Buchisind scrisul cu lumina

Paco

2011-08-27T00:09:00.001+03:00

Mâţa care nu iubeşte cărţile :)

2011-08-25T08:43:00.002+03:00

şi nici şoarecii (de bibliotecă) :D

Das alte Selbst...

2011-08-19T19:51:00.005+03:00

Exercițiu de narcisism, în bătrâna oglindă cu cataractă...

5Fingers... de criză

2011-08-19T08:49:00.003+03:00

(sursa)

Gata cu vibramul, neoprenul şi alte materiale... a dat criza şi musai să ne adaptăm situaţiei...
O să trag o fugă la magazinul de Fivefingers din München, de pe Geretsrieder Straße, să văd dacă au pe stoc şi modelul acesta (numărul 42, da să aibă unghiile tăiate ;)... Da' dacă mă uit mai bine (sau mi se pare numai mie?), modelul ăsta se potriveşte mai bine cu Lederhosen :)) decât modelele clasice de 5Fingers :D

Gute Wanderung!

(Câte) doi cai frumoşi... Concurs de atelaje la Cetariu

2011-08-09T08:02:00.011+03:00

(chiar dacă nu aparţine zonei etno-folclorice vizate...)

În cadrul tradiţionalei sărbători a "Zilelor comunei Cetariu", duminică - 7 august 2011 - a avut loc şi un interesant concurs de atelaje trase de doi cai, concurs la care au participat 16 echipaje din Bihor (Oradea, Salonta, Valea lui Mihai, Săcuieni, Diosig, Tămăşeu, etc.) şi din judeţele învecinate (inclusiv din Ungaria), jurizate fiind de câţiva specialişti în domeniu, preşedintele juriului fiind dl. Rackoczi Ludovic (fondator al Clubului Sportiv "Tulipan" din Cubulcut, membru în Federaţia Ecvestră Română şi membru în aceeaşi federaţie, al comisiei tehnice de atelaje).
După o paradă a atelajelor prin comună, acestea au ajuns la locul desfăşurării concursului, traseul constând în parcurgerea (în ordine numerică) a 20 de porţi, fără a omite vreuna sau a o aborda din direcţie greşită (lucru care ar atrage descalificarea concurentului); de asemenea, lovirea unei mingi (unul dintre cele 2 jaloane ale porţii) este sancţionată cu 3 puncte penalizare.
Dar să lăsăm deoparte detaliile tehnice şi să trecem la fapte...

Aşteptând răbdători intrarea pe traseu...

Parada prin faţa juriului şi a spectatorilor...

Şi câteva momente de respiro înainte de a intra în concurs...

Pentru a nu deveni agitaţi,
cei mai temperamentali cai dau un ocol în preajma traseului...

Cum e şi normal, un concurs nu poate începe fără inspectarea şi recunoaşterea traseului
... la pas...

Se stabileşte şi ordinea de intrare în concurs

Şi, gata, totul este la punct, cu hăţurile pregătite, la intrarea în concurs...

Aşteptând scurta pocnitură de bici...

Jalonând cu graţie printre porţi şi... râvnitele premii

... sub atenta supervizare a preşedintelui juriului...

La sfârşitul traseului, se salută juriul...

Şi în timp ce unii concurau, am aruncat o privire mai atentă la câteva din atelaje...

Nu sunt discuri de frană ceramice ventilate, dar totuşi...
Nu prea v-ar fi trecut prin minte, nu? :) Tehnologie, nu glumă.
Când te gândeşti că bijuteriile astea costă mii de euro...

Şi, da, 3 pedale ;)
Dar nu ambreiaj, frână şi acceleraţie, ci doar... frâne
(două pentru roţile posterioare şi una pentru "coloana de direcţie")

Dincolo de marginile traseului, atmosfera era mult mai relaxată...

Evenimentul a reprezentat un interes deosebit
şi pentru alţi "hoţi de suflete şi de frânturi de timp"...
(bine, cum e şi cazul aici, mai galonaţi ca noi, amatorii... dl. Constantin Dancoglu EFIAP)
chiar sunt curios ce a fotografiat maestrul...

Se purtau discuţii aprinse, la răcoarea umbrei de lângă ceaunele cu gulaş...

În spatele tribunei oficiale a juriului, la pas agale,
pozând pentru aparatele foto...

... în timp ce micile prinţese aşteptau decernarea premiilor...

Şi ardeiul iute de pe gulaş... (că nu pot spune cireaşa de pe tort...)
Ups! Cineva s-a rătăcit :D
Era vorba de cai sau... cai-putere...?

... ca o completare la melodia de început...

"Going Candid... un unorthodox approach to street photography"

2011-08-03T08:04:00.004+03:00

(sursa)

Acesta este titlul unei cărţi electronice scrise de fotograful elveţian Thomas Leuthard şi care este oferită gratuit tuturor doritorilor. Aşa că, fuguţa, descărcaţi cartea, citiţi-o şi - cel mai important - puneţi mâna pe aparatul foto şi luaţi străzile la picior (şi la ochi). Vorba lui Forrest Gump (parafrazată de autor)... Niciodată nu ştii peste ce-o să dai...

Die alte Dame :D

2011-07-30T20:58:00.003+03:00

După atâta hoinăreală prin arhive prăfuite, chiar și bătrâna doamnă a căpătat o patină interesantă... Oricum, mai e mult până departe...

Tübinger Hausbuch

2011-07-28T12:41:00.013+03:00

Acest manuscris, cu titlul complet Tübinger Hausbuch: Iatromatematisches Kalenderbuch; die Kunst der Astronomie und Geomantie, ("Almanahul din Tübingen: calendarul iatromatematic; arta astronomiei şi geomanţiei") este o lucrare în limba germană frumos realizată şi bogat ilustrată, copiată (cel mai probabil) de un singur copist din regiunea Württemberg, în jurul anilor 1500.
Scopul manuscrisului era de a oferi sfaturi şi reguli referitoare la viaţa cotidiană. Aceste sfaturi şi reguli îşi au originea în principal în astrologie şi geomanţie, dar, în acelaşi timp, lucrarea se ocupă şi cu alte practici divinatorii precum prezicerea vremii sau onomanţia, conţinând de asemenea secţiuni de astronomie sau "computus" ("Pascalie" - calcularea datei Paştilor în calendarul creştin).
Manuscrisul nu reprezintă o lucrare originală, din punctul de vedere al modelului după care a fost compus. Autorul-copist a avut la dispoziţie un număr de surse de inspiraţie pe care le-a rearanjat şi compilat într-o manieră proprie, într-o lucrare de sine stătătoare. Această practică nu era, totusi, neobişnuită în epocă... În acest fel, cititorul nu era nevoit să posede cunoştinţe exacte într-un domeniu ştiinţific sau altul şi nici să consulte vreun astrolog sau specialist, toate metodele astrologice şi divinatorii fiind explicate pe înţelesul tuturor, iar instrumentele matematice fiind puse pe de-a-ntregul la dispoziţie; nu era nevoie decât ca cititorul să ştie să citească, să facă nişte calcule elementare şi să localizeze corect datele din tabele sau figuri.
Interesul pentru acest manuscris stă mai presus de toate în calitatea şi bogăţia ilustraţiilor, lucru care reprezintă o realizare artistică remarcabilă, recunoscută şi de istoricii de artă sau specialiştii în bibliologie.

Muncile specifice fiecărui anotimp

Părţile corpului şi zodiile care le "guvernează"

Zodiile

Nikon RAW (NEF) de acum direct în Windows 7

2011-07-27T12:35:00.006+03:00

Microsoft a lansat un nou Camera Codec Pack pentru Windows 7 care permite vizualizarea directă a fişierelor RAW de la Nikon - NEF - în Windows Explorer sau Photo Gallery, fără să mai fie nevoie de un soft dedicat (Nikon Capture NX2 sau Nikon View NX2, de exemplu) pentru acest lucru. Lista modelelor ce suportă acest codec este următoarea: D100, D1H, D200, D2H, D2Hs, D2X, D2Xs, D3, D3s, D300, D3000, D300s, D3X, D40, D40x, D50, D5000, D60, D70, D700, D70s, D80, D90, P6000.

Download, aici.

Castelul Stubenberg din Săcueni

2011-07-26T11:07:00.021+03:00

De acest loc mă leagă nişte amintiri foarte plăcute, aşa că mi-a făcut deosebită plăcere şi chiar eram curios să revin aici. În urmă cu un an, castelul era la apogeul stării sale de degradare, dar chiar şi aşa (sau mai bine spus tocmai datorită acestui fapt) a servit perfect scopului fotografic pentru care ne-am dus acolo. Acum, am rămas plăcut surprins că, în sfârşit, după decenii de neglijare, au început lucrări de restaurare. Acoperişul a fost deja reînnoit, înlocuită în întregime ţigla şi refăcute ornamentele metalice din tablă. În interior nu am avut acces, dar prin ferestrele prăfuite se putea observa că se lucrează la renovare. În curte, pe lângă seră (odată acoperită şi ea în întregime cu sticlă, dar acum aflată într-un stadiu de degradare identic cu restul castelului) s-a făcut curăţenie, fiind înlăturate o parte din tufele luxuriante de Bignonia care dădeau un farmec exotic întregului ansamblu arhitectonic lăsat în paragină.

Din câte am înţeles, scopul lucrărilor de renovare este crearea unui aşezământ social pentru copii. În sfârşit, acest spaţiu va fi util unui scop lăudabil, în condiţiile în care renovările şi restaurările făcute aici vor ţine cont de considerentele istorice, arhitecturale şi de patrimoniu. S-a mai încercat şi în trecut transformarea acestui edificiu în aşezământ de sănătate, dar s-a renunţat din cauza incertitudinilor de ordin patrimonial, la data respectivă castelul nefiind retrocedat.

Săcueni, așa cum apare în hărțile ridicării topografice iozefine.
Cu puțin efort, se poate observa că am evidențiat locația printr-o zonă mai luminoasă.

Săcueni
(Székelyhíd-maghiară, Zickelhid-germană)

Orașul Săcueni este aşezat în partea sudică a Văii Ierului. Așezarea geografic avatajoasă, la limita dealurilor și mlaştinilor au făcut posibile că încă din vremurile cele mai vechi si se formeze ca aşezare umană. Cercetările arheologice au scos la suprafață o aşezare cu ceramică pictată și morminte la ferma Horo, care atestă prezența culturilor neolitice a culturilor Crişurilor şi al culturii Tisza.
La sfârşitul neolticului în zona Săcuienului și a împrejurimilor au locuit populații de agricultori. În această perioadă s-au descoperit unelte de piatră șlefuită, unelte de cupru și fragmente de ceramică. Urmele epocii bronzului mai precis cultura Otomai au ieșit la iveală în mai multe puncte ale localității. În locul numit Cetatea Boilor, o insulă înconjurată de apele și mlaştinile Ierului, s-a descoperit o aşezare fortificată cu valuri de pământ. Din perioada 1400-1450 î.e.n. s-au descoperit morminte de incinerare, urme de case, diferite fragmente de ceramică și în anumite locuri bogate depozite de unelte de bronz. Izolat s-au descoperit și podoabe de aur. Epoca fierului este evidențiată în zonă printr-un mormânt celtic care este unul dintre cele mai vechi morminte de acset gen de pe teritoriul României. Descoperirile argheologice păstrează urmele popoarelor migratoare: a sarmațienilor, gepizilor, hunilor și slavilor. S-au descoperit morminte avare din sec. al VII-lea în mai multe puncte ale localității. Influența fiecărei culturi este prezentă în formarea localității și a vieții populației autohtone. Între secolele IX –X zona devine locul de așezare a triburilor maghiare în special a secuilor, încredințați cu apărarea hotarelor. Secuii așezați încă din vermea regelui Ștefan I au asigurat apărarea granițelor statului maghiar, prima atestare documentară fiind din 1217. Secuii aveau sarcina de a apăra drumul comercial nord-sud și totodată aveau drept de vamă.
La sfârșitul sec. al XIII-lea Săcueniul a intrat ca donație regală în proprietatea Gutchelezilor, totodată pierzând dreptul de vamă. Invazia tătarilor din 1241 a distrus localitatea. La sfârșitul secolului al XIII-lea domeniul a fost stăpânit de Gutchelezi dintre care probabil că Dorogi Peter a fost primul care a construit cel dintâi castel în locul actualului liceu. În anul 1399 regele Sigismund donează domeniul Săcuenului familiei Zolyomi din Albiș. Din această perioadă localitatea Săcuieni devine centrul economic al domeniului Zolyomi.
În 1460 familia obține dreptul de a construi cetate. Probabil că în acel loc se afla o altă clădire, deoarece în aprobarea obţinută era vorba de fortificarea unei cetăţi mai vechi. În secolele următoare fortificația ridicată pe o insulă a Ierului va juca un rol important în istoria principatului Transilvaniei. Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja din 1514 va afecta și orașul Săcueni: este distrusă biserica gotică construită în 1470, castelul nobiliar, sunt uciși mai mulți membri ai familiei Zolyomi. În secolul al XVI-lea rolul politic al familiei Zolyomi crește, principii Bethlen Gabor și Rakoczi Gyorgy întărind privilegiile familiei. În anul 1634 Zolyomi David cade în dizgrația principelui și Rakoczi Gyorgy confiscă domeniul de la Săcueni, incluzându-l în domeniile Principelui Transilvaniei. După căderea cetății Oradiei (1660) cetatea Săcueni devine bastionul vestic al principatului Transilvaniei. În timpul ostilităților împotriva turcilor cetatea suferă mai multe asedii, dar niciodată nu a fost cucerită. Împejurimile au fost devastate de nemunărate ori. Conform punctului 6 al tratatului de pace încheiat în 1664 între turci și austrieci, cetatea Săcueni trebuia distrusă, ceea ce se realizează la începutul anului 1665. Până în 1685, Săcuienul era sub administrație transilvană, după care a intrat sub administrație regală. În a doua jumătate a sec. al XVII-lea din cauza războaielor turco-austriece și a problemelor economico-sociale, populația locală participă la mai multe revolte sociale. Domeniul Săcueni a revenit principelui Rakoczi Ferenc al II-lea. În consecință, toată Valea Ierului s-a alăturat luptei de eliberare condusă de principe. După înfrângerea luptei de eliberare, stăpânii domeniului au devenit austrieci: J. Dietrichstein, consilier imperial, al cărui fiu, J. Dietrichstein Junior, a înălțat în stil baroc biserica romano-catolică și aripa sudică a castelului din localitate între anii 1750-1760. Din 1830 domeniul intră în posesia grofilor Stubenberg care dezvoltă în continuare viața economică a localității. În acele vremuri, castelul a găzdiut birourile ofiţerilor şi a instanţei de judecători. În timpul revoluției maghiare din 1848 orașul Săcueni joacă un rol important în desfășurarea evenimentelor. Este de remarcat că în această perioadă a fost prezent în localitate și poetul revoluționar Petofi Sandor. În a doua jumătate a sec. al. XX-lea orașul Săcueni devine un important centrui economic al producției agricole, principalele produse fiind cerealele, animalele de tăiat, produsele lactate, vinurile și peștele. Totodată se intensifică și prezența capitalului industrial concretizat prin înființarea în anul 1872 a Băncii de Credit de pe Valea Ierului. Construirea căii ferate între 1855-1877, crearea sistemului de învățământ și a instituțiilor culturale locale au reprezentat realizări importante. Ca urmare a tratatelor de pace în urma Primului Război Mondial, granița de stat a fost trasată la vest de localitate, teritoriul orașului revenind României.

(sursa) - cu o adaptare și corectare a multiplelor greșeli gramaticale, ortografice sau semantice din textul-sursă...

O ilustrare a cetății de la Săcueni cuprinsă în lucrarea Theatrum Europaeum, un fel de revistă de istorie a teritoriilor vorbitoare de limbă germană editată de Matthäus Merian și publicată între 1633 și 1738, în 21 volume in quarto.

"Abbildung der Vöstung Seckelhit vor der Demolirung Anno 1665" (14 x 18 cm) und "... nach der Demolirung" (14 x 18 cm). Zwei Darstellungen auf einem Blatt. Kupferstich von Merian aus "Theatrum Europaeum", 1672, 28,5 x 18 cm

Revenind la Castelul Stubenberg (cu numărul de ordine în registrul monumentelor 353, BH-II-m-B-01195), la istoria și stăpânii acestuia, trebuie amintit că Dietrichstein Ferenc János a fost naturalizat în 1742. Fiul lui deja era la Săcueni unde întemeiase o agricultură dezvoltată. Între 1750 și 1760 a construit aripa sudică a castelului, în locul castelului Zolyomi. Între anii 1764 și 1768 a sprijinit construirea bisericii romano-catolice.
În 1830 domeniul de la Săcuieni a devenit proprietatea contelui Stubenberg Gusztáv. El a contruit un hambar în stil clasicist, după care, la cumpăna dintre secole a restaurant castelul, lucrările finalizându-se în 1906. Tot în acest timp a construit și aripa nord-estică.
Arhitectul vienez Victor Siedec s-a folosit într-un mod uimitor de oblicitatea dealului, deoarece fațada principală este fără etaj, dar privind de pe șoseaua principală, pare cu etaj.
După război, în castel a funcționat o școală, iar după 1989 și până în 2008 aici a fost Liceul „Petőfi Sándor”, mutat apoi într-o clădire nouă.
În vara anului 2010, primăria din Săcuieni a semnat un contract cu Fundația Sfântul Francisc, în care primăria concesionează castelul pentru fundație pe o perioadă de 49 ani, cu condiția ca acesta să renoveze și să întrețină clădirea. În clădire este planificat să funcționeze un cămin de copii.
Aripile castelului sunt în forma literei L. În mijlocul fațadei principale a aripii de vest are un hol deschis. Geamurile fațadei principale sunt cu închidere dreaptă. Clădirea are un singur nivel, în partea dinspre curte are un coridor boltit. Deasupra intrării principale se află blazonul familiei Dietrichstein. Cele două părți ale porticului sunt decorate cu câte o coloană ionică.
De la intrarea principală, în dreapta, se vede ce a mai rămas din grădina de iarnă din trecut. Fațada secundară din spate este etajată. În fața clădirii se află un parc dendrologic sălbatic, în care se pot vedea rămășițele unei fântâni decorate cu un vultur.
Ca o construcție secundară, grânarul se află lângă biserică, de-a lungul drumului care duce în centru. Contele Stubenberg Gusztáv l-a constrtuit în 1840 în stil clasic. Tot atunci, Fényes Elek a scris următoarele despre grânar: “... este un castel seniorial de modă veche care seamănă cu o mănăstire. Grânarele noi de pe piață diferă de acesta”. În anii '90, primăria a vândut această clădire. Acoperișul din grinzi de lemn a fost demontat și dus de acolo, așa că acum clădirea este deschisă și se degradează într-un ritm rapid.
(sursa) - cu aceleași mențiuni ca și mai sus...

În această fotografie a uneia dintre aripile castelului, se poate vedea că deja acoperișul a fost reparat și restaurat. În planul îndepărtat este grădina de iarnă (sera).

... adică aceasta... sau mai bine spus, ce a mai rămas din ea...
Tufele luxuriante de Bignonia și alte plante agățătoare au cotropit (și) acest spațiu, dându-i un aer de junglă...

...nici metalul nu a scăpat neinvadat, pentru plante această simbioză nefirească nefiind nicidecum un impediment...

... cealaltă fațadă a corpului de clădire, cea cu parcul dendrologic și cu fântâna cu vultur în paragină totală...

... unul dintre "ochii" acestei clădiri...
ferestrele unui suflet chinuit și parcă rămas în Purgatoriu...

... în toată această stare generală de degradare, un asemenea detaliu, cu trompețicile astea îngerești (Amerikanische Klettertrompete - "Campsis radicans"), parcă te face să uiți unde te afli...

... la câțiva pași mai în spate, tot lângă grădina de iarnă, un tablou parcă scos din "Paradis în destrămare"
... dar apele din fântâni refuză gălețile lor...

... dar, cine știe, poate că gloria din vremuri de mult apuse va fi restaurată
la fel și acest blazon al familiei Stubenberg...

"Artilleriebuch"

2011-07-21T12:25:00.004+03:00

Am descoperit în colecţiile digitale ale Bibliotecii de Stat din Bavaria - Die Bayerische Staatsbibliothek - acest manuscris recent digitizat şi pus la dispoziţia celor interesaţi, intitulat Artilleriebuch, scris de Walther Litzelmann şi datat 1582.
Manuscrisul care se întinde pe aproape 500 pagini, cuprinde în marea sa parte schiţe referitoare la bombe, tunuri, rachete sau artificii.
Pagina - foarte elaborată - a titlului ne informează că manuscrisul a aparţinut armurăriei bavareze de la Ingolstadt şi că secretul salpetrului şi al producţiei prafului de puşcă sunt dezvăluite în cuprinsul său.

Nikon D 80 + Nikon D 90 = Freundschaft

2011-07-19T21:37:00.002+03:00

Miss Univers 1929

2011-07-09T00:08:00.000+03:00

Ce-mi veni să scriu despre celebrul concurs internațional de frumusețe? O fotografie găsită în arhiva digitală olandeză prin care bântui în ultimele zile, fotografie ce le înfățișează pe cele 7 finaliste ale concursului din anul 1929.

(de la stânga la dreapta, Miss România, Luxemburg, Olanda, Germania, Franța, Anglia, Austria)

Ce a avut mai special această a 10-a ediție a Miss Univers, din 1929, de la Glaveston (Texas)? A fost prima ediție la care a participat și a ajuns în finală (câștigând și locul 6) o româncă, Magda Demetrescu; această ediție a concursului a mai fost importantă prin prisma interesului pe care a reușit să-l trezească mass-media internaționale, în condițiile în care a fost primul an în care titlul a fost câștigat de o competitoare din afara SUA (Lisl Goldarbeiter - Austria), aceasta fiind pe deasupra și evreică, într-o perioadă în care antisemitismul își arăta deja colții în SUA și Europa.

Despre primul concurs național Miss România din 1929 care a fost câștigat de Magda Demetrescu, ea fiind desemnată reprezentanta țării noastre la ediția internațională din același an din SUA, puteți citi mai multe aici.

La Glaveston, Magda Demetrescu a obținut locul 6, primind un premiu de 100 $ și un ceas-brățară.

Nu pot să nu amintesc cuvintele celei care a fost desemnată să ne reprezinte țara la concursul internațional din SUA: Mă înduioșează și mă stingherește această atenție deosebită. Cu ce am meritat-o și voiu putea oare, Doamne, Doamne, să înfățișez în America toată frumusețea țării mele? Asta chiar dacă la data respectivă, participarea țării noastre la așa un eveniment fusese încărcată cu un deloc neglijabil grad de propagandă. Dar chiar și așa, unde mai vedem azi o astfel de atitudine a celor care participă la concursuri de frumusețe?... Și uitați-vă mai bine în fotografia cu cele 7 finaliste... Stau așezate pe ziarele acelea fără fițele "divelor" din zilele noastre... Deh, alte vremuri... Și nici nu cred că s-au păruit în culise între ele, doar pentru că una sau alta a fost clasată mai sus pe podium...

Cât despre câștigătoarea locului 1 - Lisl Goldarbeiter - aleasă cu unanimitate de voturi la Glaveston, nu se poate spune că de atunci încolo a călcat toată viața pe petale de trandafiri, chiar dacă locul 1 i-a adus un premiu de 2000 $ în aur (aproximativ 26000 $ la valoarea actuală) și o placă de argint, iar acest titlu i-a adus recunoașterea internațională, fiindu-i oferite contracte importante de la Hollywood (refuzate, deoarece ea a spus că și părinții trebuie să fie de acord, iar aceștia nu au fost); apoi, războiul și-a întins aripile peste Europa...

(Lisl și mama sa, la Glaveston - 1929)

Wilhelminaplein metrostation

2011-07-07T00:50:00.000+03:00

Peter Hammill - Wilhelmina

Wilhelminaplein este o stație ce aparține magistralei D (și de anul acesta și magistralei E) a metroului din Rotterdam și a fost dată în folosință în 4 iunie 1997, ca parte integrantă a coridorului Nord-Sud (care fusese deja deschis circulației încă din 1968). Dată fiind poziționarea stației în panta dintre ruta de la suprafață (sud-est) și tunelul care trece pe sub Nieuwe Maas (nord-vest), peroanele ca și restul construcției nu sunt în totalitate orizontale, iar acest lucru este menționat în megafoanele stației. La suprafață, acest nod de transport este completat de încă 3 linii de tramvai și una de autobuz. Trotuarele mobile care transportă pasagerii dinspre peroane și ieșirea stației de la Teatrul Luxor au fost deschise publicului în iulie 2005, tocmai pentru a ușura circulația marilor mase de pasageri înspre și dinspre tot acest complex format de Noul Teatru Luxor, Wilhelminapier și faimosul Erasmusbrug (numit după forma sa și "Podul Lebădă").

Stația a fost proiectată de arhitecții Zwarts și Jasma care au găsit și o ingenioasă metodă de iluminare a stației și pasajului mobil, folosindu-se de un sistem computerizat care schimbă culoarea luminii ambientale din zona pasajului, iar în stația propriu-zisă sistemul detectează sosirea sau plecarea garniturilor de metrou și potrivește lumina în consecință.

În fotografia de mai jos, la ieșirea la suprafață dinspre pasajul "trotuarelor mobile", se poate observa Turnul de Sud (Toren op Zuid), o clădire de birouri care găzduiește sediul regional al companiei de telecomunicații KPN. Fațada clădirii înclinate (6 grade), care stă sprijinită în acel pilon, are montată o rețea computerizată de 896 becuri verzi care afișează animat tot felul de mesaje sau reclame. Turnul are o înălțime de 96,5 metri, numărând 23 de etaje, construcția sa începând în 1998 și durând 2 ani. Renzo Piano (cel care a proiectat și Centrul Georges Pompidou din Paris) este cel care s-a ocupat de realizarea clădirii.

Trotuarele mobile

New Luxor Theater

Și în încheiere, o fotografie (găsită aici) în care puteți vedea cam cum se lucra la construcția primei magistrale de metrou în Rotterdam, în 1967...

(mai era cazul să menționez că, oricum, Rotterdam e cam la 6 metri sub nivelul mării? :D... cu atât mai spectaculoase aceste realizări și construcții...)

Daydream

2011-07-06T19:22:00.005+03:00

O hartă a Transilvaniei - 1663

2011-07-05T23:29:00.001+03:00

Tot în arhiva digitală Memoria Olandei am dat și peste această hartă a Transilvaniei din 1663, creată de cartografii olandezi Willem și Joan Blaeu, la Amsterdam, document ce aparține colecțiilor Muzeului Național Maritim al Olandei.

Erleuchtung

2011-07-04T00:12:00.000+03:00

... într-un moment de iluminare...

Domeniul Coroanei Segarcea - 1917

2011-07-03T00:10:00.007+03:00

Nu știu cum se face, dar văd că iar mi s-a făcut dor de hoinărit prin arhive (fie ele și digitale), așadar documentările mele cele mai recente m-au condus către o arhivă impresionantă, Geheugen van Nederland, coordonată de Biblioteca Națională a Olandei.

Ceea ce vă propun azi, este o bucățică de istorie (redată printr-o serie de fotografii) referitoare la Domeniul Coroanei de la Segarcea.

Știu, a fost mare vânzoleală cu președintele și monarhia, dar asta nu are nicio legătură; vreau doar să mai pun la dispoziția potențialilor curioși câteva fotografii interesante, zic eu, ilustrând aspecte din viața celor care munceau acolo, cu atât mai mult cu cât au fost realizate în 1917 de un fotograf străin (W. Meissner).

Și dacă tot vorbim despre Domeniile Coroanei, e bine să se știe că sub această denumire nu se ascunde numai un celebru brand de vinuri, ci o întreagă pagină de istorie.

(gâștele erau destinate exportului în Germania)

Domeniile Coroanei Române a fost un fond de proprietăţi care asigurau susţinerea economică a curţii regale. Au fost înfiinţate prin legea din 9 iunie 1884 la iniţiativa lui Ion Brătianu. Domeniile erau ale statului şi nu puteau fi vândute decât prin lege. Administrarea şi uzufructul lor reveneau Coroanei. Moşiile însumau 129.989 hectare, împărţite astfel:

în judeţul Suceava: Mălini 27.405 ha; Borca 17.871; Sabasa şi Farcaşa 3.955 ha;
în judeţul Neamţ: Bicaz 13.224 ha;
în judeţul Vaslui: Dobrovăţ 6.300 ha;
în judeţul Râmnicu-Sărat: Domniţa 5.487 ha;
în judeţul Brăila 6.367 ha;
în judeţul Prahova: Gherghiţa 2.900 ha; Clăbucetul cu Caraimanul 1.953 ha;
în judeţul Dolj: Sadova 19.353 ha; Segarcea 11.800;
în judeţul Ilfov: Cociocul 3674 ha.

Domeniile Coroanei nu plăteau impozite statului, ci numai comunelor şi judeţelor. Administratorul lor era numit de rege şi a fost pentru mult timp Ioan Kalinderu.

Încă din 1918 au fost date în exploatare şi în final în împroprietărirea ţăranilor din partea regelui Ferdinand.

Povestea Domeniilor Coroanei, pe scurt

În anul 1884, la propunerea lui Ion Bratianu, a fost creat un patrimoniu regal constând din douasprezece mosii, în diverse zone ale tarii, însumând 132.000 de hectare. Dorinta lui Bratianu a fost ca aceste mosii sa devina modele demne de urmat pentru întreg statul român. Ele au luat denumirea de „Domeniile Coroanei“, au ramas proprietate de stat si au finantat o mare parte a cheltuielilor pentru exercitarea functiunii de sef al statului. Prin extraordinara modernitate a conceptului, aceasta institutia domeniilor coroanei a facut pionierat în domeniu. Iar ineditul ei se mentine si astazi caci, dupa stiinta noastra, nu exista alta institutie a sefului statului, în lume, care sa se finanteze altfel decât de la bugetul de stat.
Daca ne gândim la vremea in care a fost creat acest extraordinar instrument economic pentru finantat mersul Institutiei Sefului Statului, ne dam lesne seama de modernitatea, generozitatea, spiritul de raspundere si curajul unui asemenea gest public. România era o tara saraca, iar Regele Carol a considerat ca bugetul de stat era prea fragil pentru a putea sustine institutia regala.
Din spusele Regelui Mihai, Domeniile Coroanei nu erau doar o sursa de venit pentru Institutia Sefului Statului, ci si o intreprindere care dadea de lucru, unui numar de sute de angajati, oferea familiilor lor asistenta medicala, scoala copiilor, cadouri de Craciun si Paste, precum si asistenta religioasa.
Regele Carol I nu si-a concentrat atentia numai asupra agriculturii românesti, ci si asupra activitatilor care deriva din ea. Au aparut “institutii model, în primul rând pe tarâmul agriculturii, în scopul folosirii cât mai rationale a pamântului, apoi si pe tarâmul industriei, încurajând aparitia de fabrici si de intreprinderi menite sa valorifice avantajos pentru populatie produsele speciale ale anumitor mosii”.
Domeniile Coroanei au produs, asadar, teracote excelente, articole din lâna, produse din lemn, mobila, trasuri, ustensile de bucatarie, lazi, cutii de rezonanta pentru piane, „(…) broderii si tesaturi, (…) împletituri de cosuri si frânghii si asa mai departe, avându-se tot timpul în vedere utilitatea acestora pentru straturile nevoiase ale populatiei“.
Au aparut fabrici de cherestea, s-au îmbunatatit caile navigabile si drumurile. S-a acordat atentie fondului cinegetic si piscicol. Populatia era instruita sa îngrijeasca pamântul, erau distribuite seminte pentru gradini si legumicultura. Cladirile de pe domenii respectau traditia arhitecturala a locului si erau construite cel mai adesea din lemn. Ordinea si curatenia erau elementele de care se tinea seama permanent. Se acorda importanta atât activitatilor de asistenta sociala si medicala, cât si învatamântului public, construindu-se numeroase scoli-model, plus biblioteci cu fond de carte variat.

Träumen...

2011-06-29T08:28:00.004+03:00

Sistemul Periodic al fotografiei

2011-06-23T10:01:00.004+03:00

Şi dacă tot ne lovesc în creştetul capului fotonii ăştia estivali şi cohortele nemiloase de (Ultra)Violete-A şi B, poate că ar fi mai indicat ca în afara răsăritului şi apusului să nu ne scoatem în arşiţă negricioasele cuituţe de furat suflete şi clipe... Nu de alta, da insolaţiile creative pot duce apoi la inflamări acute în spaţiul virtual, unde uităm de toţi şi de toate şi ne etalăm perfectul bronz profesional (sau mai bine zis profesionist) cu iz de guru (ca vorba aia, gura bate guru) pentru amatorii care o dată cu sezonul (f)estival şi-au scos megapixelii la prăjit, în perpendicularitatea luminii de la Zenit (a nu se confunda cu obiectul acela rusesc de muzeu pe care il mai foloseam unii dintre noi cu decenii în urmă...).
Mai bine e cu aerul condiţionat în ceafă, la umbra monitorului, într-o baie de mulţime virtuală, pe forumurile de specialitate...
Că vorba aia,

Love and Photography is all about chemistry (and soul...)

(sursa)

Der Fänger im Weizen

2011-06-17T23:58:00.001+03:00

De veghe în lanul de grâu

Nevrednic mă simt

de rodire - bob de grâu

rămas în hambar

Der alte Fotograf

2011-06-10T00:12:00.000+03:00

La o plimbare prin oraş, peste ce dau...? O curte micuţă, populată de tot felul de figurine din ipsos. Bătrânul fotograf era angajat ca paparazzo, cu jumătate de normă, pe lângă pensia de la fostul CAP DDR-ist :)

Şi când l-am întrebat dacă nu are nevoie de un obiectiv cu VR (asta în cazul în care îl invită Herr Parkinson la o bere), s-a făcut că nu mă aude :D

Tannenzweig

2011-06-08T23:27:00.002+03:00

... cu cetina tot verdeee :D

Der Zaubergarten

2011-06-03T17:19:00.004+03:00

Floarea căzută

Se întoarce iar pe ram.

Iată, un flutur!

Distelblüten

2011-05-31T22:17:00.003+03:00

ciulini înfloriţi,
viaţă neîngrădită-
amurg vulnerabil

Auf dem Wanderweg

2011-05-30T23:57:00.000+03:00

În oraşul jucăriilor, până şi traseele respectă tipicul :)

Stadtkirche "St. Peter" - Sonneberg

2011-05-15T23:35:00.000+03:00

Biserica protestantă "Sf. Petru" din Sonneberg a fost construită între anii 1843-1845, în stil neogotic, după planurile lui Karl Alexander von Heideloff, model fiind biserica Sf. Lorenz din Nürnberg; ferestrele sunt creaţia lui Moritz von Schwind. La construcţia lăcaşului de cult s-a folosit o gresie uşoară, în combinaţie cu o structură de lemn. Interiorul este specific secolului al XIX-lea.

Pătrăţisme primăvăratice...

2011-05-13T20:21:00.004+03:00

Wandern durch Sonneberg

2011-05-07T00:12:00.000+03:00

La o plimbare prin partea veche a oraşului...

Spielzeugmuseum - Muzeul Jucăriilor
(cel mai vechi şi mai important muzeu de acest tip din Germania... şi nu numai...)

Das verlassene Fenster

2011-05-03T20:17:00.001+03:00

... nu doar o fereastră părăsită...

Wir sind Opel Fans :D

2011-04-19T19:43:00.004+03:00

Die Toten Hosen - Opel-Gang

Din păcate, după cum se vede, aici e nevoie de o renovare majoră...
Păi ce facem noi aici? Nu ne putem prezenta cu aşa un sediu dărăpănat care nu face deloc cinste comunităţii motorizate Opel din Sonneberg :D
Şi dacă stăm bine şi calculăm, din câteva rate ale Insigniei la ADAC, rezolvăm şi finanţarea renovării :)
Sau or fi trecut pe acolo, la concertul de lansare a albumului de debut Opel-Gang, roakerii de la Die Toten Hosen?

"Opel - wir leben Autos"... auf den Höhen des Thüringer Waldes

2011-04-17T22:52:00.005+03:00

Club Opel a împlinit 7 ani, aşa că nu se putea lăsa nesărbătorit un astfel de eveniment...
Prin pădurile din Thüringen, la o plimbare de week-end, am scos la alergat o herghelie de 220 căluţi nărăvaşi...

Sonneberg... von oben gesehen

2011-04-09T23:57:00.002+03:00

Oraşul jucăriilor (o parte a lui), văzut de sus, de la hotelul Schloßberg.

Ieşire duminicală la Betfia

2011-03-23T00:01:00.000+02:00

Şi dacă tot a dat vremea bună peste noi, am ieşit să ne luam porţia de soare şi căldură şi să mai fixăm puţină vitamina D... Sety nu a avut nimic de obiectat asupra destinaţiei, cu atât mai mult cu cât acolo ne-am întâlnit cu nişte oameni foarte faini şi, ov corz, cu alţi căţei. Vreme bună, poveşti interesante, alergătură sănătoasă de căţeloi, ce mai... o zi ce ne-a făcut să mai uităm de depresia de duminică după-amiaza...

Brian Dettmer - Autopsia cărţii sau renaşterea artei din artă... (II)

2011-03-22T13:48:00.007+02:00

Vă povesteam mai demult despre Brian Dettmer şi creaţile sale... Azi am zis să mai vin cu câteva noutăţi, plus un interviu cu artistul.

(sursa)

Şi interviul...

The last few days of February brought hundreds of thousands of visitors to My Modern Met thanks to the incredible work of Brian Dettmer, aka The Book Surgeon. In fact, even bookstores could appreciate Dettmer's incredible art with Harvard Books recently tweeting, "I suppose we don't necessarily recommend you do this to your books, but WOW. It's the work of the 'book surgeon.'" We got in touch with Dettmer to ask him a few questions about how his style has evolved over the years. (On a side note, the artist said at the beginning of his email to us: "My inbox is flooded from the resent surge in blogs - the recent wave all started by your site - thanks)!" Read our interview with him below as you enjoy more of his fantastic work.

Can you give us any background stories on your favorite piece? I think one of my favorite pieces is New Books of Knowledge (as shown above). I had been working on single books and began to experiment with combining multiple books around 2007-8. This piece was one of the first pieces to combine a complete encyclopedia series on one single piece successfully. It works as a landscape but also as an organism, consisting of several singular components making a larger form. I began by bending all of the covers of the books on themselves and gluing them in this way. Then I experimented with the thin, pie like sliver shapes the covers made and realized I could get a radius from setting them onto each other. After connecting them all and sanding down the pages to create a large solid form I had a great block to begin carving. The development of the piece took weeks before I even began to carve. I had no idea where it was going to end up when I began.

Has your work evolved over the years? I hope so. I try to push the possibilities with every new piece or series I do. I began working with books around 2001 and carving into them the way I do around 2003 but it wasn't until about 2007 that I began to combine multiple books and really push the forms of the single books as well. So, I would say the scale, the detail, and the variety of approaches has really evolved over the past few years. A lot of people think there is a limit and ask where I can go from here and then they are surprised when they see how much my work has changed since the show before. A lot of my work is intuitive when I'm developing it and then chance plays a major role before I begin carving so I never know where something will end up.

What do you hope others get out of your art?
I like my work to work on several levels. Some people may get caught up in its physical presence and get wrapped into the beauty or detail of the piece without considering my work's philosophical implications but I'd like to think it makes most people step back and look at books in a new way after seeing my work.
I'd like to open a conversation to think about the book's current role in media culture, its history and its future. Everything is turning digital and information is more accessible than ever yet its more formless and fragile at the same time. We are at a pivotal point in our history and the way we are recording it. Its frightening and exciting at the same time.

Who are some other contemporary artists do you think are breaking new ground?
I'm always amazed by Tim Hawkinson. Tom Friedman's earlier work really made me think about the possibilities of everyday materials. Buzz Spector was one of the first artists I ever saw work with books as a material.

How has the internet and/or social media helped you get the word out about your art?
The internet has been great because it has been self-perpetuating for my own work. After the work, I think the most important thing is to take good images and to allow others to grab them and let them spread. I don't twitter and I'm not on Facebook and I don't really have to promote myself at this point. It's a cliche but things really work from the bottom up now. I have been really fortunate with bloggers and other sites mentioning my work and that leads to magazines, newspapers and other press and more opportunities for my work to be exposed to an audience.
(sursa)

Sonnenblume

2011-03-16T22:45:00.004+02:00

Vă spun cu mâna pe Fotoşop că nu intenţionam să mă dedau unei astfel de risipe precum florarul, dar m-au luat layerele şi măştile pe dinainte, aşa că I let myself go with the (work)flow...

şi varianta full-size

To Katy, with love...

2011-03-13T21:52:00.005+02:00

... că tot are românu' darul ăsta să se exprime în scris pe unde îl apucă...

Şi ce-o fi zis amorezul nostru anonim? Verba volant... Aşa că mai bine să-şi eternizeze în piatră simţămintele amoroase pentru aleasa inimii sale, Katy.
Unde mai pui că, astfel, toată lumea care trece pe acolo devine volens nolens martora iubirii dintre marele artist anonim şi Katy.

Mai are rost să mă întreb (retoric) dacă vandalizarea rezervaţiei naturale de la Betfia este cunoscută celor care ar trebui să aibă grijă ca aşa ceva să nu se întâmple...?

De Inktpot - călimara cu OZN

2011-03-10T21:11:00.004+02:00

... cum s-ar spune într-un limbaj mai neacademic, "parcă ceva nu puşcă aici"...
E clar... "Resistance is futile"...

Şi totuşi, OZN-ul "plantat" pe cea mai mare clădire olandeză construită din cărămidă constituie un punct de atracţie important al oraşului Utrecht. Clădirea care găzduieşte farfuria zburătoare (parte a unui proiect artistic) este acum sediul unei agenţii guvernamentale (ProRail) care se ocupă de infrastructura feroviară olandeză.

Am Starnberger See

2011-03-06T21:29:00.002+02:00

O ieşire pe lacul Starnberg este întotdeauna o delectare...

Extra Bavariam...

2011-03-02T22:25:00.004+02:00

Außerhalb von Bayern gibt's kein Leben.
Und wenn doch, dann kein solches.

Da... Uite că unii au zis-o... "În afara Bavariei, nu există viaţă. Şi dacă există, aia nu e viaţă"

(cu explicaţiile de rigoare, aici)
Grüß Gott!

Samstag in der Küche

2011-02-26T23:28:00.002+02:00

"It's all about the shadows of sound..."

2011-02-23T13:55:00.002+02:00

Fotograful orb... cât de paradoxal (dar în acelaşi timp intrigant, extraordinar, revelator) pot părea aceste două cuvinte puse alături...
Şi totuşi nu e o figură de stil... Pete Eckert este orb de-a binelea, dar cu toate acestea fotografiază şi este un artist vizual. El face ca "scrisul cu lumina" să capete nişte valenţe cu totul şi cu totul nemaiîntâlnite, mai ales dacă ne gândim că mulţi dintre cei care au încă intactă lumina ochilor şi au la gât un aparat foto nu se pot numi nici pe departe fotografi (ca să nu vorbesc de "artişti"); şi atunci răsare întrebarea (retorică) "oare nu este mai importantă lumina minţii, a spiritului sau a cunoaşterii decât orice altceva (tehnică, aparatură, statut social, etc.) atunci când vine vorba de creaţie (cea fotografică, în speţă)?"

O invitaţie în camera obscură a universului lui Pete Eckert...

Culturomia, o nouă ştiinţă?

2011-02-23T10:55:00.005+02:00

(sursa)

Pentru culturomişti, un articol foarte interesant...

(sursa)

Deşi se zice că oamenii de litere stau mai mult cu nasu-n cărţi, uite că şi de data asta, Papuashu ing(in)eraşu mi-a semnalat materialul.

Ia Nikonu', neamule!

2011-02-21T15:14:00.004+02:00

Super sozial reduziert!

Nikon a lansat o ofertă specială limitată, constând în 3 obiective Nikkor f/1,4 (AF-S 24 mm, 35 mm şi 85 mm). S-au produs doar 100 seturi care se pot găsi doar în câteva ţări europene (pentru moment, în Belgia şi Suedia).
Păi, ori facem ofertă, ori nu mai facem :) Preţul unui asemenea pachet (în Belgia) este de 4.899 euro, mai puţin decât dacă s-ar cumpăra aceste obiective separat.

(via Nikon Rumors)

PS Skin Care Cream

2011-02-21T12:35:00.003+02:00

Nopţi nedormite, stres, poluare, îmbătrânire, celulită?
Cel mai eficient remediu:

Vă doresc tuturor o săptămână suportabilă!

Der Sieg

2011-02-21T07:00:00.000+02:00

A ieşit victorios din iarnă...

Jos, la Hidişelul de Sus

2011-02-20T17:14:00.002+02:00

De pe dealul Mierlăului, se vede, jos în vale, Hidişelul de Sus...

Burn after reading

2011-02-18T00:01:00.000+02:00

How many words...

Sety-lisme de sezon :)

2011-02-17T22:32:00.003+02:00

Poate v-a fost dor de Sety ;)
Ca de obicei, şi-a făcut un pic de timp şi pentru sesiunea foto, chiar dacă vânătoarea era în toi :D

"The King" and the fairy tales...

2011-02-17T12:54:00.002+02:00

Şi regii mai citesc basme uneori...

"Frauda cum laude"

2011-02-17T07:00:00.000+02:00

... sau o recenzie disimulată...

Că tot e la modă... impozite, bani, fraudă, legalitate... Am frunzărit fugitiv o carte extrem de interesantă pentru această temă. Autorii - Horaţiu Sasu, Dragoş Pătroi şi Florin Cuciureanu - au scris nici mai mult nici mai puţin decât despre Practici de sustragere de la înregistrarea şi plata impozitelor: la limita fraudei şi dincolo de ea. Cartea apărută în 2009 la Editura C.H. Beck, tratează acest subiect din perspectiva practicilor economice, fiscale şi juridice actuale şi chiar dacă modalitatea de expunere şi limbajul folosit nu sunt destinate chiar marelui public cititor (ci mai degrabă specialiştilor finanţişti şi jurişti), reuşeşte să aducă într-o lumină extrem de interesantă problematica aceasta a dărilor noastre cele de toate zilele...

Aşadar, nu vă invit la evaziune şi fraudă, ci doar la... lectură şi documentare...
Cartea o găsiţi şi la Biblioteca Judeţeană. Din păcate, nu este decât un singur exemplar, dar se va da la fiecare pe rând, să ajungă la toţi :D

Romanian way of strong bonding with nature...

2011-02-15T07:00:00.000+02:00

Vorba aia... Ca să nu uităm unde trăim...

Der einsame Baum

2011-02-14T12:00:00.000+02:00

... copacul singuratic...

Copacii se întind spre cer. La pământ vrea s-ajungă doar salcia.

La pas, prin pădure...

2011-02-13T21:51:00.004+02:00

la vânătoare de... flori şi frunze... de gheaţă

... obişnuita fugă duminicală în codri, în căutarea bateriilor încărcate...

Veste Coburg

2011-02-11T19:36:00.015+02:00

De cum ajunge la Coburg, călătorului i se înfăţişează semeţ, de pe dealul din apropiere, cetatea cunoscută sub numele de Veste Coburg. Fiind una din cele mai mari cetăţi germane şi mai bine conservate, Veste a fost construită începând cu anul 1225, pe locul unei capele din secolul al XI-lea. Această construcţie măreaţă domină oraşul Coburg, aflat la poalele dealului.
În timpul Dietei de la Augsburg (1530), la care lua parte şi Ducele de Saxonia, cetatea l-a găzduit timp de 6 luni pe Martin Luther. Acestuia i s-a interzis de către Ducele de Saxonia participarea la Dietă, de frică să nu fie întemniţat şi ars pe rug, ca eretic. Cu toate acestea, Luther, în tot acest timp şi-a continuat acolo munca de traducere a Bibliei în limba germană.
În zilele noastre, Veste Coburg găzduieşte 3 muzee. Unul este Palatul Ducal (Fürstenbau) cu multele sale camere (cea mai notabilă fiind Camera de Vânătoare (Jagdzimmer) ce datează din 1632 şi este bogat împodobită cu stucaturi şi cu un arsenal considerabil), aparţinând Ducelui de Coburg, printre care se află şi camera în care a locuit temporar Martin Luther. Al doilea muzeu găzduit este Armureria (Rüstkammer) care conţine cea mai importantă colecţie de arme şi armuri medievale din toată Germania, numărând peste 10500 de obiecte. Al treilea edificiu muzeal este reprezentat de Colecţiile de Artă (Kunstsammlungen), având expuse peste 300 000 de gravuri de clasă mondială (Kupferstich-Kabinett), 20 000 de piese numismatice (Münzkabinett), un fond bibliografic de 7 000 documente (Briefe & Urkunden) şi o colecţie de sticlărie care numără 3 500 de piese (Gläser-Sammlung).

Eu am ajuns la Veste Coburg într-o după-amiază friguroasă, umedă şi înceţoşată de ianuarie, nu tocmai optimă pentru fotografiat, dar dacă tot eram acolo, ar fi fost păcat să nu declanşez deloc...

Începutul asediului... Veste Coburg

Bastionul "Bunter Löwe"

fostul pod basculant şi poarta barocă

curtea interioară, cu clădirea Colecţiilor de Artă

panoramă a curţii interioare
(click pentru vizualizare)
Palatul Ducal şi Capela "Luther"

o privire, dintr-un turn de observare, peste meterezele cetăţii

detaliu din peretele Capelei "Luther"

"Patrona Bavariae"

accesul pe sub poarta principală

Data viitoare sper să am parte de o vreme mai prietenoasă fotografiatului... Cu toate acestea, a fost foarte fain, deoarece, în afară de câţiva localnici care făceau jogging, plimbau căţei sau se dădeau cu biţele pe acolo, nu am fost călcat în picioare de hoardele de turişti şi am putut fotografia în linişte... Ăsta e avantajul vizitelor la obiectivele turistice, în extra-sezon.

Neuronal meltdown

2011-02-06T22:59:00.003+02:00

Money for nothing...

2011-01-31T07:00:00.001+02:00

Şi uite cum se făcu iară luni... asta ca să vă aduceţi aminte (dacă mai era nevoie) pentru ce mergeţi la serviciu...
Spor fiecăruia, pe plantaţia unde muncim pe mărunţiş!

later edit: am încercat şi eu aşa ceva, dar nu mi-a ieşit... se pare că mai trebuie să mai adun ceva mărunţiş... vorba aia... banii trebuie să circule :)

Câţiva paşi prin Coburg...

2011-01-30T15:03:00.003+02:00

O vizită scurtă şi pe fugă la Coburg... din păcate, săracă în fotografii. Voi reveni aici, cu siguranţă, deoarece e un orăşel ce merită luat serios la pas şi explorat.

Stadthaus am Marktplatz

La pas, pe pietonală...

Detaliu arhitectural aflat pe arcada unei porţi...

Albeşte-mă!

2011-01-29T23:58:00.002+02:00

Iarnă: totdeauna cum nu s-a mai pomenit...

... asta e definiţia iernii, conform "Dicţionarului de idei primite de-a gata" al lui G. Flaubert...

Reverii de toamnă-iarnă

2011-01-24T22:51:00.003+02:00

Din ciclul peregrinărilor din sezonul 2010-2011... Septembrie şi ianuarie, deasupra orăşelului Tutzing... Aceeaşi plăcere de a revedea locuri, oameni...

Es ist vorbei...

2011-01-13T23:27:00.000+02:00

It's over... Gata cu spiritul sărbătorilor... Azi a fost despodobit (ca să nu zic "pus la pământ") bradul care nu până demult lumina aşa de fain noaptea camera... Zăpadă, după cum se poate vedea, nu mai este cine ştie câtă, deoarece plouă (cel puţin pe aici) neîntrerupt de aproape o săptămână; să nu scoţi din casă nici măcar nasul obiectivului foto... O mocănească din aia care îţi intră până-n suflet şi nu mai iese decât după o baie fierbinte şi prelungită şi o sticlă de bere afumată de Bamberg. Aaaa... şi dacă mai încălzeşte pe cineva, din 24 ianuarie şi până în 7 februarie e nebunia reducerilor de sezon, Winterschlussverkauf. De aia nu prea e lume multă pe stradă... stau toţi şi numără pe ploaia asta banii de la saltea, să vadă cât să spargă.
Şi dacă tot veni vorba de saltele, citeam deunăzi că în topul vânzărilor de carte de pe aici se află cartea unei menajere poloneze - Unter deutschen Betten - (Pe sub paturile nemţeşti) în care povesteşte dedesubturile (şi la propriu şi la figurat) vieţii de menajeră în Germania. Cartea a cam zgândărit niscaiva orgolii naţional(ist)e, printr-o oarecare demitizare a curăţeniei, ordinii şi corectitudinii proverbiale germane, dar, până la urmă, nu au nemţii acum timp de aşa ceva... mai mari bătăi de cap le dau inundaţiile... (şi preţul prea ridicat al carburanţilor auto... da, au şi ei treabă cu asta... 1,33 euro cel mai ieftin litru de motorina pe care l-am văzut cât am umblat pe aici).
Hai, vă pup, că mi se termină rezervoru de la leptop.
Tschüssi de la Gyusi :)

La Primărie... care a fost...

2011-01-05T10:46:00.004+02:00

Altes Rathaus - vechea primărie din Sonneberg - aici suntem găzduiţi, la nişte prieteni. Seara, când am ajuns, nu am apucat să (re)văd cine ştie ce din orăşel, mai ales că eram dornic să duc cât mai repede bagajele înăuntru, după ce m-am chinuit vreun sfert de oră să nu rămân blocat în troienele din parcare. După sute de kilometri şi autostrăzi ca în palmă de curate, acum mă vedeam împotmolit în zăpădocul din parcare. Noroc cu lopata infanteristică din dotare... Am reuşit până la urmă şi am pus ADN-ul la locul lui, să ningă bine peste el.
Ajunşi înăuntru, m-am bucurat că am scăpat de bagaje şi ne-am instalat în cameră; o cameră înaltă(ca toată casa, de altfel), poate prea înaltă (nu e foarte cald înăuntru, din cauza asta), dar priveliştea oferită prin ferestrele cu arcade gotice este una cu totul şi cu totul specială...
Îmi cer scuze pentru calitatea fotografiilor, dar trepiedul rămăsese în portbagaj, aşa că am fost nevoit să improvizez ceva pentru a-l înlocui.

În faţa vechii primării este un brad înalt cât două etaje, cu beculeţe care dau seara şi noaptea o lumină foarte faină; aşa s-a rezolvat şi lumina ambientală din cameră...

Pe balcon e zăpada până aproape de genunchi, aşa că nu am prea putut să stau pe acolo şi să salut electoratul local, deşi e foarte fain să te trezeşti dimineaţa şi să ieşi pe balconul vechii primării, cu vedere la piaţeta din apropiere şi la dealurile împădurite şi înzăpezite care stau să cadă peste orăşel...

Şi cam aşa arată clădirea, la lumina zilei... Altes Rathaus este unul din simbolurile Sonneberg-ului, fiind construită între anii 1840 şi 1846 de arhitectul Karl Alexander von Heideloff, încadrându-se într-o tradiţie mult mai veche, printre cele 4 sau 5 primării locale, cu rădăcini în secolul al XV-lea.

Die Geschichte geht weiter... Bis bald!

Să alunecaţi bine! (în Anul Nou)

2011-01-04T09:50:00.006+02:00

Da... Nemţii ăştia au un interesant simţ al umorului când vine vorba de ... vorbe. Numa nu înţelegeam la început când toţi îmi urau cu zâmbetul pe buze "Să alunec bine!"
Mulţam fain, da nu am chef de aşa ceva :D
De fapt, era vorba despre Einen guten Rutsch ins Neue Jahr!
Şi într-adevăr, cu atâta zăpadă, nu e de mirare că şi urările nemţeşti de Anul Nou includ alunecări, fie ele şi la figurat.
Toate cele bune vă doresc, mă duc să caut maşina prin zăpadă. Şi dacă tot importă nemţii sare din România pentru a face autostrăzile practicabile, atunci merită încercat drumul din Bayern în Thüringen...
La bună revedere din Tutzing, urmează Spielzeugstadt Sonneberg.
Alles Gute!

Orhideea care a prevestit iarna...

2010-12-11T21:25:00.003+02:00

Yanni- With An Orchid

Panorama unei dimineţi bucovinene...

2010-12-06T19:58:00.003+02:00

Jacul Românesc - Trecut-am hotarul toamnei...

2010-11-22T23:49:00.011+02:00

Sfârşitul toamnei stă scris
în culoarea ultimelor frunze...

Sighişoara la apus...

2010-11-14T00:18:00.003+02:00

Apusul "Zilei Morţilor" învăluie burgul într-o atmosferă autumnală caldă şi calmă...
Cu atât mai mult cu cât acest tablou se leagă cumva de sufletele celor care se odihnesc în cimitirul din Pleaşă...
Da, aşa au cetatea lor dragă la picioare cei care au părăsit-o pentru o lume mai bună...

Cadillac Sedan de Ville

2010-11-13T00:26:00.003+02:00

The black devil(le)...
Cam greu de descris senzaţiile din timpul plimbării cu drăcuşorul ăsta ...

FelixOpel ediţia a 4-a - 111 ani de Opel

2010-11-06T18:15:00.007+02:00

Un sfârşit de săptămână plin, cu ocazia întâlnirii anuale a comunităţii ClubOpel.com, devenită deja tradiţie şi care anul acesta a purtat numele de FelixOpel ediţia a 4-a, având ca temă 111 ani de Opel.
Nu prea am timp acum să vă povestesc ce şi cum, că mă grăbesc să ajung la cina festivă şi la tradiţionalul (şi imensul) tort pe care îl pregătim în fiecare an.
Cât despre restul fotografiilor, aveţi puţintică răbdare ;)

later edit:

Ţi-am scris pe cer...

2010-10-29T17:53:00.002+03:00

Tata îmbracă
vestonul feciorului
şi aşteaptă poştaşul...

Jacul, toamna... Cu siguranţă, mă voi reîntoarce... Chiar mâine...

"Das international Hundchen" s-a repatriat :)

2010-10-26T00:10:00.004+03:00

Da... căţeloiu' internaţional aka Sety a ajuns din nou pe plaiurile mioriţice...
După câteva săptămâni de hălăduit prin Germania, Olanda şi Belgia (plus tranzitul prin Ungaria şi Austria), i s-a făcut dor de găinile din Jacul Românesc ;) (nu că raţele sau gâştele de prin canalele olandeze nu ar fi fost bune de alergat...)
Gata cu istericii ăia mici de shi tzu din Rotterdam şi puricii olandezi anemici... Era şi timpul pentru ceva mai serios...
O infestare neaoşă şi ţapănă cu purecii jăcani şi o zbenguială sănătoasă cu pretenii patrupezi din Jac... Atena (care nici ea nu mai ştie ce e mai mult... pittbuliţă sau amstaffiţă) şi ăsta micu, pe numele lui, Leu (deşi, pe filieră nemţească, i se mai spune în glumă Hanţi) care a fost rapid adoptat de Atena.

Vorba cuiva... câniele ăsta o văzut mai multe decât o grămadă de omeni de pe-acilea...
Iar aventura europeană va continua bistoş... Bis bald ;)

Cafeaua de dimineata...

2010-10-11T08:00:00.000+03:00

... de parca te-ar lasa teroristii astia mici sa dormi... :D

Sety si Dante, la o minisesiune foto matinala, intre cateva latraturi sanatoase si o tura de supraveghere la crapii viu colorati din lacul amenajat in mica gradina...

Utrecht Centraal Station

2010-10-10T13:59:00.002+03:00

SoundLift - Railway Station (Daniel Loubscher Remix)

Dupa plimbarea prin Utrecht, m-am reintors la gara, pentru a lua trenul inapoi catre Rotterdam. Forfota mare in gara, foarte multa lume circula cu trenul, nu ca la noi... Bine, aici trenurile chiar circula, nu se tarasc; conditiile de calatorie sunt civilizate, iar despre intarzieri... (ce-s alea?)

In sine, Centraal Station (ca orice alta gara cat de cat mai mare) este un fel de orasel... Gasesti tot ce vrei, de la magazine, florarii, restaurante si tot ce ai putea avea nevoie cat esti in tranzit. Si calatorii grabiti si flamanzi se inghesuiau la tot felul de localuri de unde isi luau rapid merindea si plecau mai departe... Si daca nu era Mc D sau Burger King, atunci lumea se inghesuia intr-un fel de magazin de unde isi putea cumpara tot felul de sandvisuri proaspete, salate, iaurturi sau chestii din astea mai sanatoase; altii faceau coada la un local cu specific italienesc (Let's Pasta) care vindea la galetuse din alea de carton paste de tot felu. Oricum, cel mai fain mi s-a parut a fi Swirl's, unde puteai gasi tot felu de fructe proaspete taiate cubulete si pe care le puteai combina oricum, intr-un fel de cocktail baubil/mancabil. Lekker!

In tren, la orele de varf e inghesuiala destul de mare; pe peron, inainte sa apara trenul, fiecare infuleca ultimele imbucaturi de mancare, citeste ce mai poate din ziar sau cartea avuta la indemana (acum m-am obisnuit, dar la inceput eram socat de olandezii astia... daca nu se dau cu bicicleta sau daca nu alearga, citesc... si citesc la greu... in librarii cu greu te poti strecura, nu ca la noi ca bate vantul...).

Faza tare: dupa sosirea unui tren in gara si dupa ce peronul se golise cat de cat, pe mijlocul acestuia aparuse de cine stie unde (poate de la vreunul din calatorii care tocmai se dadusera jos din tren) o sticla de Heineken; zacea acolo pur si simplu, fara a primi vreun sut de la careva si se parea ca nimeni nu o baga in seama; pana m-am hotarat eu sa o trag in chip, asa cum statea ea si astepta o noua hoarda de calatori grabiti, un nene pe la 60 de ani s-a ridicat de pe banca, s-a dus de a ridicat-o de acolo si a aruncat-o la cosul de gunoi.

Apoi, exact la timp a aparut si trenul de Rotterdam; ne-am cam inghesuit putin la urcare, printre toti tinerii iesiti de la scoala, oamenii de afaceri imbracati mai acatarii si umblatorii pe 2 roti, cu Bromptoanele lor pliate si luate la mana... Pe parcursul calatoriei, fiecare isi gaseste ceva de facut... unii (cei mai multi) asculta muzica (la nenumaratele playere, I Poade, I Phoane), altii vorbesc la telefon in dulcele grai horcait olandez (acuma, limba germana mi se pare ca suna ca o limba de salon :D), iar altii citesc foarte absorbiti in text sau fac sudoku de parca ar fi la Olimpiada. Doar vocea conductorului se mai aude, anuntand urmatoarea statie. Aaaa... era sa-l uit pe Nasu' :)) Pai se poate? Un tip uscativ, cu parul blond si carliontat, albinos, dar foarte jovial (atat de jovial incat a reusit, printre zambete, sa-i spuna unui calator mai tanar care nu stiu ce facuse, ca il paste o amenda de 50 euro); si in loc de capsator avea in mana un fel de POS, un cititor de carduri cu care verifica daca circuli licit sau ilicit.

Si ca sa nu zica carcotasii ca pe acilea nu chiar totul e neprihanit, da, am dat si peste calatori mai... ciudati (nu le poti zice boschetari, ca fara card de acces nu ai ce cauta in gari sau statii de metrou): era unu' cu klompen in picioare (sabotii aia de lemn) si cara dupa el un sac de gunoi in care avea cine stie ce; intra bocanind in vagon si se pune zgomotos si cam neinvitat langa o domnisoara care asculta muzica la casti; se uita lumea un pic lung la el, dar atat; el scoate apoi nonsalant din sac o revista si o doza de bere si o soarbe asa incat toata lumea din vagon sa ia act de alcoolemia lui; cred totusi ca tipului imbracat business de langa el nu i-a prea convenit compania, dar deh... erau toti platitori de belet :D Aaaa... si am mai intalnit intr-o alta zi, in metrou, in Rotterdam, un negru care injura la greu sistemul capitalist occidental intr-o franceza combinata cu olandeza de toata frumusetea, ca iti venea sa te apuci rapid de invatat esperanto :D

Astea au fost chestiile mai ciudate, dar mai stii? Poate la fel de ciudat am aparut si eu (si calatorilor de la metrou si celor de la camerele de supraveghere) cand am mers la statia de metrou Wilhelminaplein, in Rotterdam, ca sa fotografiez, cu aparatul de gat, cu rucsacul foto in spinare si cu trepiedul in brate... :D (pozele de acolo si cele cu zona Podului Erasmus, altadata;)

Urmeaza sa mutam teatrul de operatiuni, mai catre Belgia.

Tot kijk!

Domtoren

2010-10-09T14:34:00.000+03:00

Cateva ore petrecute la Utrecht, plimbandu-ma pe stradutele pietruite, printre sutele de biciclisti si stropii de ploaie care m-au obligat sa tin aparatul foto mai mult sub geaca...

Chiar daca vremea nu a fost optima, mi-a facut mare placere sa vad chiar si o mica parte din Utrecht... in fotografie, Domul din Utrecht.

Tot ziens!

Ein bisschen von Tutzing am Starnberger See

2010-10-08T08:00:00.000+03:00

O plimbare pe malul lacului Starnberg...

Grüß Gott!

M-a prins toamna pe drum...

2010-10-07T12:46:00.003+03:00

Da, am evadat din nou...

Fara sa stau prea mult pe ganduri, mi-am pus molecula de ADN (BH-16-ADN) in miscare si am luat la vanturat frunzele tomnatice de pe autostrazile si drumurile germane si olandeze...

Si chiar daca m-a prins toamna pe drumuri... si inca ce drumuri... eu tot ma incalzesc, umbland cat e ziua de lunga si cat e vremea buna, cu aparatul foto la ochi.

Am trecut cateva zile prin Germania, pe la Tutzing, apoi am plecat mai in nord putin, prin padurile Thuringiei, la Sonneberg, apoi acum am ajuns la Rotterdam; ieri am vizitat vreo cateva ore Utrechtul (vreme cam nasoala, ploaie in reprize), iar dupa inca cateva zile prin zona, ne asteapta partea olandeza de catre Belgia, mai precis oraselul Budel.

Nu va promit ca voi reveni cu fotografii, pe parcursul calatoriei, deoarece e mult mai fain sa umbli toata ziua pe afara decat sa stai in fata calculatorului.

Bis bald!

Tot gauw!

Hoek van Holland

2010-09-30T08:00:00.000+03:00

O scurtă plimbare pe plaja de la Hoek van Holland...

... şi prima întâlnire dintre Sety şi valurile mării (Nordului)... ;)
După o gură rapidă de apă sărată şi câteva alge (doar era pentru prima dată când a văzut aşa ceva), Sety s-a apucat să fugărească valurile (sau invers?) :))

... iar apoi, să vâneze scoici şi crabi pitici
(nu tu fazani, raţe, iepuri sau alte specii mai pământeşti)...

... şi o demonstraţie de aret acvatic :)

Maeslantkering

2010-09-29T08:00:00.001+03:00

... sau cum să nu fii luat prin surprindere de inundaţii...

Oricum ai lua-o, această imensă minune inginerească reprezintă doar un angrenaj minuscul din întreg sistemul olandez de apărare împotriva inundaţiilor. Iar dacă ar fi să înveţi de undeva cum stă treaba cu apele şi inundaţiile, atunci Olanda ar fi primul loc din lume ce ar trebui luat în considerare...
Vizitând Maeslantkering şi ştiind că funcţionează precum un ceas elveţian, parcă uiţi şi mai mult că pe pământ olandez eşti practic cu apa deasupra capului, tot timpul (-6,76 m sub nivelul mării, cea mai scăzută cotă, în condiţiile în care cel mai înalt punct al ţării măsoară... 322,7 m).
Aceste porţi se numără printre cele mai mari structuri mobile din lume, închizându-se automat atunci când nivelul apelor depăşeşte o limită maximă de 3 m. De la construcţia lor, din 1991, porţile s-au închis numai o singură dată, în 2007, dar şi atunci ca urmare a unei simulări pe timp de furtună (fiind coborâtă limita maximă de 3 m, la 2,6 m). În afară de acest eveniment, se obişnuieşte ca în fiecare an, în septembrie sau octombrie să se facă un test şi să se închidă barierele, pentru a le verifica buna funcţionare.
Cu ceva noroc, poate anul acesta ajung şi eu să dau la manivelă când se face testul :D
Groetjes! :)

Die Sonnenblumen

2010-09-28T19:00:00.001+03:00

Sehnsucht nach Sonne...

Ce să-i faci...? Asta e... Vara ne plângem de caniculă, iar când vine toamna, ni se face dor de soare şi vremea bună...
Şi dacă se întâmplă totuşi să nu daţi de soare (fie el şi mai autumnal), atunci sper ca să fie bun de ceva şi lanul acesta de floarea-soarelui.

Seara zilei soarelui...

2010-09-27T23:22:00.004+03:00

Alt apus duminical...
La o margine de Oradie, silueta (sau mai bine zis reminiscenţa) post-industrială şi decadentă a ceea ce a fost odată CET 2... În rest, doar norii şi soarele ce era pregătit de culcare...

Ce se naşte din Fotoşop, pixeli mănâncă :D

2010-09-22T22:10:00.006+03:00

Infographic: The Darwinian Evolution of Photoshop by Tech King

Apologia câinelui

2010-09-21T19:32:00.004+03:00

Şi dacă tot e vorba de câini, atunci ce aţi zice de o interesantă documentare legată de subiect?
Aşa cum scrie şi în titlu, voi face apologia câinelui... impropriu spus voi face, deoarece textul pe care vi-l voi prezenta a fost publicat în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, în 1844.
Eu nu am făcut decât să transcriu articolul, textul original fiind redactat în alfabetul de tranziţie, cu caractere chirilice printre care au fost inserate şi caractere latine.

Apologia câinelui

Câinele are toate însuşirile unui om simţitoriu; când din potrivă omului în deobşte'i lipsesc însuşirile cele nobile a câinelui. Nouă ni se pare că recunoştinţa este o virtute; când ea nu'i altă decât o datorie; această datorie este câinelui înnăscută. Câinele nu cunoaşte cuvântul virtute: aceea ce noi cinstim prin asemene titlu, şi despre care ne mirăm ca de un lucru rar, este pentru câine lucru firesc. Unde vei găsi un om, carele să nu fie nici odată nemulţămitor, ci pururea binevoitor? Carele s'ar lepăda de egoismu până la gradul cel mai putincios? Carele fără interes să'ţi fie credincios până la moarte, carele să împlinească ori ce slujbă fără eroismu? Cu un cuvânt, omulce uită înfruntarea şi nu'şi aduce aminte decât de binefacerile primite? Nu'l căuta - aceasta ar fi înzadar.

Dar ie ori care câine, ce vei întâlni, şi din minutul, ce el te va lua de stăpânul său, vei afla în el toate aceste însuşiri. El te va iubi fără interes; cea mai mare norocire a lui va fi a nu se despărţi de tine şi de ai ave a căpăta pâinea prin cerşitorie, nu numai că el te va ajutora în această treabă, dar nici te va părăsi spre a urma pe un prinţu în palatul său.

În nenorocirea ta prietenii tăi se vor lepăda de tine, chiar şi femeea ta va uita jurământul ei; dar câinele tău va rămâne totdeauna cu tine, şi va muri la picioarele tale, seau dacă înaintea lui vei purcede în călătoria cea mare, el îţi va urma la lăcaşul cel de pe urmă! (Feiletonul Albinei)

Ei, ce spuneţi?
Frumoasă apologie făcută celui mai bun prieten al omului... (viceversa nu e întotdeauna valabilă, din păcate...) Iar ultimele două paragrafe nu fac decât să întregească, prin acele cuvinte extraordinare, pledoaria dedicată câinelui.

Colorholic

2010-09-20T12:00:00.001+03:00

Sonnenuntergang

2010-09-19T15:01:00.002+03:00

Der Weg zu Hellburg...

2010-09-13T23:09:00.000+03:00

... ruinele cetăţii Şiria la orizont...

Jacul Românesc şi "Josephinische Landaufnahme"

2010-09-08T20:44:00.006+03:00

Şi dacă în ultima vreme tot am avut tangenţe fotografico-vilegiaturisto-documentare cu domeniul istoric, (cetăţi, locuri încărcate de istorie), azi am hoinărit virtual (şi) prin Deutsche Fotothek, de unde am ajuns să caut date despre plaiurile natale... Practica de documentare (chiar şi virtuală, pe net) mi-a demonstrat că în multe cazuri izvoarele străine sunt mult mai bogate în informaţii decât cele autohtone; istoriceşte vorbind, este de înţeles, deoarece în veacurile trecute nu românii erau principalii creatori de surse de informare, ci străinii (maghiarii, saşii, etc.) ale căror imperii înglobau şi spaţiul românesc. În foarte puţină măsură izvoarele istorice au surse româneşti, asta deoarece din punct de vedere istoric, administrativ, educativ şi chiar lingvistic, jocurile erau făcute de alţii...

În orice caz, este plăcut să descoperi informaţii despre istoria locală în arhivele străine, are au păstrat cu grijă (de multe ori, cu mult mai multă grijă decât cele autohtone) informaţiile referitoare la noi şi la istoria noastră.

Navigând prin noianul informaţional virtual şi căutând date (şi) despre Jacul Românesc, am dat peste Josephinische Landesaufnahme - ridicarea topografică iozefină - primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic.

Cele 3589 planşe iniţiale, desenate şi colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secţiuni. Au fost denumite după Iosif al II-lea. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război (Kriegsarchiv) a Arhivelor de Stat ale Austriei.

Realizarea hărţilor a avut o motivaţie militară. În timpul "Războiului de şapte ani" dus între 1756 şi 1763, trupele austriece au simţit acut lipsa unor hărţi precise. Ca urmare, feldmareşalul Daun i-a propus suveranei Maria Theresia, în 1764, să ordone ofiţerilor din Statul Major General să cartografieze unitar toate ţările componente ale Imperiului. Până la această dată, realizarea hărţilor era atribuţia proprietarilor funciari, care comandau hărţi ale proprietăţilor proprii. În data de 13 mai 1764, după ce a primit încuviiţarea suveranei, Consiliul de război (Hofkriegsrat) a dat ordinele de începere a primei ridicări topografice generale. Lucrările au început în Boemia şi Moravia.

Ridicarea topografică iozefină, începută sub domnia Mariei Theresia, a fost terminată sub cea a lui Iosif al II-lea. Hărţile erau desenate de mână şi erau făcute la scara de 1 ţol vienez : 400 klafteri vienezi (ceea ce corespunde aproximativ cu scara de 1:28.800). Variaţiile de altitudine erau redate prin haşuri şi nu prin curbe de nivel.

Având la bază aceste ridicări topografice, s-au confecţionat hărţi la scara de aproximativ 1:115.200. Şi acest set este considerat ca fiind parte din Josephinische Landesaufnahme.

Nu s-a făcut ridicarea topografică în Tirol, deoarece exista deja lucrarea cartografică Atlas Tyrolensis, realizată de cartografii Anich şi Blasius Hueber în anul 1774, la scara de 1:103.800.

În final, ridicarea topografică iozefină a avut ca rezultat peste 4000 de planşe, realizate în perioada 1764 - 1785. O parte din ele reprezintă Transilvania. Ulterior, până în 1806, s-au realizat şi alte planşe cu teritoriile din sud-vestul Germaniei, porţiuni mici din Elveţia, Franţa şi Veneţia.

Iniţial, setul de hărţi a existat în numai două exemplare, unul pentru împărat şi celălalt pentru conducerea militară. Ambele au fost ţinute secrete.

În funcţie de talentul celor care le-au realizat, planşele diferă calitativ, atât grafic cât şi tehnic. Neavând o bază de măsurare comună (triangulaţie), planşele nu pot fi asamblate într-o hartă mare.

În 1807, au fost înlocuite prin ridicarea topografică realizată în timpul lui Francisc I al Austriei , denumită "Ridicarea topografică franciscană" (Franziszeische Landesaufnahme).

Şi după atâta documentare, să revin totuşi la subiectul căutării mele: Jacul...

În aceste hărţi, Jacu (Walachisch Sacken, Zschak / Oláhzsákod) apare notat cu toponimul maghiar Oláh Sákod, aparţinând administrativ de Comitatul Târnava (Küküllõ megye / Komitat Kokelburg). Fotografia de mai sus este un crop din fotografia originală (8,407 × 5,587 pixeli, 24.68 MB). Chiar dacă aici nu am ilustrat decât o mică parte din planşa originală, materialul cartografic este foarte inteersant, mai ales pentru cei care cunosc cât de cât topografia zonei, putând identifica uşor elementele din teren.

Se vede foarte bine drumul dinspre Jacodu către Jacu, pădurea şi dealul dintre cele două sate; interesant e ilustrată şi plasarea caselor în cadrul satului, fiind desenată chiar şi biserica, în mijlocul satului sau dealul pe care s-au cultivat şi încă se mai cultivă viile; foarte vizibile sunt şi drumurile către aşezările vecine: Pipea, Hetiur sau Boiu. Interesantă este şi fâşia (de la est de sat) ce apare în hartă de culoare mai roşiatică şi care este punctată de o linie cu copaci... Din spusele auzite de pe la bătrânii satului, acea fâşie se pare că e identificată cu o graniţă a zonei (mai rămâne să cercetez acest lucru).

În orice caz, mă bucur nespus că am avut ocazia să mai aflu câte ceva despre satul natal şi să pot împărtăşi aceste informaţii şi cu alţi căutători de izvoare istorice şi date referitoare la zonă...

later edit...

Nu! Jacul Românesc nu a ajuns un sat dezrădăcinat şi uitat!

Asta, ca să răspund unui titlu (interogativ-retoric) de articol, descoperit recent...

Dovadă stau pasiunea şi dorinţa oamenilor care, prin mijloacele avute la îndemână (în cazul meu şi al altor prieteni, fotografia şi cuvântul), fac cunoscut lumii acest colţişor de Rai... Cu atât mai mult cu cât, din mâna aia de oameni care mai (supra)vieţuiesc acolo, se află şi părinţii mei...

Cetatea Şoimoş

2010-09-03T22:53:00.009+03:00

Să cânte, dară, muzica la castel!

În ziua aceea însorită, când ne-am întâlnit pentru prima dată cu micuţa Sara, cu Alin şi Ileana, paşii ne-au dus şi până în vârful dealului numit Cioaca Tăutului, locul unde este amplasată strategic Cetatea Şoimoş.
Aşteptam de un an să ajung acolo, iar vinovat de asta a fost numai Alin, care a făcut nişte fotografii extraordinare, stârnindu-ne curiozitatea de a vizita locurile acelea.

Pe lângă documentarea oferită de Wiki cea de toate zilele, am mai găsit câte ceva interesant...

Planul cetăţii...

... o acuarelă
(aflată în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Ungariei)
din 1816 care înfăţişează cetatea, râul Mureş, Lipova şi Radna

(sursa, alte informaţii şi imagini, aici)

... şi o prezentare cartografică a zonei,
inclusă în Josephinische Landesaufnahme

Soarele văratic era încă la datorie când am luat la picior (Sety, la lăbuţe, iar Sara mai mult în braţe) Cioaca Tăutului, un urcuş deloc uşor, dar care nu a făcut decât să potenţeze şi mai mult ceea ce urma să vedem şi să admirăm din vârf, printre ruinele cetăţii...

Ca şi în cazul altor monumente arhitecturale de acest gen, natura, în lupta sa (câştigată) de a-şi intra în drepturile-i fireşti, a reuşit să creeze un cadru foarte interesant în care simbioza dintre mineral şi vegetal generează un spectacol vizual, olfactiv şi auditiv de excepţie... Vorba lui Alin... păcat că pozele nu au miros...

Odată ajuns sus şi după ce apuci să-ţi tragi sufletul după urcuşul destul de solicitant, realizezi - cu amărăciune (devenită pentru noi obişnuinţă) în suflet - că astfel de locuri încărcate de istorie şi farmec zac în paragină şi uitare, cu vremea şi vremurile apăsând din ce în ce mai greu pe balanţa pieirii...
Pe de altă parte, nu ştiu dacă numai mie mi se întâmplă sau nu, dar de foarte multe ori, când ajung în locuri din astea oarecum greu accesibile şi chiar cvasi-necunoscute cohortelor de turişti, mă încearcă un sentiment straniu... La început de mâhnire, gândindu-mă la soarta nefastă a unor asemenea locuri, iar apoi un fel de mulţumire interioară (destul de egoistă) care mă face să mă simt bucuros să paşii m-au purtat în locuri unde greu poate ajunge ne-civilizaţia luată pe tălpile şlapilor clămpănitori ai păpucarilor (sub)urbani puşi pe devastat natura şi frumuseţile sale, atâtea câte au mai rămas...
Şi la Cetatea Şoimoş, încercările timide de restaurare-conservare au dus la rezultate nefericite, zic eu...

... căci piatra, oricât e de tare, se macină şi trece stând, iar peste trista-i măcinare...

... nu rămâne decât Mureşul cu apele sale, care îţi curge la picioare, oferindu-ţi o privelişte care te face să uiţi de toţi şi de toate...

... aici sus, doar vântul din aripile trecuţilor şoimi se mai aude...

... iar forfota abia perceptibilă a muşuroiului omenesc de la poalele dealului,
fie că e pe drum de fier sau de piatră...

... nu poate decât să te facă să-ţi realizezi nimicnicimea...

... chiar dacă unii încă mai cred că, scrijelindu-şi numele pe câte-o piatră din zid,
pot rămâne în istorie...

Nu ştiu cum se face, dar înălţimile astea, vârfurile de deal sau piscurile munţilor, cu toate splendorile pe care ţi le înşiră la picioare, au un efect hipnotic... Te fac să cazi aşa, ca-ntr-o amnezie retrogradă şi să te trezeşti apoi la realitate, neştiind ce ţi s-a-ntâmplat...
Seara începea încet-încet să îşi intre în drepturi şi noi mai aveam de ajuns încă în câteva locuri faine (Cetatea Şiria şi un lan de floarea-soarelui)... Cum a scris şi pozat şi Papuashu... Seara, după o zi cu Sara...

La bună revede - şi anume - re!

De veghe in lanul de... iarbă

2010-08-28T22:48:00.003+03:00

...undeva, pe drumul ce duce la Cetatea Şiria (Arad)...

Meetin' Sara :)

2010-08-21T22:37:00.005+03:00

Nu demult am avut plăcuta ocazie de o întâlni pe Sara, comoara de fată a lui Alin şi a Ilenei...
O familie super faină, cu care am petrecut o zi nemaipomenită (să nu-l uităm nici pe Papuashu), în care am ieşit la o tură foto prin împrejurimile Aradului, pe dealuri cu cetăţi şi prin lanuri cu floarea-soarelui...

Illusion of tomorrow...

2010-08-01T00:01:00.000+03:00

Păianjenul a plecat
în căutarea
zilei de mâine...

Hard knock life...

2010-07-31T13:07:00.002+03:00

Summer in the city

2010-07-29T22:30:00.002+03:00

What is the city but the people?
(William Shakespeare)

Like owner, like dog

2010-07-28T16:59:00.003+03:00

Yesterday I was a dog. Today I'm a dog. Tomorrow I'll probably still be a dog.
Sigh! There's so little hope for advancement. - Snoopy

Şi unii chiar nu vor să creadă că, într-un fel sau altul, stăpânul seamănă cu câinele său...

Liquid pearls

2010-07-27T16:23:00.003+03:00

No individual raindrop ever considers itself responsible for the flood.