldnt keep the act up we just had to face the facts
but hey look on the bright side at least we're not a Pentax

addenda tardivă:

Şi dacă tot e rezbel, atunci să fie! Noroc că s-a scris articolul acesta, că altfel nu ştiam ce ne facem, fără răspuns la dilema asta intercorporatistă... Şi vorba aia... la aşa articol, aşa comentarii :) Dixtraţi-vă şi voi!

(sursa)

Apple a lansat "Tablet" şi... un incredibil DSLR!

Şi cum stăteam eu de dimineaţă, într-o narcolepsie cataleptică hibernală, sorbind din cafea, ce să vezi...?

(sursa)

... aflu că Apple taman ce a lansat - o dată cu Tablet - şi un DSLR care va da peste cap piaţa de specialitate... După lungi testări şi după ce cu greu s-a încercat păstrarea secretului din jurul său, noul model DSLR a fost deconspirat, la o grădină zoologică din San Diego...
Uitaţi cum a stat treaba..

Last weekend I went to San Diego Wild Animal park. My little girl was at the merry-go-round, giggling away in a spinning cup and a saucer. Of course, being the best father that I could be, I was shooting away at 4.7 fps or whatever K-7 does. Then this dude, who had 2 Canon 5D's on both of his shoulders with huge lenses stuck on them, started talking to me out of the blue.
"What's that?" he said.
"What's what?" I said.
"The camera," he said. "What is 'pentax?'"
Needless to say, I was stunned. Canon full-framer x 2 and he has not heard of Pentax. I was about to say something terribly smart-ass, then I restrained myself.
"I am glad you asked," I started. Then I went on and on about how Pentax is the newest camera manufacturer out of Japan, and K-7 was the prototype that I was testing out for the last 2 weeks. I also told him that the sensor size was somewhere between FF and MF, and has 23.7 MP, ad shoots close to 8 fps.
"We are ready to storm the US market, and the real killer is the price," by then I was on a roll. "We are going to shock the world by selling these babies for under $1,000."
"Are you serious??" the guy said. "My lenses cost more than that."
In the end I told him that Apple was the majority shareholder and that the camera will be announced today along with iTablet. I let him handle the camera for a while, and the look on his face was priceless.

(toată povestea o găsiţi aici)

Până una-alta, io mă grăbesc să mă înscriu pe lista de cumpărare pentru acest nou şi extraordinar DSLR!
Şi acum ştiu sigur că nu mafia DSLR-urilor şi-a băgat codiţa, ci corporatiştii ăştia hulpavi care vor să ne destabilizeze nouă nikoanele, canoanele şi alte alea... gata, nu ne mai scapă nici un VR, IS, MegaOIS, SSS, VC sau SR...

Haiti, după 6 zile...

Greu de crezut ce poate scoate la suprafaţă fiinţa umană în momente de răstrişte, precum acest cutremur... Şi mai greu de digerat selecţiile de fotografii propuse de Big Picture sau NY Times în care instincte primare defulate, la graniţa cu regnul animal fac situaţia de acolo, şi aşa tragică, de nedescris...

Au şi alţii gropile lor în asfalt...

Da... Se pare că anul acesta rămânem doar cu cântatul... I'm dreaming of a white Christmas...

După câteva zile de frig splendid (-12 grade), în care am tras cu nesaţ aer din acela glacial în piept, reuşind să-mi lipesc nările mai ceva ca superglue (chiar că-mi era dor de aroma aceea inconfundabilă a aerului geros de iarnă...), acum stau cu geamurile larg deschise, lăsând să mă invadeze adierea asta primăvăratică (+12 grade)...
Şi vremea asta e ca... vremea :D
Şi cu maşina m-am dat fain câteva zile prin nămeţii de pe drumuri, acum totul e la negru... Chiar şi gropile din asfalt...
Că aici voiam să ajung... la datul în gropi... Să nu credeţi că gropile din asfalt sunt o invenţie autohtonă... Mai au şi alţii... Doar că prin alte părţi, oamenii nu sunt aşa încrâncenaţi ca pe la noi (prin străinătăţuri, sigur nu s-au văzut faimoasele indicatoare cu AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ!); oare în alte ţări or iegzista dinastii d'astea cu regi ai asfaltului ca pe la noi (cu Căşuneni, Umbrăreşti, Vulpeşti şi alţii aşijderea)?
Ioi, uite cum mă iau cu vorbile şi derapez (ne)controlat către şanţul politichiei, chiar şi în condiţiile actuale primăvăratice ale unui carosabil uscat... Să revin, totuşi, pe calea cea dreaptă (fie ea şi cu gropi) şi să vă arăt cum arată şi mai ales ce fac alţii cu gropile lor...
Şi cum nu se putea ca nişte fotografi să nu-şi bage codiţele (pardon, aparatele de fotografiat), Claudia Ficca şi Davide Luciano au dat în gropi şi au transformat existenţa acestora într-un concept foarte interesant şi hazliu (da, unii mai au şi puterea de a râde de chestiile naşpa din societatea în care trăiesc), acela al caldarâmului sau betonului sexy. Aici puteţi citi un articol-interviu cu/despre cei doi.
Se vede că poţi avea idei creative, chiar şi după ce ţi-ai rupt maşina într-o groapă din drum...
Vorba aia... cine-a pus groapa-n drum, ăla n-a fost om nebun...

Nu-mi stă în caracter să pun muzica taman la sfârşitul articolului, dar dacă tot aţi avut răbdarea să parcurgeţi tot articolul ăsta plin de gropi, am zis (dând în gropi) că o ilustraţie muzicală la final, aşa în ton şi semiton cu textul şi imaginile nu strică...
Să nu ziceţi că nu v-am zis! :)) Maestre Săndel şi Romeo... Sus partitura! Să cântă şi gura vostră!

să redevenim serioşi, dară...

Tim Tadder - un Yetti californian îmblânzind lumina...

Şi dacă tot e vineri, vă propun ceva foarte interesant şi fain...
Tim Tadder - advertising photographer - un tip care ştie şi îi place să se joace cu luminile atunci când fotografiază. În titlu, îl numeam Yetti, aceasta fiindu-i porecla dată de unii; în fotografia de mai jos, puteţi vedea clar de ce :D

(sursa)

Nu vă speriaţi nici dacă îl veţi găsi (pe Flickr sau pe blogul personal) sub numele de Gangsterul luminii :D Ce să faci... îl avem şi noi pe războinicul luminii... gangsterii nu sunt de noi :))
Gata, vă las să vă uitaţi la fotografiile sale.